Grevă de avertisment a profesorilor din Iaşi. Aproape 5.000 de profesori au aderat la protest. Cum decurg orele de curs din şcoli

Aproape 5.000 de profesori afiliaţi la Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar din judeţul Iaşi fac, marţi, o grevă de avertisment de două ore, nemulţumiţi de proiectul legii salarizării, transmite corespondentul MEDIFAX.

402 afișări
Imaginea articolului Grevă de avertisment a profesorilor din Iaşi. Aproape 5.000 de profesori au aderat la protest. Cum decurg orele de curs din şcoli

Grevă de avertisment a profesorilor din Iaşi. Aproape 5.000 de profesori au aderat la protest. Cum decurg orele de curs din şcoli

Profesorii care au aderat la greva de avertisment sunt prezenţi în unităţile şcolare, intră la ore, însă nu au activităţi didactice şi semnează în condică ”grevă de avertisment”.

La greva de avertisment de două ore participă aproape 5.000 de cadre didactie afiliate la Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar din judeţul Iaşi.

Liderul USLIP Iaşi, Laviniu Lăcustă, declară că s-a ajuns la această situaţie din cauza lipsei de negociere a Ministerului Educaţiei Naţionale.

Principalele revendicări vizează legea salarizării unitare, în primul rând proiectul legii salarizării unitare care, aşa cum ştiţi, ne aşează pe o poziţie umilitoare în ceea ce priveşte coeficienţii, vorbim de o medie a coeficienţilor de 1,65%. Ne referim aici la promisiunea majorării neacordate de 20 de procente care s-a făcut şi care, aşa cum a afirmat doamna ministru al Muncii, nu a fost acordată deoarece se pare că liderii de sindicat nu au dorit lucrul ăsta. Este o afirmaţie care merită explicaţii suplimentare”, a declarat Laviniu Lăcustă.

Cadrele didactice spun că elevii care susţin în aceste zile bacalaureatul nu vor fi afectaţi.

Greva de avertisment se va încheia în jurul orei 13.00.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici