Claudiu Cazacu detaliază în interviul pentru Mediafax care sunt mizele și provocările luptei globale pentru supremație în domeniul inteligenței artificiale și de ce este important ca Europa, și în special România, să nu piardă trenul dezvoltării centrelor de date, adevărate „rafinării” pentru această nouă resursă valoroasă.
Reporter: Centrele de date au devenit un subiect frecvent în spațiul public, de la politici publice la nivel național, european sau global, la luări de poziție ale industriei energetice sau planuri de investiții. Care este de ideea de bază, de ce sunt importante centrele de date, pe înțelesul oamenilor?
Claudiu Cazacu: Agenții de inteligență artificială (AI) sunt pe cale să schimbe modul în care relaționăm, în special în mediul urban, cu furnizorii de bunuri și servicii. A comanda mâncare sau doar ingredientele necesare, a pregăti o vacanță, a face cumpărături sau a alege modul optim de deplasare între două puncte sunt doar câteva exemple.
Categoriile de utilizare sunt diverse. Agenții pot fi folosiți și de către angajați din companii pentru sarcini specifice, dar și grupați într-o suită, după abilități, schimbând radical modul în care se desfășoară munca la birou. Și, dacă în prezent vorbim mai ales de mediul digital, trecerea lor în lumea fizică, sub forme diferite de roboți, fie ei umanoizi sau cu variante adaptate sarcinilor, este pasul următor.
Pentru toate acestea, inteligența artificială va fi combustibilul esențial, iar noile fabrici – sau „rafinării” – sunt centrele de date. Fără expansiunea lor, capacitatea modelelor inteligente de a răspunde la întrebări, a crea raționamente complexe sau a automatiza sarcini ar ajunge rapid la saturație. În același timp, resursele implicate de construirea și utilizarea lor sunt foarte ample, și se măsoară în capital și energie.
Reporter: Ce presupune dezvoltarea de centre de date, la capitolul costuri, consum de energie?
Claudiu Cazacu: Un centru de date de 1 GW ar consuma 8,76 TWh pe an, care, la prețul de 0,092 USD/kWh (din SUA, industrial), ar însemna 805,9 milioane de dolari anual.
La un preț al energiei de 0.1837 EUR/kWh (din Europa, la nivel industrial, deși există variații ample de la Finlanda, cea mai ieftină, până la Irlanda, cea mai scumpă) costul total al facturii de energie ar ajunge la 1.609,2 milioane de EUR.
Costul pentru a construi centre de 1 GW de putere de calcul în SUA este estimat la 5 miliarde de dolari. Diferențele costului de operare date de energia mai scumpă sunt majore, și au impulsionat planurile de investiții în țările nordice, acolo unde energia este competitivă în raport cu cea din SUA.
Google a semnat un contract pe 22 de ani de cumpărare a jumătate din energia produsă de centrala nucleară finlandeză Loviisa, parte a unor investiții totale în Finlanda estimate la 13 miliarde de EUR.
Reporter: În esență, care sunt diferențele dintre abordarea, evoluțiile din SUA și UE față de centrele de date?
Claudiu Cazacu: Abordarea din SUA este condusă de nevoia giganților din AI, numiți și hyperscaleri, de procesare a unor volume imense de date, atât prin propriile centre de date, cât și prin capacități închiriate de la alți furnizori.
Investițiile totale sunt estimate la 700 de miliarde de dolari anul acesta, și 1 000 de miliarde de dolari anul viitor. Limitele extinderii pot fi atinse, însă, mai devreme, dacă opoziția locuitorilor față de construirea centrelor de date în proximitate sau energia disponibilă intervin mai acut.
În Europa, o inițiativă la nivelul UE oferă fonduri de 10 miliarde EUR și estimează deblocarea de investiții suplimentare de încă cel puțin 20 de miliarde de EUR. Acestea sunt sume utilizabile, însă, pe parcursul mai multor ani. Asociația europeană a centrelor de date, EUDCA, estimează investiții totale de 25-26 miliarde de EUR pe an în medie până în 2031.
Reporter: Care sunt plusurile, sau, dimpotrivă, provocările UE?
Claudiu Cazacu: Europa se situează, astfel, mult în urma SUA, cu sume plănuite de 20-30 de ori mai mici. Procesul lent de autorizare, cu toate conexiunile de putere electrică necesare, și prețul ridicat al energiei electrice în multe dintre țările europene limitează competitivitatea continentului în cursa cu SUA.
Pe de altă parte, Comisia Europeană propune un sistem de rating pentru a oferi informații transparente despre utilizarea resurselor de apă și energie. Dimensiunea totală a pieței și practicile propuse de transparență reduc opoziția publică în privința centrelor de date la nivel european față de cele din SUA.
Europa, însă, depinde de furnizori externi pentru „inima” fabricilor de AI, procesoarele grafice (GPU) și alte echipamente de ultimă generație instalate în centrele de date performante.
AI are potențialul de a rescrie raporturile de putere la nivel mondial. Europa are propriile avantaje la nivelul calității cercetătorilor sau dimensiunii și varietății datelor care pot hrăni modelele de AI, însă e nevoie de atingerea unui nivel minim de dimensionare și eficiență economică pentru a fi cu adevărat puse în lumină.
Reporter: Unde se plasează România pe acest nou segment, ce face acum și ce poate sau ce credeți că trebuie să facă pentru a nu pierde trenul în raport cu alte state?
Claudiu Cazacu: În România, capacitatea instalată în centre de date se situa la aprox 0,1 GW, însă în bună parte este vorba de capacitate clasică, nu focalizată pe AI.
Mai multe centre de date finanțate privat ar putea dubla această capacitate în următorii ani. Un centru de 42 MW este în autorizare la Afumați.
Planul național al unui centru de date masiv, care să includă 20 000 GPU, proiect scalabil până la 100 000 GPU și o putere totală de 1 GW, în cadrul proiectului Black Sea AI Gigafactory a stârnit interesul unor companii dintr-o arie geografică extinsă. Finanțarea pentru proiectul care ar urma să coste peste 5 miliarde de EUR nu este, însă asigurată.
Contribuția națională pentru prima etapă, de 200 milioane de EUR, nu a fost confirmată, iar termenul este strâns: 12 noiembrie 2026. Ar fi un proiect care ar aduce beneficii majore, dacă se vor găsi resursele și voința administrativă.
Trenul dezvoltării noilor tehnologii este unul de mare viteză, care a pornit deja. Beneficiind de o bază favorabilă prin infrastructura de comunicații și resursele de capital uman, țara noastră are totuși de depășit o provocare majoră. Pentru a capta oportunitățile, România are nevoie de investiții masive în energie, atât în producție și stocare, cât și în transport. Inițiativele private ar fi încurajate în primul rând de un preț competitiv al energiei electrice.
Proiecte majore precum cel al gigafabricilor de AI susținute de capitalul european ar asigura un progres major, punând țara pe harta tehnologică a viitorului. Și aici, însă, costul de operare va fi determinant pentru producția eficientă a fabricilor de inteligență, materia primă a competitivității economice în deceniile următoare.