PROTESTUL ANTI-MAINDANEZI: Peste 200 de persoane au participat la manifestaţie în Piaţa Romană - GALERIE FOTO

Peste 200 de persoane au participat vineri seară, în Piaţa Romană din Bucureşti, la protestul "anti-maidanezi", cerând rezolvarea problemei câinilor fără stăpân, dar şi demisia primarului general Sorin Oprescu.

1412 afișări
Imaginea articolului PROTESTUL ANTI-MAINDANEZI: Peste 200 de persoane au participat la manifestaţie în Piaţa Romană - GALERIE FOTO

PROTESTUL ANTI-MAINDANEZI: Peste 200 de persoane au participat la manifestaţie în Piaţa Romană (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

Participanţii - de la copii de câţiva ani, veniţi cu părinţii, la pensionari - s-au adunat începând cu ora 19.00, pe trotuarul din zona Coloanelor, unde a fost aşezată o fotografie a lui Ionuţ Anghel - copilul de patru ani sfâşiat de câini -, lângă care au fost puse lumânări, candele şi flori.

Printre ei s-au numărat şi părinţii lui Ionuţ, mama acestuia declarând că au venit din respect pentru cei care au organizat această acţiune şi care s-au gândit, astfel, şi la copilul lor.

La protest au fost aduse cartoane cu mesaje printre care "16.192 muşcaţi numai în 2012", "Vrem o ţară ca afară!", "Vă rugăm să ne scuzaţi, nu mai vrem să fim mâncaţi", "Asociaţia de Protecţie a Oamenilor", "Pro civilizaţie", "Fără maidanezi" şi "Stop terorii cu patru labe, colţi şi coadă!".

Unul dintre protestatari a ţinut în mâini o fotografie a primarului general Sorin Oprescu având banderolă de doliu la unul dintre colţuri, iar unii copii au purtat cartoane cu textul "Stop/Nu vreau să urmez eu!".

Protestatarii au scandat, mai întâi, "Ionuţ, Ionuţ!", iar apoi au cerut demisia edilului-şef al Capitalei, strigând "Jos Oprescu! şi "Demisia!".

La protest s-a strigat şi "V-aţi spălat pe mâini, ne-aţi lăsat la câini", "Luaţi-i de pe străzi!" şi "Fără referendum", mulţi dintre cei prezenţi nefiind de acord cu scrutinul iniţiat de Sorin Oprescu, pe care îl consideră o cheltuială inutilă în condiţiile în care există o lege ce permite autorităţilor locale să eutanasieze patrupedele fără stăpân.

Protestul s-a încheiat în jurul orei 21.30, fără incidente.

În anunţul de mobilizare pentru acest protest, postat de Facebook, asociaţia Pro Civilizaţie Secolul 21 a scris că oamenii cer "autorităţilor care ne sfidează de peste 23 de ani să adune toţi câinii maidanezi de pe străzile Bucureştiului, aplicând Legea 227/2002".

Primăria Capitalei a arătat anterior, vineri, într-un comunicat de presă remis agenţiei MEDIAFAX, că la Comisia pentru Aprobarea Adunărilor Publice din cadrul municipalităţii au fost depuse două cereri privind "adunări publice care au ca obiect câinii comunitari".

Una dintre cereri, depusă de Nadine Apostolescu în 4 septembrie, a fost aprobată în cadrul comisiei pentru duminică 8 septembrie, între orele 11.00 şi 14.00, vizavi de Palatul Parlamentului, în alveola de la Parcul Izvor.

Cealaltă cerere de protest, depusă de Victor Laurenţiu Stancu, a fost aprobată pentru luni 9 septembrie, între orele 18.00 şi 19.45, tot vizavi de Palatul Parlamentului, în alveola de la Parcul Izvor.

Municipalitatea a precizat că, în cazul celei de-a doua cereri, solicitantul a vrut iniţial aprobare pentru vineri 6 septembrie, în Piaţa Universităţii, iar apoi la Piaţa Romană.

"Reprezentanţii comisiei au explicat că în niciuna din aceste două locaţii nu pot fi aprobate solicitări de protest, întrucât la Piaţa Universităţii există deja proteste spontane (Roşia Montană), iar în Piaţa Romană nu exista un spaţiu adecvat pentru astfel de manifestări. Pe cale de consecinţă, domnul Stancu Victor Laurenţiu şi-a modificat cererea alegând ca loc de desfăşurare alveola de la Parcul Izvor, vis-a-vis de Palatul Parlamentului, în data de 09.09.2013", se arată în comunicatul de presă al municipalităţii.

Reprezentanţii Primăriei au menţionat că toate adunările publice sunt stabilite în cadrul Comisiei pentru Aprobarea Adunărilor Publice, din care fac parte reprezentanţi ai Poliţiei Capitalei, ai Brigăzii Rutiere, ai Jandarmeriei Bucureşti, ai Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei, ai Poliţiei Comunitare a Municipiului Bucureşti, ai Administraţie Străzilor, ai Administraţie Lacuri Parcuri şi Agrement, ai Serviciului de Protecţie şi Pază.

"Numai după ce aceştia propun, cererea ajunge pentru aprobare la primarul general. În consecinţă, propunerea pentru Piaţa Romană nu i-a fost prezentată primarului general", a mai precizat municipalitatea.

Anterior, comunitatea online a părinţilor Desprecopii.com şi Asociaţia Pro Civilizaţie au anunţat că mitingul programat pentru vineri, în Piaţa Romană, nu a primit aprobare din partea Primăriei Capitalei pentru locaţia şi ora la care era făcută cererera, astfel că manifestul public a fost amânat pentru cel organizat de Nadine în Parcul Izvor, duminică, între orele 11.00 şi 14.00.

"A fost depusă o nouă cerere de miting şi pentru săptămâna viitoare", preciza comunitatea părinţilor.

Comunitatea online a părinţilor a anunţat, joi, o acţiune de protest în memoria lui Ionuţ Anghel şi a tuturor persoanelor muşcate sau atacate de câini maidanezi, cerând autorităţilor să ia măsuri imediate şi eficiente pentru asigurarea dreptului la viaţă şi siguranţă.

"Cerem autorităţilor o soluţie demnă de o ţară europeană a anului 2013. Cerem factorilor de decizie (Guvern, Parlament, primării) să ia măsuri imediate şi eficiente pentru asigurarea dreptului la viaţă, linişte şi siguranţă! Nu vrem şi alte victime mutilate şi ucise de câini fără stăpâni. Şi noi iubim câinii, dar mai presus de câini, ne iubim copiii", se arăta într-un comunicat de presă remis joi agenţiei MEDIAFAX.

Comunitatea de părinţi anunţa că în cadrul acţiunii de protest vor aprinde candele pentru Ionuţ şi vor păstra un moment de reculegere în memoria lui.

Părinţii cer ferm autorităţilor să găsească o soluţie imediată care să se concretizeze în ridicarea definitivă a câinilor de pe străzi şi din parcuri.

"Vrem o lege clară, aplicabilă şi care să aibă efecte în viaţa tuturor", se mai arăta în comunicat.

Ionuţ Anghel, în vârstă de patru ani, a murit în 2 septembrie, după ce a fost atacat de câini maidanezi, în apropierea Parcului Tei, iar fratele acestuia, de şase ani, a fost muşcat de un picior, dar a reuşit să fugă şi să-şi anunţe bunica.

Decesul a fost cauzat de hemoragia externă, pe corpul copilului fiind găsite sute de plăgi, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, medicul care a făcut autopsia, Abdo Salem, de la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML). Medicul a precizat că doar pe tălpile copilului de patru ani nu au fost găsite plăgi, restul corpului fiind cu sute de muşcături de câini.

Procurorii Parchetului instanţei supreme fac cercetări în acest caz, fiind făcute şi verificări privind respectarea legislaţiei legate de gestionarea câinilor fără stăpân.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici