Procurorul şef al DIICOT: Există suspiciuni de finanţare a terorismului în România

Daniel Horodniceanu, procurorul şef al DIICOT, a declarat că există suspiciuni de finanţare a terorismului în România, anunţând că a fost reînfiinţat Biroul de Terorism în cadrul DIICOT.

Procurorul şef al DIICOT: Există suspiciuni de finanţare a terorismului în România

„Există suspiciuni de finanţare de terorism inclusiv în România”, a declarat vineri procurorul şef al DIICOT, la Cercul Militar Naţional, unde a participat la prezentarea raportului de activitate pe anul 2015 al Inspecţiei Judiciare.

“DIICOT a reînfiinţat Biroul pentru Terorism în cadrul Serviciului de Terorism preexistent şi a participat în grupul de lucru pentru modificarea legii 535 pentru prevenirea şi combaterea terorismului. Una dintre propunerile noastre a fost introducerea ca infracţiune a accesului în mod repetat a site-urilor cu caracter jihadist. Celelalte infracţiuni sunt constituriea unui grup infracţional specializat pentru infracţiunea de terorism şi pedepsirea unor infracţiuni privind luptătorii străini, pentru că nu aveam un text de infracţiune iar România este parte la semnarea convenţiei împotriva terorismului a Consiliului Europei din 2005 devenind parte în 2007. A semnat şi protocol adiţional cred ca acum două săptămâni”, a mai precizat procurorul şef al DIICOT.

Biroul pentru Terorism va fi format din doi procurori, acesta fiind reînfiinţat după o pauză de doi ani. Ordinul de înfiinţare a fost trimis la Ministerul Justiţiei iar ulterior va ajunge la CSM pentru a fi avizat.

„România este parte a Europei şi trebuie să fim pregătiţi tot timpul pentru ceea ce e mai rău. Uitaţi-vă nu mai devreme de zilele trecute ce s-a întâmplat la Bruxelles , ce s-a întâmplat anul trecut în Franţa şi aşa mai departe. Ne vom pregăti chiar dacă la noi la momentul acesta suntem la nivelul pe care l-a precizat şi directorul Serviciului Român de Informaţii”, albastru precaut, a mai declarat Daniel Horodniceanu.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 5 comentarii
Taguri:
DIICOT ,
TERORISM ,
COMENTARII
  • malmo 25 mar 2016

    Adica daca accesezi site-uri jihadiste esti terorist.Astia sunt idioti fratilor....

  • pyky 25 mar 2016

    DA DA DA ,,,,FIRME CONDUSE DE CETATENI ARABI CARE MANA IN MANA CU GUVERNANTI SI FUNCTIONARI ROMANI POSIBIL SA FINANTEZE SI SIGUR CHIAR DE MULT TIMP //////DE CE AU FOST ACCEPTATI SA DESCHIDA FIRME IN ROMANIA CU 2 RON SI APOI SANT MILIONARI ,,,???????AVEM EXEMPLE PRECUM SENSIBLU CU AL SAU DEPOZIT MEDIPLUS…

  • Petre 25 mar 2016

    Hai * ba banditule, ca ati pus tara pe butuci cu minciunile si hotiile voastre. Teroristii Romaniei , voi sunteti.Sa te regulez in gura teroristule!!!

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
Vasile Blaga demisionează de la conducerea PNL