Video Piteşti - Protest al părinţilor după moartea celor trei copii în spitale. VIDEO

Peste 50 de persoane s-au strâns miercuri în Piaţa Vasile Milea din Piteşti, într-un miting organizat după moartea copiilor transportaţi din Argeş la spitalul "Marie Curie" din Capitală, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Protestatarii scandează la adresa Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, a conducerii Spitalului de Pediatrie, a Prefecturii, dar şi a Guvernului sau ministrului Sănătăţii şi cer soluţii după moartea copiilor. Unele persoane au aprins lumânări în memoria celor trei bebeluşi decedaţi.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Argeş, Cristian Toculeţ, a spus, pentru MEDIAFAX, că manifestaţia este autorizată.

Un al treilea copil dintre cei internaţi cu sindromul hemolitic-uremic, la Spitalul "Marie Curie", a murit marţi, a anunţat un reprezentant al spitalului. În Spitalul " Marie Curie" din Capitală, mai sunt internaţi nouă copii diagnosticaţi cu sindromul hemolitic-uremic, iar şase dintre aceştia se află internaţi la Nefrologie şi trei la Terapie Intensivă.

Doctorul Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, a declarat, miercuri, că nici până acum nu se ştie agentul microbiologic care a cauzat sindromul hemolitic- uremic.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
PROTEST ,
SPITALE ,
BACTERIE ,
deces ,
pitesti ,
parinti ,
arges ,
miting
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
DNA, ce lovitură! DECIZIE INEXPLICABILĂ anunţată în urmă cu scurt timp. Scandalul anului este gata să EXPLODEZE