Cavani şi Lavezzi, sancţionaţi de PSG pentru că au revenit cu întârziere din America de Sud. Laurent Blanc confirmă sancţionarea

Tehnicianul Laurent Blanc a confirmat, duminică, potrivit site-ului oficial al clubului Paris Saint-Germain, că jucătorii Ezequiel Lavezzi şi Edinson Cavani au fost sancţionaţi financiar şi sportiv pentru că au lipsit de la reluarea antrenamentelor.

87 afișări
Imaginea articolului Cavani şi Lavezzi, sancţionaţi de PSG pentru că au revenit cu întârziere din America de Sud. Laurent Blanc confirmă sancţionarea

Cavani şi Lavezzi, sancţionaţi de PSG pentru că au revenit cu întârziere din America de Sud (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Am discutat cu Lavezzi şi cu Cavai. Ca urmare a discuţiei, clubul a decis sancţiuni financiare pe care nu le voi detalia şi sancţiuni sportive. Eu am hotărât sancţiunile sportive, cu susţinerea conducerii clubului. Antrenament separat de grup până sâmbăta viitoare şi neconvocarea pentru meciurile cu Montpellier şi Bastia. Apoi vom vedea dacă sancţiunile vor continua sau dacă vor fi reintregraţi în grup. Au avut un comportament inadmisibil şi inacceptabil", a spus Blanc.

Edinson Cavani şi Ezequiel Lavezzi au fost sancţionaţi de clubul Paris Saint-Germain pentru că au lipsit de la reluarea antrenamentelor, la 28 decembrie 2014.

Jucătorii Edinson Cavani şi Ezequiel Lavezzi vor fi sancţionaţi de clubul Paris Saint-Germain pentru că au lipsit de la reluarea antrenamentelor, la 28 decembrie 2014, cei doi urmând să fie amendaţi şi ar putea lipsi la următoarele două partide ale echipei franceze, anunţa anterior L'Equipe. 

Edinson Cavani şi Ezequiel Lavezzi s-au întâlnit cu directorul sportiv adjunct Olivier Létang şi antrenorul Laurent Blanc, care nu au acceptat argumentele jucătorilor, aceştia justificându-şi absenţele prin faptul că au familiile în America de Sud.

Astfel, conform publicaţiei franceze, cei doi vor fi amendaţi şi vor trebui să efectueze câte două antrenamente pe zi în următoarele trei zile. De asemenea, antrenorul Laurent Blanc îşi rezervă dreptul de a nu-i convoca la meciurile cu Bastia, din campionat, şi cu Saint-Etienne, din Cupa Ligii, scrie L'Equipe.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici