Video INTERVIU: Predoiu - Unele dosare de la ICCJ se tergiversează, judecătorii să se uite întâi la probe

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, afirmă, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că în unele dosare aflate la ICCJ e vorba despre tergiversare, că judecătorii nu trebuie să se uite neapărat la inculpat, ci la probe şi precizează că nimeni nu a cerut un anumit tip de verdict într-un dosar sau altul.

792 afișări

În opinia sa, sfera dezbaterilor politice reprezintă un teren minat pentru DNA şi declară că, din acest punct de vedere, personal, şi-ar păstra discursul într-o sferă strict tehnică.

Referitor la activitatea Inspecţiei Judiciare, Cătălin Predoiu menţionează atât creşterea numărului inspectorilor, dar mai ales eficienţa individuală a acestora, criticând timpul pierdut cu controale de fond, a căror concluzie uneori este aceea că statul nu a pus la dispoziţie mijloacele necesare, fără însă a se face o comparaţie între performanţa celui verificat şi cele ale colegilor săi.

Prezentăm integral interviul acordat Agenţiei MEDIAFAX de către ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu:

Reporter: CSM şi Înalta Curte sunt indicate în raportul CE ca fiind necesar a se mişca. Totuşi s-a remarcat de-a lungul anilor faptul că, în pofida voinţei CSM, în sensul reformelor impuse, sistemul a criticat, s-a opus, apoi s-a consolat. Ce pedale ar trebui apăsate pentru a accelera acceptarea noilor instrumente cum ar fi codurile, modificările pe inspecţia judiciară?

Cătălin Predoiu: Eu aş aştepta, în primul rând, un plan strategic de la sistemul judiciar, ca să se ia mai în serios şi să ia mai în serios Mecanismul de Cooperare şi Verificare, pentru că nu este un simplu exerciţiu birocratic, este de fapt o modalitate prin care noi am putea să aducem asta în justiţia noastră la nivel european şi în acelaşi timp să eliminăm orice umbră de îndoială mai există în unele capitale europene cu privire la capacitatea instituţională a României de a juca pe plan european. Acestea nu sunt cuvinte mari, sunt cuvinte care încearcă să releveze importanţa strategică pentru România a acestui program. România nu are altă şansă istorică decât Uniunea Europeană şi ea depinde de felul în care, în fiecare zi, fiecare instituţie a statului îşi exercită atribuţiile. Deci asta ar fi cadrul general strategic, repet, în care sistemul judiciar are un rol foarte important.

În plan operaţional cred că ar trebui să creştem eficienţa managerială la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, să deplasăm activitatea consiliului de la declaraţii, intenţii, planuri, programe, articole, exprimări pe bloguri, la acţiuni concrete, decise, să cooptăm mai strâns şefii de instanţe şi parchete în efortul de pregătire profesională în primul rând în vederea implementării noilor coduri, şi nu numai, să încercăm să explicăm inclusiv mergând în teritoriu, atât la MJ, cât şi la CSM, obiectivele mecanismului, să discutăm cu şefii de instanţă de la fiecare nivel aceste obiective. Trebuie să creăm, să încercăm cel puţin să creăm o stare de emulaţie la nivelul sistemului judiciar. Apoi, cum ni se spune şi în raport de mai mulţi ani, ar trebui în fine autonomizată Inspecţia Judiciară şi întărită capacitatea instituţională, astfel încât ea să devină într-adevăr un fel de element de regularizare a sistemului judiciar sub aspectul integrităţii şi pregătirii profesionale.

Iată numai câteva dintre aceste direcţii de acţiune. Putem, evident, să intrăm şi în alte detalii, sunt foarte importante discuţiile şi deciziile, sper, legate de corectarea programului, volumului optim de activitate, aducerea lui la parametri în care trebuie să funcţioneze pe baza unei realităţi corect raportată de către instanţele de judecată în privinţa gradului de încărcare. Efortul de investigare a resurselor umane în sistem este important, pentru că ne oferă o imagine corectă a ceea ce trebuie să avem de făcut. În fine, măsuri imediate pentru a prelua resursele umane de la instanţele şi parchetele care se vor desfiinţa şi le-am putea aloca în sistem. Să nu uităm că legea a fost promulgată şi publicată în Monitorul oficial. Deci în toamnă, urgent, CSM-ul trebuie să se ocupe de aceste lucruri.

Reporter: Cheia spuneaţi că este la CSM în privinţa răspunderii magistraţilor. Sunt doar 20 de inspectori judiciari care fac investigaţii cu privire la tot ce înseamnă instanţă şi parchet din toată ţara. Nu e un număr mic? Pe de altă parte se doreşte un control de fond la ICCJ. Cum aţi vedea reacţia ICCJ atunci când va fi trimis un inspector de grad de curte de apel să verifice activitatea unui judecător suprem?

Cătălin Predoiu: Din câte ştiu, CSM se află în procedură de recrutare a inspectorilor în toate poziţiile vacante pentru că Guvernul, la rândul lui, a deblocat aceste poziţii şi a dat posibilitatea CSM-ului să-şi completeze aparatul la nivelul inspecţiei judiciare. Aceasta este o dimensiune, să spunem, extensivă a rezolvării. În acelaşi timp, cred că eficienţa trebuie să crească prin mai buna performanţă individuală a inspectorilor şi printr-un management mai bun al inspecţiei judiciare. Ceea ce noi observăm este că în continuare se pierde timp cu controale de fond, care înseamnă parcurgerea a sute, poate mii de pagini, fără un rezultat concret sub aspectul măsurilor, vedem de asemenea că orice investigare a unor întârzieri în procesele de judecată se termină cu concluzii de genul "statul nu a pus la dispoziţie suficiente resurse" fără să facă comparaţie între performanţele celui aflat în atenţia inspecţiei şi colegii săi, pentru evaluarea unui anumit istoric al performanţei celui investigat.

Sau dacă e vorba de rol de judecată, soluţia standard este că nu se poate amesteca instanţa, pentru că e o chestiune de judecată. Deci cred că eficienţa inspecţiei va veni dintr-o schimbare a acestui mod de a gândi, care este evident construit pentru a demonstra lumii că sistemul judiciar nu are probleme, ori lumea nu mai crede asta.

Reporter: Credeţi că ceea ce propuneţi dumneavoastră, ca inspecţia judiciară să fie autonomă, va funcţiona, în sensul că ieşirea de sub tutelă oarecum a CSM îşi va putea arăta forţa până la urmă?

Cătălin Predoiu: Cred că o cât mai mare distanţă a inspecţiei faţă de CSM va constitui în acelaşi timp o încurajare pentru cei din interiorul direcţiei să evolueze fără să se, mă rog, preocupe prea mult de reacţia CSM, fără să tragă cu ochiul la reacţiile membrilor CSM. În acelaşi timp, nu e un panaceu această soluţie. Ea trebuie combinată cu o altă mentalitate care trebuie să vină, un alt stil de management al instituţiei. Acest alt stil de management poate fi impus de actualul management sau de un alt management. Poate că un manager care este mai aplecat pe partea investigativă poate stimula şi apetilul inspctorilor pentru concluzii mai tranşante şi mai curajoase. Aceşti oameni care formează inspecţia trebuie să înţeleagă că de ei atârnă într-un fel modul în care reacţionează colegii lor magistraţi. Este o reacţie în lanţ, o reacţie domino.

În prima fază, la o analiză superficială, ar putea părea că este într-un fel o acţiune îndreptată împotriva magistraţilor. Dar asta ar fi o concluzie nedemnă pentru un om luminat, care înţelege că orice sistem are nevoie de anticorpi. Inspecţia este un anticorp al sistemului judiciar. Dacă ea nu funcţionează, acei magistraţi care tarează sistemul vor continua să o facă şi vor prolifera acest comportament. Prin urmare, ar ajunge să fie tarat de practici în afara legii până la urmă. Deci este foarte important ce face inspecţia. Nu cred că numărul inspectorilor e cheia, cât modul prin care ei abordează problematicile şi tonul pe care-l dă şeful inspecţiei judiciare. Curajul şi fermitatea poate că nu lipsesc, dar nu cred că sunt încurajate suficient. Noi încercăm să încurajăm instituţional, dar, dincolo de această încurajare legal instituţională, ar trebui să vină şi o încurajare operaţional instituţională din partea CSM. Cred că CSM-ul ar fi primul care să încurajeze inspecţia să fie foarte exigentă şi aceasta nu poate contribui pe termen mediu şi lung decât la binele şi mai binele sistemului judiciar.

E valabil pentru orice profesie, pentru că aeeaşi problemă o au şi alte profesii juridice. Avocatura are aceeaşi problemă după părerea mea şi după părerea liderilor, pentru că am văzut la ultimul congres exprimându-se opinii în acest sens. Executorii judecătoreşti au aceeaşi problemă. Aş putea continua cu exemplele, dar e întotdeauna o rezistenţă, nu este un fenomen tipic românesc, şi la alte profesii a existat aceeaşi discuţie în momentul în care s-a trecut la noi standarde de integritate şi la un criteriu mai sever. Spre exemplu, în Marea Britanie, profesia de avocat, în interior şi-a instituit un corp de investigaţii şi de judecată disciplinară care nu este controlat de profesie. Din această comisie superioară numai o treime din membri sunt avocaţi, restul sunt reprezentanţi ai societăţii civile şi ai altor profesii.

Prin urmare, fiecare profesie, fiecare instituţie, în concluzie, are nevoie să încurajeze aceşti anticorpi, acest tip de instituţie care are grijă ca nivelul de integritate şi profesionalism să fie constant ridicat. Politica aceasta de mângâiere pe cap a celor care greşesc este o acţiune directă îndreptată împotriva sistemului judiciar. După cum atitudinea de exigenţă faţă de sistemul judiciar este o atitudine directă în sprijinul sistemului judiciar. Oricum, lumea nu mai "cumpără" această statistică pozitivă a inspecţiei judiciare. Cum eu vă spun că nu mai "cumpăr" demult statisticile pozitive ale comisiilor de disciplină din profesia de avocat.

CITEŞTE ÎN CONTINUARE...

Citește mai departe:

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Citește mai departe:

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici