Vosganian: Solicitarea procurorului jigneşte Senatul. Dacă laşi economia să moară, eşti patriot

Ministrul Economiei, senatorul PNL Varujan Vosganian, a declarat luni, în plenul Senatului, la dezbaterea solicitării de începere a urmăririi penale în cazul său, că acest for este jignit şi dezinformat de procuror, afirmând că în logica acestuia a lăsa economia să moară înseamnă a fi patriot.

214 afișări
Imaginea articolului Vosganian: Solicitarea procurorului jigneşte Senatul. Dacă laşi economia să moară, eşti patriot

Varujan Vosganian (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Probabil, în România, dacă laşi o economie să moară, eşti patriot, dacă însă vrei să o ajuţi, iată în ce situaţie ajungi. În România după 1990 au dispărut numeroase industrii, de camioane, de automobile de teren, de tractoare, de mase plastice, de utilaj greu, de prelucrare a neferoaselor. A dispărut toată flota comercială a României, şi totuşi Parchetul nu a găsit niciodată nici măcar o singură persoană care a subminat economia naţională. Eu am luat o măsură care a ajutat supravieţuirea unei industrii şi astfel am devenit subminator", a afirmat Vosganian.

De asemenea, ministrul a precizat că aşa-zisa subminare pe care a realizat-o a fost publică.

"Complotul a fost la lumina zilei. Notele au fost aprobate în Guvern şi nu numai, au fost publicate pe site-ul Guvernului. Întâlnirile cu sindicatele şi patronatele au fost intens mediatizate, ba chiar Guvernul s-a lăudat că subminează economia naţională", a mai declarat ministrul Economiei.

Vosganian a mai susţinut că în 2011 chiar el a solicitat să fie audiat în dosarul deschis în cazul celorlalte persoane implicate, pentru a lămuri situaţia.

"Au trecut aproape doi ani de când m-am pus la dispoziţia justiţiei, dar nu m-a căutat nimeni (...) Suntem în faţa unei împrejurări în care un refererat al unui procuror dezinformează Senatul, îl dispreţuieşte, socotindu-l un fel de ghişeu producător sub dicteu automat de avize şi îl jigneşte în mod incalificabil, considerând că legile pe care le aprobă duc la apogeu demersuri ale unor grupuri infracţionale", a mai precizat Vosganian.

El a ţinut să-şi atenţioneze colegii asupra efectului pe care l-ar avea aprobarea solicitării de începere a urmăririi penale.

"Rezulatul acestui vot ar putea să aibă drept consecinţă imediată compromiterea unei cariere de aproape un sfert de veac ce a avut printre priorităţile sale tocmai modernizarea şi susţinerea economiei naţionale", a mai afirmat ministrul Economiei în plenul Senatului.

Plenul Senatului dezbate, la ora transmiterii acestei ştiri, solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva lui Varujan Vosganian.

Procurorul general al Parchetului ICCJ a solicitat, în 2 septembrie, Senatului şi, respectiv, şefului statului declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale în cazul lui Varujan Vosganian şi, respectiv, Adriean Videanu, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.

Solicitările au fost trimise Senatului şi şefului statului de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în urma cererii primite de la şeful DIICOT.

Dosarul în care DIICOT a cerut aviz pentru începerea urmăririi penale a lui Videanu şi Vosganian este desprins din cel în care, în decembrie 2011, procurorii au început urmărirea penală în cazul a 40 de persoane cu funcţii de conducere din Romgaz, Ministerul Economiei şi Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici