Simona Halep a CÂŞTIGAT turneul de la Sofia, al şaselea din acest an şi urcă pe locul 11 WTA: "Sunt foarte fericită, îmi doream mult să câştig acest turneu"

Jucătoarea de tenis Simona Halep, principala favorită, a câştigat, duminică, turneul de la Sofia, dotat cu premii în valoare totală de 750.000 de dolari şi va ocupa, începând de luni, locul 11 în ierarhia WTA, cea mai bună clasare din carieră.

3256 afișări
Imaginea articolului Simona Halep a CÂŞTIGAT turneul de la Sofia, al şaselea din acest an şi urcă pe locul 11 WTA: "Sunt foarte fericită, îmi doream mult să câştig acest turneu"

Simona Halep (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Halep a trecut în finala de la Sofia de australianca Samantha Stosur, locul 19 WTA, scor 2-6, 6-2, 6-2, după o oră şi 37 de minute de joc.

Cele două sportive s-au mai întâlnit în acest an în finala turneului de la Moscova, câştigată de Halep, dar şi în optimi la Cincinnati, unde s-a impus tot românca.

Pentru succesul obţinut în capitala Bulgariei, competiţie la care nu a pierdut niciun meci, sportiva română va primi un cec în valoare de 270.000 de dolari şi 375 de puncte WTA.

Halep: Sunt foarte fericită, îmi doream mult să câştig acest turneu

Jucătoarea Simona Halep a declarat, duminică, după ce a câştigat turneul de la Sofia, că îşi dorea mult să obţină acest succes şi că este foarte fericită, adăugând că speră să aibă astfel de prestaţii şi anul viitor, informează wtatennis.com.

"Îmi doream mult să câştig acest turneu. Sunt foarte fericită. A fost un turneu extraordinar pentru mine. Felicitări şi ţie, Sam, ai jucat bine toată săptămâna", a spus Simona Halep pe teren, după finala cu Samantha Stosur. "Vreau să le mulţumesc tuturor celor care au venit să mă susţină, m-au ajutat mult. Vreau să le mulţumesc şi echipei mele, prietenilor mei şi familiei şi, bineînţeles, lui Ilie Năstase, care a venit să mă susţină", a adăugat Halep.

Românca a precizat că speră ca anul viitor să joace la fel de bine ca în 2013. "Vreau să mă bucur de acest moment şi apoi să iau o vacanţă şi să mă relaxez. Sper că voi putea juca anul viitor cum am făcut-o în acest an şi să am prestaţii bune în Australia", a menţionat Halep.

Ilie Năstase a declarat că victoria de la Sofia îi dă încredere pentru 2014 Simonei Halep. "Sunt pentru prima dată aici după 51 de ani. Aveam 16 ani când am venit aici ultima dată. Este minunat pentru Simona că a încheiat anul cu un astfel de succes. Îi dă încredere pentru noul sezon, care va începe în curând în Australia. O felicit", a afirmat fostul tenisman.

Finalista Samantha Stosur a felicitat-o pe Halep şi a spus că românca este o jucătoare foarte bună. "O felicit pe Simona pentru această finală foarte bună. Este o jucătoare foarte bună - m-a învins în urmă cu două săptămâni, la Moscova, şi m-a pus în mare dificultate şi astăzi, însă eu sunt mulţumită de această săptămână", a spus Stosur.

Simona Halep a mai câştigat în acest an alte cinci turnee din circuitul WTA, Nurnberg, 's-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven şi Moscova.

Locul 11 în clasamentul WTA al Simonei Halep va reprezenta a treia cea mai bună clasare pentru o sportivă din România, după Irina Spîrlea (7 WTA în 1997) şi Virginia Ruzici (8 WTA în 1979).

La finala de la Sofia au fost prezenţi şi ministerul Tineretului şi Sportului, Nicola Bănicioiu, şi fostul tenisman Ilie Năstase.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici