INTERVIU: M. Sandu: Sper că i-am convins pe colegii mei de la UEFA că România merită organizarea CE

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, joi, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX, că speră să-i fi convins pe colegii săi din Comitetul Executiv al UEFA că România merită să organizeze meciuri la Campionatul European din 2020.

236 afișări
Imaginea articolului INTERVIU: M. Sandu: Sper că i-am convins pe colegii mei de la UEFA că România merită organizarea CE

INTERVIU: M. Sandu: Sper că i-am convins pe colegii mei de la UEFA că România merită organizarea CE (Imagine: Cristina Nichituş/Mediafax Foto)

Redăm integral interviul acordat de Mircea Sandu agenţiei de presă MEDIAFAX:

Reporter: - A fost ideea dumneavostră ca România să candideze la organizarea CE-2020, aveţi emoţii pe ultima sută de metri?

Mircea Sandu: - Am, pentru că sunt totuşi 19 competitoare. E adevărat că sunt mai multe pachete, un pachet de finală şi de semifinală unde sunt înscrise doar Londra şi Munchen, iar una dintre ele, care va cădea, se înscrie mai departe la sfert de finală şi trei meciuri din grupe. Apoi se votează alte patru oraşe pentru fazele superioare şi grupe şi ultimele patru pe regiuni. Deci sunt emoţii, deşi
şansele Bucureştiului sunt destul de mari, înaintea unor ţări cu o infrastructura mult mai dezvoltată. E adevărat însă că sunt şi altele cu o infrastructura inferioară, altele care nu au stadion şi performanţe sportive mai puţine şi număr de locuitori mai mic. În plus la organizarea diverselor competiţii, nivelul României este mai ridicat.

Rep.: - Cu cine ne batem, care sunt oraşele contracandidate Bucureştiului?

M.S.: - Nu s-a făcut încă repartizarea pe zone, mâine dimineaţă urmează să se facă.

Rep.: - Dumneavoastră bănuiesc că nu aveţi voie să votaţi fază grupelor…

M.S.: - Eu voi vota la toate pachetele unde nu se află Bucureştiul. La pachetele în care e implicat Bucureştiul nu am drept de vot. Deci, din patru proceduri de vot, eu am dreptul la trei, nu am dreptul la al patrulea.

Rep. : - Credeţi că politică internaţională va influenţa votul membrilor Comitetului Executiv al UEFA? Adică la oraşe precum Sankt Petersburg sau Ierusalim se va lua în calcul şi instabilitatea din zonele respective?

M.S.: - Nu, pentru că în Israel spre exemplu, deja se poate juca. Nu s-a jucat în august, dar acum se poate juca, în cupele europene, inclusiv echipa naţională. Se încearcă pe cât posibil să nu se ţină cont de influenţele politice. E drept însă, că, în cazul în care va fi război într-o ţara, Doamne fereşte, nu se va juca acolo. Iar în ceea ce priveşte Sankt Petersburg, situaţia conflictuală nu este în Rusia, este în Ucraina. Sankt Petersburg, nu e chiar lângă Ucraina.

Rep.: - Nici faptul că Rusia va organiza Campionatul Mondial nu va conta?

M.S.: - Da, poate, dar ei construiesc un stadion de 65000 de locuri. Au nişte atuuri, e un oraş care are o istorie, a fost capitala imperiului ţarist. Vom vedea, fiecare are şansa lui. Nu poţi spune de acum, cine are şanse mai mari.

Rep.: - Dumneavoastră ce semnale aveţi în privinţa Bucureştiului?

M.S.: - Şansele Bucureştiului sunt foarte mari, dar asta am mai spus-o. Bucureştiul păstrează şanse mari de a organiza meciuri la Euro 2020.

Rep.: - Credeţi că va reuşi România să ducă la îndeplinire sarcinile impuse în caiet în cazul în care va câştiga?

M.S.: - Eu am făcut şi ca preşedinte al federaţiei, dar şi ulterior, toate demersurile ca România să fie un candidat eligibil. Dosarul pe care l-am întocmit cu Guvernul României, cu Primăria Capitalei, cu conducerea aeroportului, cu cele mai importante ministere, prevede anumite sarcini. Eu sunt convins că toate vor fi respectate. Sunt optimist pentru că am văzut organizarea Jocurilor Olimpice de
la Nanjing. Dacă chinezii vor veni să investească în România, în patru ani vom avea mii de kilometri de căi ferate rapide şi de autostrăzi.

Rep.: - Credeţi că e o chestiune importantă şi pentru România, nu numai pentru fotbalul românesc?

M.S.: - Sper că de data asta România să înţeleagă că are un termen suficient pentru a se achita de tot ceea ce scrie în caietul de sarcini, aici includ şi stadionul, care trebuie modernizat. În opt ani, pot apărea probleme, în plus nu avem numărul suficient de loje, parcările, centrul media urmează să fie la sală. Primăria va trebui să aibă grijă cu transportul dinspre aeroport şi stadion şi invers. Sigur că vor mai fi implicate şi alte 4-5 oraşe din ţara, reşedinţe de judeţ, unde va fi promovată această competiţie. Vor fi organizate fun-zone şi aşa mai departe. Deci până la urmă va fi implicată întreaga ţară.

Rep.: - De când nu mai sunteţi preşedintele federaţiei, noua conducere s-a implicat într-un fel în această candidatură?

M.S.: - Nu ştiu, nu am date în legătură cu acţiunile întreprinse de federaţie după 6 martie. De fapt nu ştiu ce mare lucru era de făcut, pentru că făcusem cam tot ceea ce trebuia făcut. Despre acţiunile lor nu am date, poate au făcut ceva, dar nu am date. Eu în timpul ăsta am continuat să vorbesc cu colegii mei, să fac lobby pentru România, să le spun că Bucureştiul e la fel ca atunci când a organizat finala Europa League, când am fost lăudaţi pentru modul de organizare. Sper că i-am convin că România merită să organizeze meciuri la Campionatul European 2020. Dacă au făcut-o şi cei care sunt acum în adminstratia federaţiei, e foarte bine. Eu ce am făcut ştiu, ce au făcut ei chiar nu ştiu. Dar e bine să-i întrebaţi pe ei. Şi dacă vom câştiga şi îşi vor aroga merite chiar nu contează.
Eu am facut-o pentru ţara în care trăiesc şi pentru fotbalul românesc. Aici nu e vorba de meritele cuiva. E o chestiune de nivel naţional, de dezvoltare a infrastructurii generale care urmează unui astfel de eveniment. Ştiţi bine că atunci când au fost oameni importanţi prin România s-au asfaltat rapid drumuri, s-au modernizat hoteluri şi aşa mai departe. În sfârşit, tot ce se face rămâne pe teritoriul României, în utilizarea cetăţeanului României. Aşa cum ne-a rămas un stadion de cinci stele după finală Ligii Europa. Modernizarea înseamnă şi creşterea nivelului de civilizaţie a fiecăruia dintre noi.

Ediţia din 2020 a Campionatului European, care va marca 60 de ani de la înfiinţarea competiţiei, se va desfăşura în 13 oraşe, sub titulatura de "EURO pentru Europa". Pentru găzduirea partidelor din cadrul Euro-2020 candidează 19 ţări, între care şi România. UEFA va anunţa vineri, în jurul orei 14.00, ţările care vor găzdui Campionatul European din 2020.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici