Video FOTO Grefierii din Prahova, Arad, Constanţa, Alba, Sibiu, Dolj şi Cluj protestează faţă de prevederile noii legi a salarizării: Suntem trataţi la nivel de muncitori necalificaţi

Grefierii din Prahova, Arad şi Constanţa protestează, marţi, faţă de prevederile noii legi a salarizării. Ei spun că, în urma aplicării prevederilor, pot pierde chiar până la 1.300 de lei din salarii, iar cei cu studii medii vor avea salarii mai mari. Şi grefierii din Alba, Sibiu, Dolj şi cei din Cluj protestează fiind nemulţumiţi de noua Lege a salarizării unitare.

1314 afișări

Marţi, aproximativ o sută de grefieri de la Tribunalul Prahova şi Judecătoria Ploieşti protestează în faţa instanţelor, nemulţumiţi de prevederile noii legi a salarizării.

Potrivit sindicaliştilor, şedinţele de judecată nu au fost suspendate.

Grefierii nu scandează, doar poartă afişe cu mesaje precum: "Protest spontan împotriva legii salarizării unice" sau " Salarizare proporţională cu vechimea în muncă".

La Arad, circa 40 de grefieri din cadrul Tribunalului şi Judecătoriei au oprit munca şi protestează în faţa Tribunalui Arad din centrul municipiului.

Pe afişele grefierilor scrie "Protest", oamenii fiind nemuluţimţi de proiectul de lege a salarizării unitare.

"Activitatea instanţelor se desfăşoară normal, atât şedinţele de judecată, cât şi compartimentele desfăşoară activităţi cu publicul, nefiind afectate de protest”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, consilierul pentru informaţii publice din cadrul Tribunalului Arad, Diana Dărăban.

Protestul membrilor sindicatului IusLex Arad va dura până la ora 13.00.

În faţa Tribunalului Constanţa protestează aproximativ 20 de grefieri, angajaţi ai instanţelor constănţene. Ei au afişe cu mesajul ”Protest Spontan”, iar acţiunea se desfăşoară în linişte.

Grefierii spun că în urma aplicării prevederilor legii salarizării unitare pot pierde şi până la 1.300 de lei din salariu, iar cei cu studii medii vor avea salarii mai mari.

Protestul se desfăşoară fără ca activitatea instanţelor să fie afectată.

UPDATE 12:59 Grefierii din Alba protestează din nou în faţa instanţei. Şi cei din Cluj au ieşit în stradă

Circa 100 de grefieri din Alba protestează, marţi, a doua zi consecutiv, în faţa Judecătoriei Alba Iulia, nemulţumiţi de noua Lege a salarizării unitare. Şi cei din Cluj au protestat o jumătate de oră în faţa Palatului de Justiţie pentru că nu au fost consultaţi în legătură cu Legea salarizării.

Circa 100 de grefieri din Alba protestează, marţi, a doua zi consecutiv, în faţa Judecătoriei Alba Iulia, nemulţumiţi de noua Lege a salarizării unitare, protestul fiind ”singura cale la care reacţionează organele de decizie”, a spus liderul sindical, grefier Raul Ban Nicolae.

Raul Ban a declarat că la protest participă grefieri de pe raza Curţii de Apel Alba Iulia, Tribunalului Alba şi Judecătoriei Alba Iulia, angajaţii fiind nemulţumiţi că noua Lege a salarizării le diminuează veniturile.

”Este un protest spontan, nimic din ce am solicitat noi până acum nu s-a rezolvat. Motivul principal este nemulţumirea faţă de Legea salarizării unitare care vine să lovească în veniturile noastre, în mod direct, în sensul scăderii drastice. Creează o stare de nemulţumire şi înţelegem să protestăm, am propus unele amendamente, însă nu au fost luate în considerare. Noi sperăm până la momentul la care se va adopta forma finală că se va ajunge la un consens. Până atunci noi înţelegem să adoptăm această formă de protest că nu suntem băgaţi în seamă”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Raul Ban.

Acesta a adăugat că se ia în calcul întreruperea activităţii pe termen îndelungat dacă proiectul Legii salarizării nu va fi modificat.

”Este un fapt trist, ne cerem scuze pe această cale persoanelor care au de rezolvat diverse probleme la instanţele din Alba. Nu dorim să aibă neplăceri, dar este singura modalitate de a atrage atenţia în mod efectiv asupra problemelor cu care ne confruntăm şi singura cale la care reacţionează organele de decizie”, a afirmat Raul Ban.

La protest au participat circa 100 de grefieri, majoritatea îmbrăcaţi cu robe.

