Premierul Ilie Bolojan a declarat, într-un interviu la RFI, că România nu este pregătită, în acest moment, pentru introducerea impozitării progresive.
„În momentul de față nu a fost o discuție legată de acest subiect în ultimele luni în coaliție. Dar public ați văzut reacțiile PSD-ului? Fără declarații publice, sigur, fiecare partid poate să declare ceea ce consideră de cuviință. În termeni reali, această formulă, care este aplicată, într-adevăr, în multe state europene, are nevoie cel puțin de un an de zile, un an și jumătate de modificări în sistemele finanțelor ca să poată fi aplicată. Și noi nu suntem, în momentul de față, pregătiți pentru această chestiune. E greu să iei multe măsuri care să însemne, pe de-o parte, consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale și tot ce înseamnă pachetele fiscale care au fost adoptate și, în același timp, să faci și alte lucruri care să-ți dea sistemele peste cap.”
În același timp, șeful Guvernului a reafirmat susținerea României pentru acordul dintre Uniunea Europeană și Mercosur, în ciuda criticilor politice interne.
El a explicat că negocierile se poartă de ani de zile la nivelul Uniunii Europene și că acordul este unul economic global.
„Negocierile pe contractul cu Mercosur se poartă în Uniunea Europeană de foarte mulți ani. La un moment dat, acest subiect devenise marginal pe agenda publică, până când, datorită contextului internațional în care ne găsim, s-a ajuns la concluzia că este un moment ca Uniunea Europeană să încheie această alianță strategică, dacă pot să spun așa, cu țările din America Latină pentru a crea o piață mult mai mare. El nu este, deci, un acord pe agricultură sau pe industrie. E un acord economic global care înseamnă că piețe mari se pun împreună, care va intra în vigoare treptat, treptat, și care ar trebui să aibă un efect de sinergie, deci de dezvoltare.”
România a susținut constant acest acord, a spus Bolojan, invocând beneficiile pentru exporturi și companiile integrate în lanțurile europene.
„Pentru România, lucrurile nu sunt foarte complicate. Economia noastră deja este, într-o bună măsură, integrată în cea europeană, care funcționează ca o locomotivă pentru economia noastră. Dacă economia Uniunii Europene, per ansamblu, merge bine, și exporturile noastre, și companiile noastre, care, într-o formă sau alta, sunt integrate în aceste lanțuri valorice, economice, europene, vor merge mai bine. Dacă lucrurile merg prost sau sunt într-o zonă staționară, așa cum este, din păcate, astăzi, ele nu mai au un efect de antrenare asupra economiei românești. Și, deci, România, în toți acești ani, a fost o țară care a susținut acordul Mercosur.”
Premierul a recunoscut existența unor riscuri pentru sectorul agricol, în special din cauza competiției latino-americane.
„Sigur, acest acord are și oportunități, și riscuri. Oportunitățile sunt cele de piețe, de dezvoltare economică, de susținere a companiilor, iar riscurile sunt pe zona de agricultură, unde țările din America Latină au o componentă de agricultură industrială importantă, care le permite să aibă oferte competitive pe plan global. Și, dacă vă aduceți aminte, a fost un Consiliu European pe 19 decembrie, parcă țin minte, în care țările și-au anunțat poziția, și poziția României a fost o decizie comună între guvern și președinție, și domnul președinte, la finalul acestui Consiliu, a anunțat poziția României că vom susține Mercosurul.”
„În această perioadă, pe fondul discuțiilor care au avut loc atât în Parlamentul European, dar și în spațiul public, în capitalele țărilor europene, s-a renegociat un pachet de măsuri asiguratorii pentru agricultură care prevede că orice fel de scădere de prețuri, orice fel de creșteri de cantități care depășesc 5%, deci gândiți-vă că sunt niște implicații foarte reduse, sunt de natură, le permite țărilor să elimine această taxare favorabilă, să ia măsuri de blocarea acestor importuri, și asta s-a făcut în această perioadă. Și toate partidele din România, care sunt în arcul guvernamental, prin parlamentarilor, au votat aceste îmbunătățiri. După ce s-au făcut aceste îmbunătățiri, din nou, n-a fost nicio discuție în spațiul public pe tema asta, ne-am pronunțat oficial și s-a luat această decizie în comisie. Din punctul meu de vedere, în afară de discuția legată de efectele acestei înțelegeri, care eu apreciez că este una strategică pentru Uniunea Europeană, și deci implicit bună și pentru România, din considerare îmi apreciez de politică internă, în fiecare stat au apărut tot felul de poziționări. Cel puțin am încercat în toată această perioadă că atunci când este vorba de interesele generale ale României, să las deoparte aspectele de politică internă, inclusiv cele care îți creează anumite vulnerabilități politice și să susțin deciziile corecte pentru România. Cu ce însă sunt de acord? Dacă poate s-ar fi discutat mai mult pe tema asta, dacă s-ar fi explicat mai mult, dacă ar fi fost o discuție, să spunem, la final de an, inclusiv în coaliție, numai trebuia să fie toată lumea prezentă aici ca să poți purta această discuție, și e greu ca la final de an, când oamenii sunt plecați, să faci coaliție în fiecare zi, probabil că ar fi fost, să spunem, declarații la un nivel mai redus. Dar aceasta este realitatea.”
Întrebat despre acordul Mercosur, premierul a confirmat că România își menține susținerea.
„Acum vor fi deciziile care le ia Comisia, se va pronunța Curtea de Justiție, vor fi discuțiile apoi în Parlamentele fiecare țări pentru acordul politic. E un parcurs pe care acest tratat îl va avea, dar personal consider că dacă Uniunea Europeană nu este mai puternică, nu devine mai puternică, nu-și extinde piețele, nu devine mai competitivă, e greu de presupus că România, care este o țară care economic depinde de Uniunea Europeană, va fi mai competitivă, vom avea mai multe oportunități pentru copiii noștri în anii următori. Acesta este adevărul.”