Un primar şi patru funcţionari acuzaţi că au plătit ilegal lucrări din bugetul public, cercetaţi

Primarul comunei dâmboviţene Glodeni, Dinu Petre, şi patru funcţionari publici sunt cercetaţi pentru abuz în serviciu, iar anchetatorii au instituit sechestru asigurator pe bunurile lor, aceştia fiind acuzaţi că au plătit ilegal lucrări din bugetul public, cauzând un prejudiciu de peste 400.000 lei.

188 afișări
Imaginea articolului Un primar şi patru funcţionari acuzaţi că au plătit ilegal lucrări din bugetul public, cercetaţi

Un primar şi patru funcţionari acuzaţi că au plătit ilegal lucrări din bugetul public, cercetaţi (Imagine: Shutterstock)

Potrivit unei informări date publicităţii, sâmbătă, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor au probat activitatea infracţională a cinci persoane, cu vârste cuprinse între 39 şi 59 de ani, bănuite de abuz în serviciu, iar în baza unor ordonanţe emise de procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, poliţiştii au instituit sechestrul asigurator, în valoare de 410.000 lei pe bunurile imobile ale persoanelor bănuite, în vederea recuperării prejudiciului cauzat.

Surse apropiate anchetei au declarat corespondentului MEDIAFAX că cele cinci persoane sunt primarul comunei Glodeni, Dinu Petre, şi patru funcţionari din primărie care, în anul 2009, ar fi făcut plăţi ilegale către firme care au făcut lucrări de executare a unor podeţe şi de reabilitare a şcolii din Glodeni.

Astfel, conform surselor citate, primarul şi cei patru funcţionari sunt acuzaţi că ar fi aprobat plata unor lucrări majorate, fără a exista o hotărâre a Consiliului Local în acest sens şi fără a exista clauze contractuale care să prevadă posibilitatea majorării preţurilor ulterior încheierii contractelor şi executării lucrărilor.

De asemenea, cei cinci sunt cercetaţi şi pentru că au achitat unei firme contravaloarea unor lucrări de reabilitare a şcolii din Glodeni în condiţiile în care lucrările au fost executate doar parţial, însă au fost achitate integral.

Primarul şi cei patru funcţionari sunt cercetaţi în stare de libertate, anchetatorii începând urmărirea penală pe numele lor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici