Toni Greblă, audiat la DNA: Bîrcină este prietenul şi finul meu, nu mă voi dezice de el

Judecătorul Curţii Constituţionale Toni Greblă a venit, joi, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă. Toni Greblă a declarat, la ieşirea de la DNA, că a oferit noi lămuriri anchetatorilor în legătură cu acuzaţiile care i se aduc şi va face acest lucru ori de câte ori este nevoie, precizând că ştie că afectează imaginea Curţii Constituţionale, dar că nu se poate dezice de finul său, Ion Bîrcină.

797 afișări
Imaginea articolului Toni Greblă, audiat la DNA: Bîrcină este prietenul şi finul meu, nu mă voi dezice de el

Toni Greblă (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Judecătorul Curţii Constituţionale Toni Greblă a spus, după ce a fost audiat aproximativ trei ore la DNA, că a răspuns la întrebările anchetatorilor şi că va face acest lucru ori de câte ori i se va cere.

Întrebat dacă îşi dă demisia de la Curtea Constituţională, Toni Greblă a spus că, "după o perioadă de timp", va lua o decizie şi în acest sens. Greblă a precizat că este în concediu şi că deocamdată Curtea Constituţională nu are activitate.

Judecătorul Toni Greblă a mai arătat că ştie că situaţia în care se află afectează imaginea Curţii Constituţionale, dar a ţinută să precizeze că Ion Bîrcină este "finul şi prietenul său" şi că nu se va "dezice" de acesta.

"Bîrcină este prietenul şi finul meu, şi nu pot acum să mă dezic de el, chiar dacă, din punct de vedere al imaginii, sunt de acord că nu a produs cea mai bună imagine din lume", a mai spus Toni Greblă.

Judecătorul constituţional Toni Greblă este urmărit penal pentru trafic de influenţă, constituirea unui grup infracţional organizat şi efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii de bani sau bunuri necuvenite. Acuzaţiile i-au fost aduse la cunoştinţă în 22 ianuarie, când a fost dus de anchetatori cu mandat la Direcţia Naţională Anticorupţie.

Toni Greblă a intrat în concediu de odihnă din 27 ianuarie, după ce cazul său a fost discutat la Curtea Constituţională.

Preşedintele Curţii Constituţionale (CC), Augustin Zegrean, declarat că Toni Greblă nu doreşte să îşi dea demisia pentru că, spune acesta din urmă, acuzaţiile care i-au fost aduse în spaţiul public nu sunt adevărate.

În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi omul de afaceri Ion Bîrcină, finul lui Toni Greblă şi administratorul mai multor firme, deputaţii PSD Iulian Iancu şi Lucian Şova - membru în Consilul Naţional al PSD, respectiv vicepreşedinte al PSD Bacău -, Horia Hăhăianu, director la Transelectrica, omul de afaceri din Moldova Victor Dolghi şi generalul în rezervă Constantin Bartolomeu Săvoiu, Mare Maestru al Marii Loji Naţionale Române -1880.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2010 - 2015, Toni Greblă, aflat în exercitarea funcţiei de senator (până la data de 18.12.2013, când şi-a început mandatul de judecător la CC) şi ulterior judecător la CC, a pretins şi primit de la Ion Bîrcină, cu titlu de foloase necuvenite, următoarele: în perioada 2010 - 2015, folosinţa gratuită, întreţinerea şi asigurarea pentru un autoturism marca BMW Serie 5, (înmatriculat succesiv pe mai multe firme controlate Bîrcină Ion), în echivalent de 56.070 euro; în perioada 2010 - 2015, folosinţa gratuită a unui post telefonic, înregistrat pe una din firmele omului de afaceri; în 2.11.2011, suma de 1.200 lei (echivalentul unor obiecte vestimentare); în octombrie 2012, materiale electorale aferente campaniei electorale privind alegerile parlamentare, pentru lipirea a 20.000 de afişe.

"Foloasele necuvenite au fost primite în schimbul promisiunii de a interveni şi determina diferiţi funcţionari publici să îndeplinească şi să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuţiile acestora de serviciu, în folosul firmelor controlate de Bîrcină Ion, cu interese în domenii de activitate diversă (energie, transport, fier vechi ş.a.)", susţine DNA.

Anchetatorii au mai stabilit că Toni Greblă, în perioada 2010 - 2015, a "exercitat în fapt activităţi specifice calităţilor de asociat (perceperea de dividende), administrator (reprezentarea societăţii) şi director general (activităţi comerciale), disimulate prin interpuşi, încălcând dispoziţiile de incompatibilitate (privind incompatibilităţile judecătorului de la Curtea Constituţională şi ale senatorului)".

Potrivit anchetatorilor, a rezultat astfel că, în mod neîntrerupt, Greblă a desfăşurat activităţi comerciale, direct şi prin interpuşi, şi a exercitat calităţile de asociat, respectiv administrator sau director general, în legătură cu o fermă agricolă situată în judeţul Gorj şi cu o societate comercială, având ca obiect principal de activitate producţia de energie electrică.

DNA mai susţine că, începând din august 2014, Toni Greblă Toni a făcut demersuri pentru intermedierea unei legături comerciale de export între finul său, Ion Bîrcină, un cetăţean turc, Victor Dolghi şi Constantin Bartolomeu Săvoiu. Cetăţeanul turc este, conform unor documente din dosar, omul de afaceri Corekci Sevket.

Cei cinci, adaugă anchetatorii, au constituit un grup infracţional organizat pentru a exporta, prin Turcia, produse agro-alimentare către Federaţia Rusia, în ciuda embargoului institutit de aceasta pentru marfa din UE.

"În acest sens, membrii grupului s-au întâlnit de mai multe ori, atât în ţară, cât şi în afara ţării, acţionând coordonat pentru îndeplinirea scopului pentru care s-au constituit. În perioada 2014 - 2015, aceştia au efectuat acte pregătitoare în vederea săvârşirii infracţiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate. Suspectul Ion Bîrcină împreună cu persoane din anturajul său au întreprins demersuri în vederea achiziţionării de produse de la diverse societăţi comerciale specializate în prelucrarea şi conservarea cărnii (abatoare), în vederea comercializării acestora în spaţiul ex-sovietic. De asemenea, Ion Bîrcină, împreună cu un cetăţean turc şi cu sprijinul lui Bartolomeu Constantin Săvoiu (cu importante relaţii în mediul oamenilor de afaceri de naţionalitate turcă), a iniţiat mai multe discuţii pentru derularea unor operaţiuni comerciale (export) de cereale, materiale de construcţii şi/sau produse de minerit în Federaţia Rusă şi Republica Moldova", mai spun procurorii anticorupţie.

Pe de altă parte, arată DNA, Iulian Iancu şi Lucian Şova, folosindu-se de funcţiile de conducere în PSD, în perioada octombrie - noiembrie 2012, au intervenit pe lângă Horia Hăhăianu, pentru ca acesta, prin influenţa pe care o avea asupra managementului SC Energomontaj IEA - Sucursala Bucureşti SA (agent economic care derulează activităţi comerciale cu CNTEE Transelectrica SA), să suporte contravaloarea cheltuielilor de transport efectuate de SC Transmoldova SRL Oneşti pentru organizaţia Bacău a partidului, cu prilejul desfăşurării, în 17.10.2012, a unei deplasări electorale la Bucureşti (Bacău - Bucureşti şi retur), tarifele de piaţă practicate de societatea de transport fiind de 80 lei / persoană transportată. În acest context, SC Transmoldova SRL Oneşti ar fi facturat servicii de transport în cuantum de 10.000 lei cu TVA.

Anchetatorii susţin şi că Iancu i-a cerut lui Hăhăianu să-l sprijine în finanţarea unui monument în comuna Lipova din Bacău, "activitate care a fost asumată de către deputat". "Demersul a avut drept scop promovarea politică, atât a lui Iancu Iulian, cât şi a organizaţiei Bacău a partidului din care făcea parte", se precizează în ordonanţa de efectuare a urmăririi penale.

Iancu i-a promis în schimb lui Hăhăianu sprijin pe viitor "pentru obţinerea unor funcţii în cazul în care, în decembrie 2012, conform propunerilor, ar fi ajuns ministrul Energiei".

De asemenea, susţin anchetatorii, Ion Bîrcină i-a "împrumutat" o sumă importantă lui Horia Hăhăianu, iar acesta nu putea să-i dea banii înapoi. "Hăhăianu Horia îşi justifica imposibilitatea restituirii împrumutului pe considerentul că o altă persoană (cămătar) făcea presiuni asupra sa pentru restituirea unui alt împrumut. În această împrejurare, Bîrcină Ion s-a angajat să medieze faţă de celălalt creditor amânarea plăţii împrumutului de către Hăhăianu Horia prin invocarea neplăţii propriului 'împrumut'. Din declaraţia de avere a directorului general Hăhăianu Horia, rezultă că acesta, deşi are datorii foarte mari la bănci, de peste 100.000 euro, nu a declarat datorii către persoane fizice (deci nici către Bîrcină Ion şi nici către celălalt creditor), singurele datorii la persoane fizice fiind faţă de o rudă a sa, cu suma de circa 85.000 euro", arată DNA.

În acest context, Hăhăianu ar fi sprijinit o firmă controlată de Ion Bîrcină, pentru ca aceasta să obţină, în asociere, un contract de achiziţii, directorul din Transelectrica influenţând criteriile de adjudecare. "În baza aceleiaşi relaţii cu Hăhăianu Horia, Bîrcină Ion a obţinut pentru o altă firmă a sa un contract cu SC Transelectrica SA, având ca obiect colectarea selectivă a deşeurilor - eliminarea şi valorificarea deşeurilor reciclabile de la centrele de exploatare şi de la sediul CNTEE Transelectrica", mai spun procurorii.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici