ZIUA UNIRII - "Hora Unirii" se cântă şi se joacă astăzi la metrou şi în aeroportul Otopeni

Ziua Unirii este sărbătorită duminică la metroul bucureştean, precum şi în Aeroportul "Henri Coandă", unde se va cânta şi juca "Hora Unirii", anunţă reprezentanţii Metrorex şi ai Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.

3864 afișări
Imaginea articolului ZIUA UNIRII - "Hora Unirii" se cântă şi se joacă astăzi la metrou şi în aeroportul Otopeni

"Hora Unirii" la metrou şi în aeroport, duminică la Bucureşti (Imagine: Gabriela Doboş/Mediafax Foto)

Duminică, începând cu ora 11.00, Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" Bucureşti îşi întâmpină pasagerii cu "Hora Unirii" prin spectacolul oferit de ansamblul Doiniţa în terminalul Sosiri.

La metrou, la staţia Piaţa Unirii 2, susţine un concert de la ora 14.00 Ansamblu Folcloric "Cununa Carpaţilor". Punctul central al spectacolului va fi "Hora Unirii", în care călătorii vor fi invitaţi să se prindă.

"Hora Unirii" se cântă şi dansează pe 24 ianuarie, când se sărbătoreşte Unirea Principatelor Române din 1859, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Versurile aparţinând poetului Vasile Alecsandri au fost publicate pentru prima data în 1856, în "Steaua Dunării", revista lui Mihail Kogalniceanu, titlul original fiind "Hora Unirei". Muzica a fost compusa de Alexandru Flechtenmacher.

Tot duminică, un tren care pleacă de la Bucureşti spre Iaşi, de la ora 12.00, va fi remorcat de o locomotivă tricoloră şi numit "Trenul Unirii". Garnitura va ajunge la Iaşi la ora 18.46. Aceeaşi locomotivă va remorca la întoarcere "Trenul Prietenia", care vine din Republica Moldova, şi care va pleca în aceeaşi zi din Iaşi spre Bucureşti la ora 22.38.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici