Parlamentarii USR au propus sancţionarea bicicliştilor cu amenda prevăzută în clasa I de sancţiuni din Codul rutier, adică 2 sau 3 puncte de amendă (290 sau 435 lei). În prezent, nerespectarea normelor privind circulaţia bicicletelor se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni, adică de la 6 la 8 puncte de amendă (între 870 şi 1.160 lei).
Potrivit iniţiatorilor, din cauza sumelor prea mari poliţiştii nu îi sancţionează pe bicicliştii care încalcă regulile de circulaţie. Un alt motiv invocat este că nivelul mare al amenzilor îi descurajează pe mulţi să utilizeze bicicleta ca mijloc de transport alternativ.
”Actualul nivel al sancţiunilor mai are ca efect descurajarea utilizării bicicletei de către cei pentru care aceasta reprezintă un mijloc de transport alternativ, cu efecte benefice asupra sănătăţii, a poluării şi a traficului, pentru care bicicleta nu este o alegere, ci o necesitate”, susţin iniţiatorii, respectiv deputaţii USR Sergiu Cosmin Vlad, Cosette Chichirău, Vlad Duruş şi Iulian Bulai, dar şi senatorul Adrian Wiener.
Senatul a fost primă cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.
Citeşte şi: Lucrări urgente la poarta de intrare în Timişoara, identică cu cea prăbuşită care a omorât un om
Citeşte şi: Anchete la Bistriţa, unde o învăţătoare este acuzată că loveşte şi terorizează 16 elevi, unul ajungând la spital / Copiii refuză să mai intre la ore
Citeşte şi: Firea: Pragul de îndatorare de 21 de milioane de euro, impus autorităţilor locale, trebuie modificat