Incendiul de la sonda de gaz din Satu Mare, stins de apa care iese din pământ. Intervenţia NU s-a încheiat: În momentul în care vor ieşi gaze, flacăra va fi reaprinsă

Flăcările de la sonda de la Moftinu Mare, judeţul Satu Mare, izbucnite în urmă cu 18 zile, au fost stinse, joi, de volumul mare de apă care vine din pământ, după ce la suprafaţă nu a mai ieşit deloc gaz. Intervenţia nu este finalizată, iar specialiştii monitorizează permanent zona şi emisiile.

Share pe Facebook 3102 afişări

Satu Mare: Incendiul de la sonda de gaz, stins de apa care iese din pământ. Intervenţia continuă

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Satu Mare, Adriana Pop, a declarat corespondentului MEDIAFAX că flăcările au fost stinse, joi seara, de volumul mare de apă care a ieşit din pământ, în prezent nemaiexistând emisii de gaze. În momentul în care volumul de apă va fi înlocuit de gaze, flăcările vor trebui să fie reaprinse de specialişti, astfel că intervenţia nu este finalizată.

”În prezent, iese un volum mare volum de apă, gaze nu ies deloc, iar flacăra este stinsă. Pentru a verifica s-a şi încercat reaprinderea focului, însă fără rezultat. În momentul în care vor ieşi gaze flacăra va fi reaprinsă de cei prezenţi la faţa locului. Focul s-a stins din cauza volumului mare de apă care iese din pământ. Pe parcursul următoarelor zile, în măsura în care se va putea schimba capul sondei şi se va reuşi captarea gazului, intervenţia se va finaliza. Strategia de captare a gazului este pusă la punct, doar că trebuie făcute operaţiunile specifice în vederea implementării”, a spus Adriana Pop.

De asemenea, ea a explicat că joi seara a avut loc o nouă întâlnire cu cetăţenii din Moftinu Mare, cărora li s-au prezentat operaţiunile efectuate de către pompieri, respectiv de specialiştii canadieni.

Pop a mai spus că nu există pericol pentru cetăţeni, zona fiind monitorizată în permanenţă cu aparate de măsurare a emisiilor de gaze.

Pe amplasamentul sondei de gaz, misiunea de intervenţie a intrat în linie dreaptă, potrivit unui comunicat de presă trimis, joi, de ISU Satu Mare.

”A fost eliberat întregul perimetru de materialele care împiedicau accesul forţelor de intervenţie şi a fost extrasă din focar suprastructura metalică, astfel încât să fie asigurat accesul la capul sondei. Aceste condiţii fiind create, echipa de sondori a evaluat situaţia în vederea stabilirii strategiei de captare eficientă şi sigure a gazului. Pe parcursul celei de-a optsprezecea zi de la izbucnirea incendiului, cu ajutorul echipamentelor speciale aduse pe amplasament, sub protecţia oferită de pompierii millitari, s-a reuşit tăierea capului sondei, în vederea înlocuirii acestuia cu altul nou. După finalizarea acestei operaţiuni, se va putea trece la acţiunea de închidere a sondei”, potrivit ISU Satu Mare.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat a spus, în urmă cu o săptămână, că incendiul nu prezintă risc pentru populaţie, ci doar pentru personal, pompieri şi specialişti în controlul sondelor.

De asemenea, Raed Arafat nu a putut preciza în cât timp se va termina intervenţia, mai ales că au fost cazuri asemănătoare în care speciaiştii au lucrat şi trei luni, însă a precizat că îşi doreşte să fie ”cât mai rapid posibil, în condiţii de maximă siguranţă”.

Localnicii şi-au manifestat îngrijorarea cu privire la incendiu, mai ales că auzeau periodic bubuituri puternice, însă autorităţile i-au asigurat că nu există pericol pentru ei, iar o posibilă evacuare nu se ia în calcul.

La Satu Mare au ajuns, imediat după izbucnirea incendiului, reprezentanţi ai Serinus Energy din Canada, companie care operează la Moftinu Mare.

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
INCENDIU ,
GAZ ,
SONDĂ
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.