Semafoarele dirijate de necunoscuţi. Ultima decizie a Primăriei Capitalei

Primăria Capitalei transmite că a luat măsuri suplimentare privind supravegherea semafoarelor din Bucureşti, după ce, zilele trecute, acest sistem ar fi fost accesat ilegal de indivizi necunoscuţi.

1817 afișări
Imaginea articolului Semafoarele dirijate de necunoscuţi. Ultima decizie a Primăriei Capitalei

Semafoarele dirijate de necunoscuţi. Ultima decizie a Primăriei Capitalei

„Având în vedere incidentele înregistrate în perioada 28-29 decembrie la sistemul de semaforizare din intersecţia de la Policlinica Titan, la Primăria Municipiului Bucureşti a avut loc astăzi, 30 decembrie, o şedinţa tehnică la care au participat, alături de viceprimarul Aurelian Bădulescu, reprezentanţi ai Adminstraţiei Străzilor împreună cu operatorul sistemului de semaforizare, Compania Municipală Managementului Traficului Bucureşti SA (CMMTB), precum şi reprezentanţi ai Direcţiilor de specialitate cu atribuţii în domeniu din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti”, se arată într-un comunicat al Primăriei Capitalei, transmis duminică.

Potrivit PMB, în cadrul şedinţei s-au stabilit pentru perioada următoare procedurile suplimentare de monitorizare şi control a tuturor intersecţiilor din Capitală.

„De asemenea, echipele de intervenţie ale CMMTB se află 24/24 în teren pentru a remedia, în caz de necesitate, eventualele defecţiuni la sistemul de semaforizare, aşa cum s-a procedat şi până acum”, mai spun reprezentanţii PMB

Reamintim că, potrivit PMB, în data de 28 şi 29 decembrie, reprezentanţii Companiei Municipale Management Trafic Bucureşti S.A. au depus o plângere penală după ce ar fi avut loc accesări ilegale ale echipamentelor de semaforizare, „cu potenţiale consecinţe deosebit de grave”.

„Menţionăm faptul că, din punct de vedere tehnic, doar persoane specializate, care au cunoştinţele şi echipamentele necesare, pot să acceseze automatele de dirijare şi să modifice diagramele. Atragem atenţia că asemenea acţiuni sunt ilegale şi pot avea consecinţe deosebit de grave asupra circulaţiei automobilelor şi siguranţei pietonilor”, mai transmit reprezentanţii PMB.

Imediat după şedinţă, viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că mai mulţi angajaţi au fost chemaţi la secţia de poliţie pentru a furniza eventuale informaţii care pot duce la concluzii în ancheta privind accesarea ilegală a semafoarelor.

„Toate imaginile pe care le-am surprins pe camerele de vederi au fost predate organului de urmărire penală, acesta în continuare încercând să indentifice persoanele care au accesat în mod neautorizat aceste casete de la semafoare (...) Eu până la acest moment, ca urmare a ingerinţelor transmise de procurori, nu am vizionat aceste casete”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Aurelian Bădulescu, viceprimarul Capitalei.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici