- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (17.03.2016, 17:56)
- Andreea Traicu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video Procurorii cer o pedeapsă de 25 de ani de închisoare pentru torţionarul Ion Ficior - VIDEO
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au cerut o pedeapsă de 25 de ani de închisoare pentru Ion Ficior, la ultimul termen din dosarul în care este judecat pentru infracţiuni contra umanităţii.
3625 afișări
La termenul de judecată de joi, din dosarul în care Ion Ficior, fost comandant al Penitenciarului Periprava, este acuzat de infracţiuni contra umanităţii, procurorii au cerut o pedeapsă de 25 de ani de închisoare pentru acesta, având în vedere că are peste 65 de ani, deşi, au precizat aceştia, pentru acuzaţiile care i se aduc s-ar impune condamnarea pe viaţă.
La termenul de joi, magistraţii au audiat trei martori, foşti deţinuţi ai Penitenciarului Periprava.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Îți citește Poliția mesajele? Europol vrea să elimine criptarea din WhatsApp și Signal. Care sunt argumentele invocate
-
Undă verde pentru Centura Verde Bucureşti-Ilfov. Vot cu unanimitate din partea comisiilor reunite pentru mediu şi pentru păduri din Senat
-
Serghei Şoigu anunţă un număr impresionant de morţi în tabăra duşmanilor ucraineni
-
Grindeanu: Pas important pentru construcţia unei noi autostrăzi: Alternativa Techirghiol
Mirel Stănescu, unul dintre foştii deţinuţi ai Penitenciarului Periprava, a declarat în sala de judecată că în 1959 au fost duşi de la Gherla cinci sute deţinuţi.
"De acolo ne-au dus la Tulcea şi de acolo la lagărul de la Periprava, în aprilie sau mai. Ne-au cazat într-o baracă din stuf. Ne-a spus Ion Ficior că partidul ne dă şansa să ne reabilităm prin muncă. Am făcut munci agricole - se tăia stuf, se cultiva porumb care trebuia curăţat. Trebuia să mergem în ritm foarte susţinut. Se muncea 12 ore, mâncarea era foarte proastă, foarte slabă. Mai mâncam şi porumb crud, deşi era interzis. Uneori am mâncat şi şerpi de apă. Hrana era zeamă de arpacaş, uneori cartofi, uneori câteva boabe de fasole. Dimineaţa primeam o apă colorată. Beam apă din Dunăre, ne-am şi îmbolnăvit de dizenterie. Au fost mari umilinţe: dacă rămânea un fir netăiat de stuf pe rândul tău, te pedepseau. Am fost lovit cu un baston în spate şi apoi m-au obligat să îl rup cu dinţii. Cât am stat acolo nu am făcut niciodată baie. Toate s-au întâmplat sub conducerea lui Ion Ficior. Pe mine m-a marcat umilinţa trăită acolo : că nu ne puteam spăla, WC era în aer liber, bătăile. Până şi militarii în termen care ne păzeau erau învăţaţi să ne urască", a povestit acesta în faţa magistraţilor.
Ioan Ficior a fost trimis în judecată în 18 august 2014, de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul având ca obiect sesizarea formulată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).
Ioan Ficior este acuzat că, în perioada 1958-1963, când a condus Colonia de muncă Periprava, a introdus şi coordonat un regim de detenţie represiv, abuziv, inuman şi discreţionar împotriva deţinuţilor politici.
Conform actului de sesizare a instanţei, în perioada 1 august 1958 - 1 noiembrie 1963, în calitate de locţiitor şi comandant al Coloniei de muncă de la Periprava, Ioan Ficior a săvârşit acţiuni şi inacţiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi la Periprava, prin privarea de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor drepturi, pe motive de ordin politic, respectiv prin supunere la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică a acestora.
Potrivit anchetatorilor, din documentele studiate a reieşit faptul că în perioadă în care la conducerea Coloniei de la Periprava s-a aflat Ioan Ficior au decedat 103 deţinuţi, toţi făcând parte din colectivitatea contrarevoluţionarilor.
Anchetatorii au mai stabilit că deţinuţii de la Periprava erau supuşi unui tratament inuman caracterizat printr-o izolare completă de familii şi de orice alte persoane, de lumea externă în general, condiţii de cazare mizerabile, frigul insuportabil din barăci, sancţiunile fizice pentru abateri minore, hrana deficitară, deţinuţii fiind în permanenţă înfometaţi şi însetaţi, având dureri pe care nu le puteau ameliora din cauza lipsei medicamentelor şi, nu în ultimul rând, condiţiile de muncă inumane la care erau supuşi aceştia.
Citește pe alephnews.ro: Cum depășești emoțiile atunci când ai un interviu de angajare? Onestitatea, principala miză a ambelor părți
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cei mai mari economişti maghiari: „Uitaţi de Austria. Trebuie să ajungem din urmă România! Avantajul semnificativ al Ungariei faţă de România la dezvoltare calitativă nu mai există“
Citește pe www.zf.ro: Elon Musk dă pe toată lumea afară: După ce a concediat 14.000 de angajaţi, celebrul miliardar a decis să renunţe la o divizie întreagă abia formată
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Elon Musk dă pe toată lumea afară: După ce a concediat 14.000 de angajaţi, celebrul miliardar a decis să renunţe la o divizie întreagă abia formată
De ce să te duci să lucrezi la H&M la Londra, pe 1.800 de lire sterline, când aceiaşi bani îi obţii la Bucureşti, într-o trattorie, şi ai costurile vieţii mult mai reduse, începând cu chiria?
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
CANCAN.RO
Diagnosticul de cancer al prințesei Kate Middleton: Meghan și Harry pun sare pe rana regală?
GANDUL.RO
Armata OBLIGATORIE în România? ANUNȚUL lui Iohannis! AVERTISMENT cutremurător privind RĂZBOIUL în Europa
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe