Prima pagină » Politic » Mirabela Grădinaru se va implica în acțiunile fundației conduse de Olena Zelenska

Mirabela Grădinaru se va implica în acțiunile fundației conduse de Olena Zelenska

Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, se va implica în acțiunile fundației conduse de Olena Zelenska, soția președintelui ucrainea Volodimir Zelenski.
Mirabela Grădinaru se va implica în acțiunile fundației conduse de Olena Zelenska
Cosmin Pirv
15 iul. 2026, 22:31, Politic

Președintele României, Nicușor Dan, aflat miercuri la Kiev, a fost întrebat dacă partenera sa de viață, Mirabela Grădinaru, se va implica în acțiuni umanitare ale fundației conduse de Olena Zelenska.

„Răspunsul este afirmativ”, a spus șeful statului.

El a adăugat că Mirabela Grădinaru va participa și intern, și internațional la tipul acesta de manifestări „pentru că e un subiect care o preocupă și cred că e important pentru societate”.

Șeful statului a amintit de participarea Mirabelei Grădinaru la întâlnirea organizată de prima doamnă a SUA.

„Vă aduc aminte că a participat la întâlnirea pe care a inițiat-o soția președintelui american la Washington în urmă cu, cred, două luni. De asemenea, a fost o temă de discuție la Ankara, tot așa, între soți și soții de înalți demnitari. Toate aceste întâlniri au avut ca subiect educația din două perspective. Una, interferența cu tehnologia și cum putem să protejăm copiii de efecte nocive ale tehnologiei, și a doua, dependențele. Cumva, și tehnologia poate să fie o dependență”, a spus Nicușor Dan.

El a anunțat că Mirabela Grădinaru va fi la Kiev în 24 august, când este marcată Ziua Independenței Ucrainei.

Prima Doamnă a României, Mirabela Grădinaru, a participat săptămâna trecută la Ankara la programul dedicat partenerilor șefilor de stat și de guvern, organizat de Emine Erdoğan, în marja Summitul NATO de la Ankara. Ea a prezentat proiectul „România în Lumină”, derulat de Administrația Prezidențială, și a subliniat necesitatea protejării copiilor în contextul dezvoltării accelerate a tehnologiei.

 

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da