Fiscul ieşean scoate la licitaţie bunuri ale clubului Poli Iaşi

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice ale Judeţului Iaşi, Maria Ţăran, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că instituţia pe care o reprezintă va scoate la licitaţie o maşină ce aparţine clubului Poli Iaşi.

68 afișări
Imaginea articolului Fiscul ieşean scoate la licitaţie bunuri ale clubului Poli Iaşi

Fiscul ieşean scoate la licitaţie bunuri ale clubului Poli Iaşi (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

"La data de 9 august, la ora 10.00, vom scoate la licitaţie o Toyota RAV 4, din 2002, pe benzină, de culoare neagră, ce aparţine clubului Poli Iaşi. Preţul autoturismului este de circa 26.500 de lei, cu tot cu TVA. Acesta este prima licitaţie organizată pentru acoperirea datoriilor debitorului Fotbal Club Politehnica Iaşi SA la bugetul statului. Societatea nu are bunuri imobile pe care se poate institui sechestru pentru acoperirea datoriilor. În ceea ce priveşte bunurile mobile, mai este un autoturism Dacia Papuc, care în momentul de faţă nu a fost scos la vânzare pentru că nu a fost evaluat. Cel mai probabil, în următoarea perioadă vom scoate la licitaţie şi acest bun", a declarat Maria Ţăran.

Clubul Poli Iaşi are datorii de 1,35 milioane euro la bugetul de stat plus alte 5 milioane euro care reprezintă diferenţa dintre taxele şi impozitele care trebuiau plătite pentru contractele de muncă ale jucătorilor şi cele care au fost achitate în fapt pentru convenţiile civile. Ultima sumă este în litigiu, conducerea Politehnicii Iaşi sperând să obţină în instanţă anularea acestor datorii, la fel ca şi alte cluburi din ţară.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici