Flavia Pennetta se va retrage din activitate la finalul acestui an

Jucătoarea italiană Flavia Pennetta, în vârstă de 33 de ani, a declarat sâmbătă, după ce a câştigat US Open, că se va retrage din activitate la finalul acestui an, informează wtatennis.com.

1375 afișări
Imaginea articolului Flavia Pennetta se va retrage din activitate la finalul acestui an

Flavia Pennetta se va retrage din activitate la finalul acestui an (Imagine: HEPTA)

"Voi juca până la sfârşitul anului, dar acesta a fost ultimul meu meci aici, la New York. În principiu voi juca la Wuhan şi Beijing. Acestea sunt singurele două turnee la care ar urma să joc", a spus Pennetta în conferinţa de presă de după finala US Open.

Întrebată dacă ar mai adăuga programului său încă o competiţie dacă va fi cazul, şi anume Turneul Campioanelor, Pennetta a răspuns: "Bineînţeles. Dacă există această şansă, da".

Jucătoarea italiană Flavia Pennetta, locul 26 WTA, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 7-6 (4), 6-2, pe compatrioata sa Roberta Vinci, numărul 43 mondial, şi a câştigat US Open, cea mai importantă performanţă a carierei sale.

La US Open 2015, Roberta Vinci şi Flavia Pennetta au produs surpriza anului în tenisul feminin, învingându-le în semifinale pe sportivele clasate cel mai bine în ierarhia WTA, Serena Williams, locul 1, respectiv Simona Halep, locul 2. Printre adversarele Flaviei Pennetta la ediţia din acest an a US Open s-a numărat şi Monica Niculescu, pe care italianca a învins-o în turul doi.

Flavia Pennetta, 33 de ani, şi Roberta Vinci, 32 de ani, sunt cele mai în vârstă jucătoare care au ajuns pentru prima dată în finala unui turneu de Grand Slam în Era Open. Pennetta este cea mai în vârstă câştigătoare pentru prima dată a unui turneu de Grand Slam.

Meciul de sâmbătă seară a fost prima finală italiană de Grand Slam din Era Open.

Pennetta şi Vinci, la 66 de ani şi 19 zile în total, sunt jucătoarele cu vârsta cumulată cea mai mare care au fost adversare într-o finală de Grand Slam, din Era Open. Precedentul record a fost stabilit la ediţia din 1977 a turneului de la Wimbledon: Virginia Wade şi Betty Stove - 63 de ani şi 11 luni.

Flavia Pennetta a mai câştigat de-a lungul carierei zece turnee: Sopot - 2004, Bogota, Acapulco - 2005, Bangkok - 2007, Vina del Mar, Acapulco - 2008, Palermo, Los Angeles - 2009, Marbella - 2010, Indian Wells - 2014.

Ca urmare a succesului de la US Open, Pennetta va urca pe locul 8 în clasamentul WTA.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici