Surpriză mare la turneul de la Stanford: Kimiko Date-Krumm, în vârstă de 44 de ani, a învins-o pe Sabine Lisicki

Cea mai vârstnică jucătoare de simplu din circuitul WTA, Kimiko Date-Krumm, 44 de ani, locul 173 WTA, a învins-o, marţi, cu scorul de 1-6, 7-6 (4), 6-2, pe sportiva germană Sabine Lisicki, locul 24 WTA, în prima manşă a turneului Premier de la Stanford, informează lequipe.fr.

228 afișări
Imaginea articolului Surpriză mare la turneul de la Stanford: Kimiko Date-Krumm, în vârstă de 44 de ani, a învins-o pe Sabine Lisicki

Kimiko Date-Krumm (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Fosta ocupantă a locului 4 WTA (1995) a ajuns pe tabloul principal al competiţiei americane după ce a jucat în calificări. Sportiva japoneză, care va împlini 45 de ani la 28 septembrie, a trecut de Lisicki, 25 de ani, după un meci care a durat aproape două ore.

Kimiko Date-Krumm a obţinut astfel prima victorie într-un meci de pe tabloul principal al unui turneu WTA din luna septembrie, când ea a ajuns în manşa a doua la Hong Kong Tennis Open. Sportiva japoneză a învins ultima dată o jucătoare mai bine clasată de locul 24 în martie 2014, când a depăşit-o, la Monterrey, pe italianca Flavia Pennetta, locul 12 atunci.

În faza următoare a turneului de la Stanford, Date-Krumm va juca împotriva sportivei cehe Karolina Pliskova, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 4.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici