Video Dăncilă, după ce a fost aşteptată de protestatari la Sibiu: Am avut o dorinţă de dialog şi am întrebat dacă vor ceva. Nu au vrut nimic

Viorica Dăncilă precizează că, la Sibiu, unde a fost aşteptată de 20 de protestatari, a intrat pe intrarea principală a clădirii în care s-a ales conducerea locală a social-democraţilor: „acolo era intrarea principală, pe partea laterală au stat cei sau manifestat”.

1368 afișări

Viorica Dăncilă a ţinut să precizeze, sâmbătă seara, la Sibiu, că a văzut în spaţiul public informaţia potrivit căreia a intrat pe o intrare laterală în clădire, pentru că i-a fost teamă deoarece erau 20 de persoane care protestau.

„Nu, am intrat pe intrarea principală, acolo era intrarea principală, pe partea laterală au stat cei sau manifestat. Să ştiţi că am avut o dorinţă de dialog şi am întrebat dacă vor ceva, dacă vor să vorbească, să solicite ceva. Nu au vrut nimic. Ca de obicei au fost câteva persoane care s-au obişnuit şi care cred că jignirile sau care ţipă mai tare este constructiv pentru această ţară şi pentru acest judeţ. Eu ştiu că aici, la Sibiu, sunt oameni oneşti, paşnici, care preferă dialogul, oameni pe care îi apreciez foarte mult şi cred că astfel de manifestări nu fac bine judeţului respectiv. În România trebuie să aducem normalitate. O bătălie politică trebuie să fie pe proiecte, pe argumente, dar în acelaşi timp trebuie să dăm dovadă de respect, pentru că respectul impune respect. Revin, nu mi-a fost teamă, nu îmi este teamă, nu am să fac niciun pas înapoi pentru că cineva ţipă sau pentru că cineva jigneşte”, a declarat premierul.

Sâmbătă, aproximativ 20 de protestatari au aşteptat-o pe Viorica Dăncilă care participa la alegerile conducerii locale a PSD Sibiu, având pancarte cu mesaje precum „Nu aţi înţeles nimic din alegerile din 26 mai”, „Vasillica, lasă-ne” sau „Guvernul PSD – ALDE – hoţie, prostie, incompetenţă”. Oamenii spuneau că premierul i-a evitat pe protestatari şi a intrat prin alt loc în Centrul Cultural „Ion Besoiu”, unde au avut loc alegerile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici