Politic

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu: Riscăm infringementul pentru legea care îi obligă pe retaileri să vândă 51% produse locale

„Reprezentanţii hipermarketurilor s-au plâns la Comisia Europeană, iar Comisia a atenţionat Ministerul Agriculturii că ne-ar putea sancţiona cu infringementul pentru legea care-i obligă pe retaileri să vândă 51% produse locale”, a declarat luni pentru MEDIAFAX,ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.

Guvernul va lansa programul ,,Prima Cameră” pentru copiii instituţionalizaţi

Ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, a anunţat, luni, că de mai multe luni se lucrează la elaborarea unui program de sprijinire a tinerilor care au crescut în centre de plasament, astfel încât, pe o perioadă de doi ani, statul să suporte pentru aceştia costurile chiriei şi întreţinerii unei locuinţe.

DNA cere Camerei Deputaţilor urmărirea penală a lui Eugen Bejinariu în dosarul „Microsoft”

DNA cere urmărirea penală a fostului şef al Secretariatului General al Guvernului, Eugen Bejinariu, în prezent deputat, pentru abuz în serviciu în dosarul "Microsoft".

Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe: Europa aşteaptă de la Trump un răspuns privind angajamentele de securitate euro-altantică

Europa aşteaptă de la preşedintele ales Donald Trump răspunsuri clare în privinţa angajamentelor de securitate euro-atlantice, acordurilor referitoare la politicile climatice şi la programul nucler iranian, a spus luni, pentru MEDIAFAX, fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea: Dacă ALDE câştigă alegerile, dorinţa lui Tăriceanu să devină premier va fi îndreptăţită

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că intenţia lui Călin Popescu Tăriceanu de a deveni premier este ”îndreptăţită” doar dacă ALDE câştigă alegerile parlamentare din 11 decembrie, precizând însă că PSD nu va intra la guvernare dacă nu propune şi premierul, căruia i-a făcut portretul robot.

Firea: Tăriceanu, unul dintre cei mai buni premieri, dar propunerea va fi un membru PSD

Vicepreşedintele PSD Gabriela Firea i-a răspuns lui Călin Popescu Tăriceanu cu privire la numele viitorului premier desemnat de o eventualitate majoritate PSD-ALDE, afirmând că acesta va fi un reprezentant al social-democraţilor.

Tăriceanu, propunerea ALDE pentru premier: Iohannis să respecte votul, să nu mai facă etichetări care sunt folosite de puşcăriaşi

Călin Popescu Tăriceanu este propunerea de premier cu care ALDE va merge la negocierile de după alegerile parlamentare din 11 decembrie, au stabilit duminică liderii partidului, el afirmând că partidele trebuie să arate liderii care vor conduce destinele românilor.

Alegeri parlamentare 2016. HARTĂ interactivă cu secţiile de votare în străinătate, dezvoltată pe Google Maps

Ministerul Afacerilor Externe a elaborat o hartă interactivă dezvoltată pe platforma Google Maps şi accesibilă prin intermediul site-ului MAE cu adresele celor 417 secţii de votare organizate în străinătate pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016.

Alegeri parlamentare 2016. Campania „Black Friday” trimite un candidat PRU, suspectat de mită electorală, în faţa procurorilor

BEJ Mureş a sesizat Parchetul şi Autoritatea Electorală în legătură cu săvârşirea infracţiunii de corupere a alegătorilor, după ce pe site-ul oficial al PRU a apărut anunţul că se dau telefoane mobile persoanelor care vor adera la acest partid, iar candidatul din Mureş a distribuit anunţul.

Academicianul Leon Dănăilă, candidat PNL: Politicienii sunt diferiţi. Eu şi cu Iliescu suntem la fel?

Academicianul Leon Dănăilă, candidat PNL la Bucureşti pentru Senat, i-a întrebat pe participanţii la un miting electoral dacă găsesc vreo asemănare între el şi Iliescu, în timp ce ţinea un discurs despre apropierea sa de politică.

Alina Gorghiu: Îl aştept pe Dacian Cioloş în interiorul PNL. Nu am negociat nicio funcţie politică

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Alina Gorghiu, speră ca premierul Dacian Cioloş să devină, după 11 decembrie, membru al PNL, precizând însă că a negociat cu acesta vreo funcţie politică.

REPORTAJ. Cum a eşuat mitingul de susţinere a premierului Cioloş, iniţiat pe Facebook: ”De asta e România unde e!” – FOTO

Sâmbătă după-amiaza ar fi trebuit să se adune în Piaţa Victoriei, pentru a marca un an de când Dacian Cioloş a preluat şefia Executivului, peste 500 de români, care au răspuns unui apel lansat pe Facebook, însă în stradă nu au fost mai mult de 14 oameni.

Fostul preşedinte, Traian Băsescu: Am îngenuncheat sistemul, dar nu l-am învins. Pe generali nu îi ia niciodată DNA

Fostul preşedinte, Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Suceava, că a îngenuncheat sistemul, dar că nu l-a învins şi consideră că acesta trebuie învins şi pus să lucreze în interesul naţional, adăugand DNA nu îi ia niciodată pe generali, transmite corespondetul MEDIAFAX.

Preşedintele PMP, Traian Băsescu: În lipsa creşterii natalităţii, România riscă să importe asiatici şi musulmani

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat, sâmbătă, la Suceava, că sporul negativ al populaţiei ţării este o „mare îngrijorare” şi că dacă nu se inversează curba natalităţii, România riscă plafonarea economică sau va fi nevoită să importe asiatici sau musulmani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Guvernul a renunţat să mai publice în Monitorul Oficial o ordonanţă de referitoare la Cuminţenia Pământului

Guvernul a renunţat să mai publice în Monitorul Oficial o ordonanţă de urgenţă referitoare la Cuminţenia Pământului, prin care a decis să achite diferenţa de bani pentru cumpărarea operei, adoptată pe 12 octombrie, preferând să trimită unele amendamente la o ordonanţă existentă deja în Parlament.

Ministerul Finanţelor lansează a doua rectificare bugetară pe anul 2016. Care sunt domeniile prioritare

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) propune o a doua rectificare bugetară din acest an, „ţinând cont de majorarea per sold a veniturilor bugetului general consolidat cu 306 milioane de lei şi a cheltuielilor bugetului general consolidat tot cu 306 milioane de lei”, a comunicat vineri MFP.

Tokes Laszlo contestă retragerea Ordinului ”Steaua României”: „Am făcut o declaraţie prost tradusă“

Preşedintele CNMT, europarlamentarul Tokes Laszlo, va contesta la ICCJ şi chiar la Strasbourg sentinţa Curţii de Apel Bucureşti prin care i s-a retras Ordinul ”Steaua României”, susţinând că este vorba despre o greşeală de traducere, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Dacian Cioloş, primit cu huiduieli în faţa prefecturii Iaşi. Răspunsul premierului: „Dacă îmi cereţi să rezolv într-un an, ce nu s-a rezolvat în 4-5 ani de zile, nu se poate” – VIDEO

100 de sindicalişti din învăţămant şi salariaţi disponibilizaţi ai companiei Fortus, care protestau de la primele ore ale dimineţii în faţa prefecturii, l-au huiduit pe premierul Dacian Cioloş, aflat la Iaşi într-o vizită de lucru, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Klaus Iohannis: În privinţa aderării României la euro ne aflăm într-un non-stadiu, 2019 este un termen nerealist

Preşedintele României, Klaus Iohannis, consideră că, în privinţa aderării la zona euro, România se află „într-un non-stadiu”, termenul de 2019 nefiind unul realist şi realizabil, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cioloş: Caut spitalul în care pot să am încredere. Sistemul de sănătate, parţial o sinecură

Premierul Dacian Cioloş a declarat, joi, că sistemul de sănătate este parţial o sinecură pentru anumite interese, afirmând că, în România, "caută" spitalul în care poate să aibă încredere şi îşi asumă întotdeauna un risc când se internează.