La Cluj, câteva zeci de grefieri au protestat, marţi, spontan, în faţa Palatului de Justiţie, faţă de Legea salarizării bugetarilor şi a faptului că hotărârea privind parametri salariali în cazul grefierilor a fost luată de persoane care nu au nimic de-a face cu activitatea de zi cu zi a acestei categorii profesionale.

Liderul de sindicat al grefierilor clujeni, Maria Olaru, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că grefierii sunt nemulţumiţi deoarece nu au fost consultaţi în legătură cu prevederile noii Legi a salarizării.

”A fost un protest spontan al grefierilor din Cluj, au participat câteva zeci de persoane în faţa Palatului de Justiţie. Ne-am adunat în faţa Curţii de Apel Cluj, iar la final a fost o deplasare pe trotuar până la cealaltă intrare de la Tribunal. Am protestat faţă de adoptarea prevederilor Legii unice de salarizare în ceea ce priveşte familia ocupaţională justiţia, suntem nemulţumiţi că nu am fost consultaţi, noi, grefieri, ca şi categorie profesională la stabilirea parametrilor salariali. Hotărârea privind aceşti parametri a fost luată de persoane care nu au nimic de-a face cu activitatea noastră de zi cu zi, ceea ce duce la distorsiuni”, a spus Olaru.

Şi grefierii din Prahova, Arad şi Constanţa au protestat, marţi, faţă de prevederile noii Legi a salarizării, spunând că în urma aplicării acestora, pot pierde chiar până la 1.300 de lei din salarii.

UPDATE 13:34 Protest al grefierilor din Sibiu şi Dolj: Suntem trataţi la nivel de muncitori necalificaţi

Aproximativ 30 de grefieri protestează în faţa Tribunalului şi Judecătoriei Sibiu, iar 50 de grefieri de la Tribunalul Dolj au întrerupt lucrul timp de o oră. ”Suntem trataţi la nivel de muncitori necalificaţi”, spun grefierii sibieni.

Aproximativ 30 de grefieri protestează, marţi după-amiază, în faţa Tribunalului şi Judecătoriei Sibiu, liderul sindicatului ”Grefierul” din Sibiu, Viorel Mirion, declarând corespondentului MEDIAFAX că discuţiile pe Legea salarizării au fost făcute fără ca oamenii să fie consultaţi.

”Suntem nemulţumiţi de felul în care se desfăşoară aprobarea Legii salarizării. Discuţiile au avut loc la Bucureşti, fără a ne consulta şi pe noi. Cei care au gândit legea au gândit-o foarte prost. Grefierii cu studii medii, cu vechime foarte mică, vor ajunge să aibă salarii mai mari decât grefierii cu funcţii şi cu vechime mare. De asemenea, este o diferenţă foarte mare între funcţiile de conducere şi funcţiile de execuţie. Se ajunge la aproape dublu salariu în mod nejustificat, în condiţiile în care majoritatea grefierilor au studii superioare juridice, chiar masterat sau doctorat. Suntem trataţi la nivel de muncitori necalificaţi”, a declarat Viorel Mirion.

Un alt grefier care a ieşit în faţa instanţei a spus că a venit în profesie cu ”anumite aşteptări”, dar ”domnii politicieni nu înţeleg importanţa şi complexitatea acestei munci”.

Potrivit reprezentanţilor grefierilor, activitatea instanţei nu este perturbată de protestul spontan, fiind asigurată continuitatea proceselor.

La Tribunalul Dolj aproximativ 50 de grefieri au întrerupt, marţi, lucrul, timp de o oră, nemulţumiţii de noua Lege a salarizării.

Angajaţii au reclamat faptul că aplicarea noii Legi a salarizării va duce la scăderea salariilor lor.

"După cum se prezintă grilele respective, salariul nostru nici măcar nu rămâne la fel, ci scade efectiv. Problema este că în ultimii ani noi am primit multe atribuţii, transferate de la magistraţi şi automat răspunderea muncii noastre a crescut. Dacă înainte un grefier avea un salariu cam la 80% din cel al unui judecător, în prezent am ajuns undeva la 25%. Apoi este şi problema legată de incompatibilităţi, de faptul că noi nu putem desfăşura şi alte activităţi, de altă natură. Medicii profesează în particular, profesorii pot da meditaţii, noi însă avem incompatibilităţi. Mai este problema diferenţelor salariale dintre funcţiile de conducere şi cele de execuţie. Este o discrepanţă foarte mare. Nu se vorbeşte nici despre ore suplimentare. Sunt lucruri care nu au fost prevăzute în acest proiect", spun reprezentanţii sindicali ai personalului conex şi auxiliar din cadrul Tribunalului Dolj.

Proteste similare au avut loc, marţi, în mai multe oraşe din ţară, precum Ploieşti, Arad, Constanţa, Alba Iulia sau Cluj-Napoca.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici