Cum ne afectează psihic videoclipurile cu violența ICE care circulă online

În era telefoanelor mobile, distanța dintre eveniment și spectator a dispărut. Imaginile cu moartea sau rănirea unor persoane nu mai sunt relatări indirecte, ci experiențe vizuale trăite în timp real. Cercetătorii numesc acest fenomen “affective witnessing”: emoțiile celui care filmează se transmit privitorului. Astfel, tristețea, furia și neputința resimțite de protagoniști ajung să fie împărtășite fizic și emoțional de milioane de oameni, arată The Conversation.

 “Political grief”, o stare colectivă

Teoreticienii observă că, atunci când violența este mediatizată masiv, suferința nu mai este doar personală. Ea capătă chiar o dimensiune socială și politică. Anumite vieți devin mai vizibile decât altele, iar aceste ierarhii amplifică sentimentul de nedreptate. În contextul violenței ICE, imaginile alimentează așa-numitul “political grief”, o stare colectivă de suferință legată de politici percepute ca opresive. Aceasta naște o întrebare tulburătoare: „Încotro se îndreaptă lumea dacă aceste lucruri se întâmplă acum?”

Cum influențează purtarea ochelarilor postura, durerile de cap și oboseala (P)

Cazurile de infecții respiratorii în București sunt în creștere

Dacă inițial telefonia mobilă a fost un instrument de mobilizare civică (de la SMS-uri la clipurile care au declanșat mișcări globale), aceasta poate deveni și o sursă de epuizare emoțională. Vizionarea repetată a scenelor violente poate provoca anxietate, insomnie, furie cronică sau sentiment de neputință, determinând uneori oamenii să se retragă din spațiul digital pentru a se proteja.

Videoclipurile dure: cum gestionăm „anestezia emoțională”

Psihologii subliniază necesitatea unei „alfabetizări a doliului digital”, adică învățarea unor metode de a gestiona conținutul dur fără a ne anestezia emoțional. Printre recomandări se numără pauza înainte de a redistribui materiale grafice, căutarea unor spații sigure pentru procesarea emoțiilor și transformarea suferinței în acțiuni concrete, precum sprijinirea comunităților afectate.

Specialiștii subliniază că responsabilitatea nu aparține doar utilizatorului individual. Este necesară o discuție publică mai matură despre modul în care sunt difuzate imaginile violente și despre impactul lor psihologic. Într-o lume în care martorii sunt globali, gestionarea traumei nu mai este o problemă personală, ci una colectivă.