Răzvan Raţ: Nu puteam sărbători 100 de meciuri la naţională dacă nu câştigam cu Finlanda. Marica după meci: Caracterele tari se văd în momentele grele

Căpitanul echipei naţionale Răzvan Raţ a declarat, marţi seară, că victoria din meciul cu Finlanda, scor 2-0, în preliminariile Euro-2016, este foarte importantă pentru el, mai ales că a înregistrat selecţia cu numărul 100 la prima reprezentativă.

147 afișări
Imaginea articolului Răzvan Raţ: Nu puteam sărbători 100 de meciuri la naţională dacă nu câştigam cu Finlanda. Marica după meci: Caracterele tari se văd în momentele grele

Răzvan Raţ (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Mă simt foarte fericit că am câştigat, era cel mai important astăzi. Nu puteam sărbători un centenar, dacă nu aveam sorţi de izbândă astăzi. Sunt de două ori mai bucuros că am împlinit 100 de meciuri la naţională. Am avut foarte multe momente frumoase la naţională, chiar dacă nu am participat la multe turnee. Eu am reuşit să particip doar la un singur turneu al CE, deşi am fost la şapte campanii", a spus Raţ la TVR 1.

Marica după Finlanda - România: Caracterele tari se văd în momentele grele

Atacantul Ciprian Marica şi-a felicitat coechipierii din echipa naţională într-un mesaj postat pe o reţea de socializare, după meciul cu Finlanda, câştigat de România, scor 2-0, în preliminariile Euro-2016, în care a scris: "caracterele tari se văd în momentele grele".

"Caracterele tari se văd în momentele grele! Bravo băieţi! Hai România!", a scris Marica pe Facebook.

Convocat pentru dubla cu Ungaria şi Finlanda, însă eligibil doar pentru întâlnirea cu formaţia scandinavă din cauza eliminării din partida cu Grecia, atacantul Ciprian Marica a părăsit cantonamentul echipei naţionale din cauza unei accidentări la genunchi.

Reprezentativa României a învins, marţi, la Helsinki, cu scorul de 2-0 (0-0), selecţionata Finlandei, în etapa a treia a grupei F de calificare la Euro-2016, în care ambele goluri au fost marcate de Bogdan Stancu şi "tricolorii" au evoluat cu un jucător în plus din minutul 56.

Bogdan Stancu a marcat în minutele 54 şi 83 din pasele lui Lucian Sânmărtean.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici