Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a părăsit miercuri dimineață capitala Japoniei cu destinația Coreea de Sud, unde va participa la summitul APEC din Gyeongju și se va întâlni cu liderul chinez Xi Jinping.
Avionul președintelui american Donald Trump a decolat miercuri dimineață de pe aeroportul Haneda din Tokyo, în direcția Coreei de Sud, marcând a treia oprire a turneului său asiatic.
Trump este așteptat la Gyeongju, în estul peninsulei coreene, unde miercuri are loc summitul Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC).
Vizita sa va fi dominată de întâlnirea programată pentru joi cu președintele Chinei, Xi Jinping, o discuție care alimentează speranțele privind o posibilă detensionare a conflictului comercial dintre Washington și Beijing.
Turneul asiatic al liderului american include opriri în Japonia, Coreea de Sud și alte state din regiune, fiind văzut ca o încercare de consolidare a relațiilor economice și diplomatice ale Statelor Unite în zona Asia-Pacific, scrie AFP.