Două victime ale incendiului din clubul Bamboo mai sunt internate în Spitalul Floreasca

La Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca se mai află internate două persoane rănite în incendiul de sâmbătă dimineaţa de la clubul Bamboo din Capitală, ambele fiind în secţiile de terapie intensivă, una la toxicologie, iar cealaltă, la ortopedie.

311 afișări
Imaginea articolului Două victime ale incendiului din clubul Bamboo mai sunt internate în Spitalul Floreasca

Două victime ale incendiului din clubul Bamboo mai sunt internate în Spitalul Floreasca

"În acest moment, la noi se mai află două victime. O pacientă este internată la toxicologie, secţia de terapie intensivă, iar cea de-a doua, la ortopedie, tot pe secţie de terapie intensivă. Nu vă pot da amănunte despre starea acestora pentru că nu avem acordul lor sau al aparţinătorilor pentru a da astfel de detalii", a declarat, pentru MEDIAFAX, Bogdan Opriţa, medic-şef UPU-SMURD, Spitalul Floreasca.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, după izbucnirea incendiului la clubul Bamboo, 44 de persoane au ajuns la spital. Astfel, 24 persoane au mers la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, şase la Elias, cinci la Spitalul Clinic de Urgenţă Sfântul Pantelimon, şase persoane la Spitalul Clinic de Urgenţă Universitar şi trei la Spitalul Clinic de Urgenţă Colentina, iar cinci victime au rămas internate în ziua respectivă.

Incendiul a izbucnit la ora 03.32, oră la care în club se aflau câteva sute de persoane. Luni, la audierile de la Poliţia Capitalei, Joshua Castellano a declarat că în club se aflau în jur de 700-800 de persoane, localul având o capacitate de aproximativ 1.400 de persoane. Intervenţia ISU s-a desfăşurat cu dificultate întrucât clădirea s-a prăbuşit în urma incendiului, existând elemente de construcţie care nu reprezintă siguranţă pentru pompieri.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici