DNA vrea arestarea lui Bogdan Olteanu pentru trafic de influenţă. Acesta neagă că a luat bani de la Vîntu/ Avocat: Măsura controlului judiciar este exagerată, raportat la probele din dosar

DNA susţine, în dosarul în care cere arestarea lui Bogdan Olteanu, că viceguvernatorul BNR a făcut trafic de influenţă pentru numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării, Sorin Ovidiu Vîntu pretinzând că i-a dat un milion de euro lui Olteanu, lucru negat de acesta.

967 afișări
Imaginea articolului DNA vrea arestarea lui Bogdan Olteanu pentru trafic de influenţă. Acesta neagă că a luat bani de la Vîntu/ Avocat: Măsura controlului judiciar este exagerată, raportat la probele din dosar

Referat DNA: Transfer bancar de un milion de euro între două societăţi, bani retraşi din bancă şi duşi la biroul unde îşi desfăşura activitatea Bogdan Olteanu. Avocat: Măsura controlului judiciar este exagerată, raportat la probele din dosar

Bogdan Olteanu este suspectat de procurorii anticorupţie că a făcut trafic de influenţă pentru numirea guvernatorului Deltei Dunării, după ce ar fi primit bani de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu în acest sens. Astfel, cei doi s-ar fi înţeles ca în schimbul demersurilor efectuate de Bogdan Olteanu "pe lângă membrii guvernului pentru a determina numirea lui Liviu Mihaiu pe postul de guvernator, Sorin Ovidiu Vântu urma să îi dea un milion de euro şi sprijin electoral, constând în servicii de marketing şi consultanţă", susţin procurorii.

Potrivit referatului cu propunerea de arestare, Sorin Ovidiu Vântu i-ar fi cerut unui alt apropiat, care se ocupa de firmele sale din alte jurisdicţii, să transfere suma de un milion de euro din contul bancar deschis în Cipru în contul unei societăţi în Bulgaria. "Potrivit documentelor bancare aflate la dosarul cauzei, societatea din Cipru a transferat un milion de euro în contul de unde intermediarul a retras banii în trei zile consecutive în octombrie 2008. După câteva zile, la solicitarea lui Sorin Ovidiu Vântu, a remis această sumă lui Bogdan Olteanu la biroul unde acesta îşi desfăşura activitatea în sediul partidului".

Din referat nu reiese dacă există alte probe care să indice că Olteanu a intrat în posesia banilor.

Totodată, Sorin Ovidiu Vîntu i-ar fi oferit consultanţă pentru campania electorală din 2008, când Bogdan Olteanu a candidat pentru un mandat de deputat.

Potrivit referatului, Sorin Ovidiu Vîntu ar fi recunoscut faptele la audieri, însă ar fi spus că Bogdan Olteanu i-a cerut suma de 2 milioane de euro în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării, respectiv un milion în interes personal.

În ceea ce priveşte declaraţiile lui Bogdan Olteanu, acesta ar fi recunoscut întâlnirile cu Vîntu, din vara anului 2008 şi ar fi spus a avut discuţii cu premierul de la acea vreme în legătură cu numirea lui Liviu Mihaiu "susţinând însă că a făcut acest lucru din convingere, solicitarea suspectului Sorin Ovidiu Vântu coincizând cu propriile sale opinii, astfel încât nu a cerut şi nu primit niciun folos material pentru acest demers".

Cei doi au discutat subiectul şi la o întâlnire în Delta Dunării, în contextul în care Sorin Ovidiu Vîntu ar fi avut interese economice în acea zona, susţine DNA, numirea în această funcţie fiind atributul Guvernului României.

"În condiţiile în care Guvernul este învestit ca urmare a votului Parlamentului şi este demis ca urmare a retragerii încrederii acordate, potrivit art. 103 alin. 3 şi 109 alin. 2 din Constituţie, preşedintele uneia dintre camerele Parlamentului are o influenţă reală asupra membrilor Guvernului derivând din atribuţiile de serviciu ale acestuia. Totodată, Bogdan Olteanu era apropiat al premierului Călin Popescu Tăriceanu, acesta din urmă fiind naşul său. Având în vedere toate aceste considerente, Bogdan Olteanu se afla într-o postură din care îşi putea trafica o influenţă reală în vederea numirii guvernatorului Deltei Dunării", explică procuroruii în contextul în care Bogdan Olteanu era preşedintele Camerei Deputaţilor.

Până în momentul de faţă, DNA nu a formulat nicio acuzaţie la adresa lui Călin Popescu Tăriceanu în dosar. Imediat după ce numele său a fost vehiculat în dosar, preşedintele Senatului a scris pe pagina sa de Facebook ''nu comentez zvonuri. Presupunând că într-adevăr numele meu e menţionat într-un fel sau altul în denunţul vreunui arestat, condamnat, anchetat, suspect, inculpat etc, aştept ca, o dată cu apropierea alegerilor, mai mulţi arestaţi, condamnaţi, anchetaţi, suspecţi, inculpaţi etc să facă denunţuri împotriva mea, pentru a obţine promisiunea procurorilor DNA că vor avea parte de un tratament mai indulgent în faţa Legii şi vor rămâne cu banii furaţi, eventual''.

Potrivit unor surse judiciare, cauza a fost înregistrată la începutul anului, până în prezent fiind audiate mai multe persoane. Aceleaşi surse precizează ca dosarul a fost deschis ca urmare a unei sesizări din oficiu a procurorilor.

Avocatul lui Bogdan Olteanu: Probele administrate se bazează doar pe declaraţiile unor persoane care în mod cert au fost condamnate definitiv în alte dosare

"În mod cert, domnul Olteanu a negat absolut orice acuzaţie. În mod cert, domnul Olteanu nu a pretins, nu a primit vreo sumă de bani. E de necontestat faptul că s-a întâlnit cu Vântu. La fel cum avea întâlniri cu to factorii importanţi din mass media de la acel moment, a avut şi cu domnul Sorin Ovidiu Vântu. Sper ca soluţia de astăzi să aibă corespondent în realitate şi în probele care s-au administrat, potrivit logicii elementare. Din nefericire, din punctul nostru de vedere, probele administrate se bazează doar pe declaraţiile unor persoane care în mod cert au fost condamnate definitiv în alte dosare, au avut toate motivele pentru a formula anumite denunţuri şi aceste susţineri ar trebui privite cu mare reticenţă de către organele de urmărire penală. (...) din punctul meu de vedere, măsura controlului judiciar este exagerată, raportat la probele din dosar. (...)", a mai declarat avocatul Constantin Durgheu.

DNA a cerut arestarea lui Bogdan Olteanu, la acestă oră instanţa fiind în pronunţare.

Bogdan Olteanu a fost reţinut joi noaptea, după mai multe ore de audieri, fiind acuzat de trafic de influenţă.

Vineri, la ora 15.00, a început şedinţa de judecată în urma căreia judecătorii vor decide dacă viceguvernatorul BNR va fi arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia va fi executorie însă nu şi definitivă.

Potrivit procurorilor, Olteanu ar fi primit un milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu pentru efectuarea de demersuri pe lângă membrii Guvernului pentru numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici