INTERVIU: Monica Niculescu: Cred că sunt cea mai rapidă jucătoare din circuitul WTA

Jucătoarea de tenis Monica Niculescu a declarat, marţi, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX, că este cea mai rapidă sportivă din circuitul WTA şi a precizat că îşi doreşte să ajungă cu echipa de Fed Cup a României în Grupa Mondială.

280 afișări
Imaginea articolului INTERVIU: Monica Niculescu: Cred că sunt cea mai rapidă jucătoare din circuitul WTA

INTERVIU: Monica Niculescu: Cred că sunt cea mai rapidă jucătoare din circuitul WTA (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Monica Niculescu, care a fost invitată, marţi, la emisiunea Ora de ProSport de la Sport.ro, a urcat în această săptămână pe locul 29 WTA, cel mai bun din carieră. Ea a pierdut, duminică, finala turneului din Luxemburg, dotat cu premii în valoare totală de 220.000 de dolari. Niculescu, aflată la prima finală de simplu din carieră, a fost învinsă, cu scorul de 6-2, 6-2, după o oră şi 15 minute, de Victoria Azarenka (Belarus), cap de serie numărul unu şi poziţia a treia în ierarhia mondială. Pentru performanţa reuşită în Luxemburg, Monica Niculescu va primi 200 de puncte WTA şi un cec în valoare de 19.000 de dolari.

Redăm integral interviul acordat de Monica Niculescu agenţiei MEDIAFAX:

Reporter: Cum a fost prima finală din carieră?

Monica Niculescu: Cu Azarenka e foarte greu să joci. Nu cedează niciun punct, joacă foarte bine. La un moment dat avea 5-1 în Luxemburg în setul doi şi se certa cu arbitrul şi are stilul ăsta rău de a te termina.

R.: România are şase jucătoare prezente în top 100 WTA şi cu toate acestea promovarea în Grupa Mondială a Fed Cup se lasă aşteptată.

M.N.: Nu este uşor să joci. Noi înainte de Fed Cup avem o lună în Australia, e căldură, iar într-o săptămână trebuie să fii gata pentru Fed Cup. Sunt foarte multe meciuri, tu vii obosită acolo, dar îmi doresc foarte mult să ne calificăm. Asta este o prioritate, alături de Jocurile Olimpice. Avem o echipă tare şi va trebui să ajungem în Grupa Mondială.

R.: Doriţi să promovaţi în Grupa Mondială, dar aţi rămas fără căpitan-nejucător după demiterea Irinei Spârlea.

M.N. (râde): Nu ştiam, mă duc eu acolo şi fac legea.

R. De ce în tenisul mondial feminin sportivele din fruntea ierarhiei se schimbă mai des decât la masculin?

M.N.: Dacă stau să mă gândesc, în semifinale tot timpul le vezi pe Azarenka, Clijsters, Şarapova, Na Li. Fiziologia fetelor e diferită de cea a băieţilor, de aceea se şi retrag mai devreme. Nu poţi compara anatomia unui băiat cu cea a unei femei, noi avem un alt ritm de viaţă.

R.: Ai o gamă variată de lovituri. Ai o strategie dinainte stabilită sau le variezi în funcţie de moment?

M.N.: Le simt, dar trebuie să şi gândeşti. Pur şi simplu găsesc momentul. Nu e neapărat o tactică, dar îmi place să le aiuresc pe adversare, să fiu unică şi nu îmi place să fiu banală, doar să dau în minge, îmi place să mixez, asta fac de când sunt mică şi asta mă avantajează. Sunt diferită şi asta le încurcă pe adversare, chiar au declarat asta.

R.: Eşti una dintre puţinele, dacă nu chiar singura jucătoare de tenis care foloseşte ambele mâini atât pentru rever, cât şi pentru lovitura de dreapta. Îţi mai poţi îmbunătăţi lovitura de dreapta?

M.N.: Se poate îmbunătăţi acest lucru. Dau de vreo patru ani lovitura de dreapta cu două mâini, înainte dădeam doar slice. E fantastic şi nimeni nu s-ar băga să lovească cu două mâini, doar eu cu antrenorul meu am reuşit să facem acest lucru şi asta m-a propulsat în top 50. Nu mi-e greu să ajung să lovesc mingea cu două mâini, pentru că am o deplasare în teren foarte bună, cred că sunt cea mai rapidă jucătoare din circuitul mondial.

R.: Crezi că ai puterea necesară pentru a ataca Top 20 WTA?

M.N.: Vreau să fiu sănătoasă pentru că turnee sunt o grămadă şi sigur va ieşi cum îmi doresc. Ar fi extraordinar să ajung în Top 20.

R.: Părinţii te însoţesc la turnee?

M.N.: Părinţii mei nu prea vin la turnee. Mama urmăreşte meciurile pe "livescore" şi se stresează cel mai mult. Ea nu îmi vede meciurile, dar îmi spune că procentajul la serviciu a fost cam slab, lovitura de dreapta a fost nu ştiu cum. O întreb dacă a văzut meciul, iar ea îmi spune că statisticile vorbesc.

R.: Cu cât timp înainte îţi stabileşti turneele la care vei participa?

M.N.: Deocamdată clasamentul e bun şi ştiu la ce turnee voi juca, dar diferă şi de partenerii de dublu, dacă partenera mea vrea să meargă la un turneu, mă mulez şi mă duc unde vrea ea. Eu îmi fac un schelet pe următoarele trei-patru luni şi în funcţie de cum mă simt fizic. Am turneele obligatorii, datorită clasamentului, Miami, Indian Wells, Madrid.

R.: Ai depăşit-o pe Sorana Cîrstea în clasamentul câştigurilor din tenis, urmează Ruxandra Dragomir în această ierarhie. Ai calculat câţi bani cheltui anual cu biletele de avion?

M.N.: Nu este cum pare, acest câştig al meu este brut şi am cheltuieli foarte mari. Am şi muncit mult şi este important să vină şi nişte beneficii. Nu am calculat câţi bani cheltui pe an cu biletele de avion. Cazarea o avem asigurată la turnee cât timp suntem în competiţie, dacă vreau să vin mai devreme şi să mă antrenez, trebuie să îmi plătesc cazarea. Avioanele sunt foarte scumpe dacă ieşim din concurs repede sau ajungem în finală, cheltuielile sunt enorme.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici