Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat luni după respingerea legii privind pensiile magistraților. Președintele țării susține că „va fi redactat un nou text legislativ”
„Reforma pensiilor magistraților rămâne o prioritate. Nu este o poziționare împotriva magistraților, ci corectarea unei prevederi anormale – pensia egală cu salariul – pe care clasa politică a reglementat-o defectuos acum câțiva ani.”, a declarat Nicușor Dan.
„Toate partidele din coaliție și-au asumat reforma pensiilor magistraților. Imediat după publicarea Deciziei Curții Constituționale va fi redactat un nou text legislativ, care va ține cont de decizia de azi, prin care pensiile magistraților să fie corectate în mod echitabil pentru societate.”, a mai scris Nicușor Dan pe pagina sa de X.
Judecătorii Curții Constituționale au admis luni sesizarea de neconstituționalitate depusă împotriva reformei pensiilor de serviciu.
Conform unor surse citate de MEDIAFAX, CCR a respins legea în ansamblu din motive extrinseci, adică de formă. Potrivit surselor, Guvernul nu a solicitat din nou avizul CSM pentru ultima variantă a proiectului, deși aceasta conținea modificări importante față de forma inițială trimisă la avizare.
„Dacă un astfel de pachet va cădea la Curtea Constituţională, e greu de presupus că acest Guvern va mai avea legitimitatea să vină să rezolve alte nedreptăţi, alte acumulări care sunt adunate”, a declarat premierul Ilie Bolojan în urmă cu două luni.
În acest moment, se pune problemă de o posibilă demisie a premierului Ilie Bolojan, după ce acesta a spus inițial că va face această mișcare dacă legea este respinsă.