Dacian Cioloş: Nu este visul vieţii mele să fiu premier, această funcţie este un instrument

Premierul Dacian Cioloş a declarat, joi, că nu este "visul vieţii" sale să fie premier şi că această funcţie este un "instrument" pentru a contribui la dezvoltarea anumitor domenii, afirmând că, dacă "se face apel" la el, îşi poate asuma un nou mandat.

Preşedintele Klaus Iohannis: În privinţa aderării la euro ne aflăm într-un non-stadiu, 2019 este un termen nerealist

Preşedintele României, Klaus Iohannis, consideră că, în privinţa aderării la zona euro, România se află „într-un non-stadiu”, termenul de 2019 nefiind unul realist şi realizabil, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Guvernul alocă 234 de milioane de lei din certificate verzi pentru magistralele de metrou 4, 5 şi 6

Suma de 234 de lei provenită din certificate verzi va fi utilizată pentru finanţarea investiţiilor la magistralele de metrou 4, 5 şi 6, prevede o ordonanţă de urgenţă(OUG) adoptată de Guvern.

Guvernul a discutat în ultima şedinţă noi condiţii pentru Cuminţenia Pământului

Guvernul a discutat în ultima şedinţă a Executivului noi condiţii pentru achiziţionarea operei Cuminţenia Pământului, în condiţiile în care a solicitat avocaţilor moştenitorilor operei de artă amânarea datei la care să fie semnat actul de vânzare-cumpărare.

COM: Dacian Cioloş s-a rătăcit în jungla celor 371 de strategii

Unul dintre cele mai răspândite clişee ale momentului, pentru orice detaliu din viaţa socială sau economică românească, este că "nu avem o strategie clară".

Premierul Cioloş: Am fost foarte atent să nu fiu prezent în perioada campaniei electorale la niciun miting. Nu am fost în campanie electorală

Premierul Dacian Cioloş a susţinut joi că nu s-a implicat în campania electorală, în condiţiile în care mitingul PNL şi dezbaterea USR au avut loc înainte de startul oficial al campaniei electorale.

Premierul Dacian Cioloş a făcut bilanţ la un an de mandat în fruntea Executivului

Premierul Dacian Cioloş a publicat joi, la un an de mandat, un scurt bilanţ al Executivului pe care îl conduce, în care afirmă că este "imperios necesar" ca măsurile demarate în această perioadă să fie continuate de următorul guvern.

Liviu Dragnea despre ministrul de Interne: Când oamenii erau în zăpadă, lua masa în Dorobanţi

Preşedintele PSD Liviu Dragnea l-a acuzat miercuri pe ministrul de Interne Dragoş Tudorache de faptul că este mai preocupat de "militarizarea Doi şi-un sfert", decât de siguranţa rutieră şi de coordonarea Comandamentului pentru situaţii de urgenţă.

Liviu Dragnea după ancheta de la AEP: Îmi exprim îngrijorarea în ceea ce priveşte organizarea alegerilor

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, s-a declarat miercuri îngrijorat în legătură cu "organizarea şi coordonarea" alegerilor parlamentare din 11 decembrie după ce şefa Autorităţii Electorale Permanente (AEP) a demisionat, fiind pusă sub urmărire penală pentru fapte de corupţie.

Victor Slav s-a înscris în PRU. Bogdan Diaconu: Nu ştiu ca Bianca Drăguşanu să-şi fi manifestat intenţia

Preşedintele PRU, Bogdan Diaconu, a declarat miercuri pentru MEDIAFAX că Victor Slav s-a înscris în PRU, afirmând că nu ştie dacă şi soţia acestuia, Bianca Drăguşanu, va face acest pas.

1 Iunie, declarată zi liberă, precum şi legea care permite majorarea tichetului de masă până la 15 lei, promulgate de preşedintele Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care permite majorarea tichetului de masă până la 15 lei, faţă de 9 lei cât este în prezent, angajatorul putând să aleagă dacă va păstra valoarea actuală a tichetului sau îl va majora.

Adrian Severin a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare. Fostul ministru de Externe: „Comedia s-a terminat” / Acesta s-a predat la Poliţia Capitalei

Adrian Severin, fost europarlamentar şi ministru de Externe va executa patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi luare de mită, decizia definitivă fiind anunţată miercuri de instanţa supremă. Severin urmează să fie încarcerat.

Tăriceanu, despre Iohannis şi nominalizarea viitorului premier: O criză politică majoră nu este utilă / Interesele din Black Cube sunt atât de mari încât se încearcă o muşamalizare – VIDEO

Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat miercuri că PSD şi ALDE ar putea forma, după alegeri, o majoritate care să propună premierul şi că Iohannis ar trebui ''să cântărească anumite decizii'', afirmând că ''o criză politică majoră'' nu este utilă.

Premierul Cioloş îl va demite pe Adrian Sanda, şeful Secretariatului de Stat pentru revoluţionari, ridicat miercuri de procurori în dosarul indemnizaţiilor

Premierul Dacian Cioloş a luat decizia, miercuri, de a-l demite din funcţie pe Adrian Sanda, secretarul de stat al Secretariatului de Stat pentru Revoluţionari, care a fost ridicat de procurori în dosarul care vizează acordarea ilegală de titluri de revoluţionari, potrivit unor surse din Executiv.

Decizii ale Guvernului Cioloş, la final de mandat: Ordonanţă de urgenţă privind „profesionalizarea managementului în spitale”

Premierul Dacian Cioloş a declarat, miercuri, înaintea şedinţei de guvern, că Executivul va adopta o ordonanţă de urgenţă pentru profesionalizarea managementului în spitale.

Dacian Cioloş, la un an de guvernare: Suntem Guvernul Zero, dar zero corupţie, zero populism, zero minciună

Premierul Dacian Cioloş a făcut, miercuri dimineaţa, înaintea şedinţei de guvern, un scurt bilanţ la împlinirea unui an de mandat, în care a respins acuzaţiile potrivit cărora Cabinetul pe care îl conduce este "guvernul zero", afirmând că este "guvernul zero corupţie, zero populism, zero minciună".

Un an de guvernare tehnocrată. Premierul Cioloş, de la imaginea tehnocratului, la vector de imagine pentru partide

Premierul Dacian Cioloş şi-a început mandatul din postura unui tehnocrat, dar a devenit, în mai puţin de un an de zile, vector de imagine pentru doi dintre competitorii în cursa alegerilor parlamentare - PNL şi USR, acceptând să fie premierul nominalizat de acestea după alegeri.

Klaus Iohannis consideră că referendumul în primăvară pentru Constituţie este o decizie înţeleaptă

Preşedintele Klaus Iohannis a calificat marţi decizia partidelor privind organizarea referendumului pentru revizuirea Constituţiei în ceea ce priveşte familia drept una ''înţeleaptă'', evitând să se mai pronunţe direct asupra nevoii de toleranţă, dar ironizând formaţiunile politice pe această temă.

Traian Băsescu, atac la Igor Dodon: Îl dau în judecată pe dacă pierd cetăţenia moldovenească – VIDEO

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, marţi, la Braşov, că îl va da în judecată pe noul preşedinte al Rep. Moldova, Igor Dodon, dacă îi va retrage cetăţenia moldovenească, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Adriana Săftoiu despre decizia PNL privind Coaliţia pentru Familie: Eu cu fiul meu suntem o familie?

Prim-vicepreşedintele PNL Adriana Săftoiu a confirmat luni seara că s-a abţinut la votul dat în Biroul Politic Naíonal privindu susţinerea refrendumului propus de Coaliţia pentru Familie, arătând că liberalii ar trebui să se gândească mai mult la principiul protejării drepturilor fiecărui individ.