„Din păcate, epidemia continuă să se extindă dincolo de capacitatea de intervenție”, a declarat purtătorul de cuvânt al OMS, Tarik Jasarevic, în fața reporterilor de la Geneva.
„Avem nevoie de mai mult sprijin financiar, dar și de alte resurse pentru a intensifica eforturile în toate domeniile de intervenție: capacitatea de tratament, echipele de investigație pe teren, echipele de înmormântare în condiții de siguranță și lucrătorii comunitari”, a continuat oficialul, citat de Euronews.
Țara a înregistrat 3.802 de cazuri confirmate de Ebola, dintre care 1.707 decese. Alți 727 de pacienți s-au vindecat, în timp ce 275 de cazuri suspecte sunt încă în curs de investigare.
Aproximativ 17.000 de persoane cu care au intrat în contact cu bolnavii sunt monitorizate, peste 80% dintre acestea fiind supuse unor verificări zilnice de urmărire.
Deși au fost semnalate cazuri în cinci provincii, aproape 90% dintre acestea sunt înregistrate în provincia Ituri, din nord-estul țării, în timp ce restul se află în provincia vecină Kivu de Nord.
Purtătorul de cuvânt al OMS a declarat că măsurile de combatere trebuie să se concentreze asupra zonelor în care virusul se răspândește în prezent, dar și asupra celor în care s-ar putea răspândi în viitor.
Cel de-al 17-lea focar de Ebola din istoria Republicii Democratică Congo a fost declarat în 15 mai, după ce mai multe persoane au murit în provincia Ituri. Focarul este cauzat de o nouă tulpină de virus, numită Bundibugyo, pentru care nu există tratamente, vaccinuri sau opțiuni de profilaxie post-expunere sigure și eficiente.
Cu toate acestea, sunt în curs de desfășurare mai multe studii clinice privind potențiale terapii, vaccinuri și medicamente antivirale post-expunere.
Vasee Moorthy, care conduce programul-cadru de cercetare și dezvoltare al OMS, a declarat că rezultatele preliminare sunt promițătoare.