Legia Varşovia va fi susţinută la Bucureşti de aproximativ 2.000 de suporteri

Formaţia poloneză Legia Varşovia va fi susţinută la partida cu Steaua, din turul play-off-ului Ligii Campionilor, de aproximativ 2.000 de suporteri, o parte dintre ei participând în mod frecvent la acte de huliganism, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Enache.

228 afișări
Imaginea articolului Legia Varşovia va fi susţinută la Bucureşti de aproximativ 2.000 de suporteri

Legia Varşovia va fi susţinută la Bucureşti de aproximativ 2.000 de suporteri (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Organizatorul meciului a pus la dispoziţia suporterilor polonezi un număr de 2.000 de vouchere, care vor fi preschimbate la stadion. Deci, ne aşteptăm ca la această partidă să asiste aproximativ 2.000 de fani polonezi, care vor face deplasarea la Bucureşti cu microbuze, autoturisme personale şi cu un avion", a spus Enache.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei a precizat faptul că vor fi luate măsuri speciale pentru a preîntâmpina eventuale incidente, o parte dintre suporterii echipei poloneze fiind cunoscută pentru acte de huliganism. "Marţi, vor sosi la Bucureşti cinci poliţişti de la Poliţia Metropolitană poloneză, care ne vor ajuta pe toată durata şederii suporterilor polonezi la Bucureşti. Am fost informaţi că o parte dintre aceşti fani sunt protagoniştii unor frecvente acte de dezordine, fapte de huliganism şi că obişnuiesc să organizeze lupte de stradă cu suporterii adverşi. De aceea se impune o serie de măsuri pentru prevenirea oricărui tip de incident, se va efectua un filtru la intrarea în Capitală, pe Autostrada A1, suporterii vor fi controlaţi, verificaţi iar pe durata şederii la Bucureşti vor patrula jandarmi în zona Centrului Istoric al Capitalei. Având în vedere că e un meci cu grad ridicat de risc, suporterii polonezi vor fi supravegheaţi permanent", a mai afirmat Georgian Enache.

Ultima prezenţă a fanilor echipei Legia Varşovia la Bucureşti a fost în octombrie 2011, la meciul cu Rapid din Liga Europa, disputat tot pe Arena Naţională, când s-au produs incidente între suporterii polonezi şi forţele de ordine.

La 20 octombrie 2011, fanii polonezi au părăsit peluza Nord a Arenei Naţionale, cu aproximativ 15 minute înainte de debutul partidei Rapid - Legia Varşovia şi nu au revenit pe scaune nici după ce a început meciul, protestând astfel deoarece forţele de ordine nu au permis accesul tuturor suporterilor.

La pauză, după ce li s-au alăturat şi ultimii fani controlaţi de agenţii de pază, polonezii au intrat pe Arena Naţională. La scurt timp, ei au început să arunce cu obiecte înspre sectoarele ocupate de suporterii rapidişti şi au aprins o fumigenă.

Mai multe incidente în care au fost implicaţi fani polonezi au avut loc înaintea partidei dintre cele două echipe.

Astfel, trei suporteri ai echipei Legia Varşovia au fost reţinuţi la intrarea pe Arena Naţională, după ce asupra lor s-a descoperit canabis şi marijuana. Suporterii aveau ascunse drogurile în lenjeria intimă şi au fost descoperiţi la controlul corporal efectuat înainte de intrarea pe stadion.

Un alt suporter polonez, minor, aflat sub influenţa drogurilor, a fost dus la o ambulanţă, pentru a primi îngrijiri.

Un alt incident s-a petrecut tot la intrarea fanilor polonezi pe stadion. Forţele care asigură ordinea au dorit să verifice un banner aparţinând polonezilor, moment în care s-a produs o încăierare, unul dintre suporteri lovind un agent de pază. Acesta din urmă a primit îngrijiri medicale. Suporterul respectiv a fost identificat şi a fost reţinut de jandarmi.

În cursul zilei în care a avut loc partida, zece polonezi şi un român au ajuns la poliţie, în urma unor incidente petrecute în Centrul Vechi din Bucureşti şi a unei acţiuni organizate pe autostrada A1.

Partida tur din cadrul play-off-ului Ligii Campionilor, dintre Steaua şi Legia Varşovia, se va disputa miercuri, de la 21.45, pe Arena Naţională.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici