Luiza Moldovan

După protestele de amploare față de decizia de aderare a Bulgariei la moneda euro, fostul ministru al Finanțelor bulgar, Vladislav Goranov, spune că tranziția este acum ireversibilă

Aflat sub sancțiunea Legii Magnitsky, pentru acte de corupție sistemică, Goranov spune că trecerea la euro nu va afecta valoarea monedei leva

Proteste masive în Bulgaria împotriva adoptării monedei euro

Moneda națională, leva, apărată cu orice preț. 30 000 de oameni au ieșit în stradă. Cer organizarea unui referendum și demisia actualului guvern

Incident violent în Marea Roșie. Atac armat nerevendicat asupra unei nave în largul Yemenului

Patru bărbați au tras cu arme automate și au aruncat grenade la bordul navei

 Primul membru al familiei regale norvegiene care iese public și-și declară bisexualitatea

Maud Angelica Behn își asumă public orientarea queer, bucurându-se de sprijinul mamei sale, Martha Louise

Momente de groază la bordul unui avion Ryanair pe aeroportul Palma din Mallorca. Un incendiu a izbucnit pe pista aeroportului

18 pasageri au fost nevoiți să urce pe aripile aeronavei pentru a se salva

Parteneriat strategic important între Japonia și Filipine: Japonia exportă în Filipine distrugătoare de escortă

Cooperarea e menită să descurajeze acțiunile tot mai agresive ale Chinei

Trafic îngreunat pe DN7. Un autocar cu 27 de copii a rămas blocat din cauza unei defecțiuni tehnice

Circulația în zonă se desfășoară sub supravegherea polițiștilor rutieri

Ce-i spune Trump soției sale, Melania, seara, înainte de culcare

Cuvintele romantice din intimitatea celui mai puternic om din lume

Concert de adio al Ozzy Osbourne, în fața a 40.000 de fani

„Nu aveți idee cât de mult înseamnă pentru mine”

Astăzi e Ziua Mondială a Sărutului. Gestul iubirii, gestul prieteniei, gestul trădării

De la îmbrățișarea cosmică a „Sărutului” lui Rodin, la esențialitatea „Sărutului” lui Brâncuși, la oxitocină și comunicare dincolo de cuvinte

Marea Britanie reia relațiile diplomatice cu Siria, după o pauză de peste un deceniu

Ministrul britanic de Externe: „Există speranță reînnoită pentru poporul sirian”

Elon Musk își face partid. Partidul America ar putea face diferența în aprobarea unor măsuri extrem de controversate

Trump l-a avertizat pe Musk că opoziția sa ar putea să-l coste scump. „Fără subvenții, Elon ar trebui să se întoarcă în Africa de Sud”

Suma monstruoasă alocată de Donald Trump pentru campaniile de epurare a imigranților

Este mai mare decât bugetul militar al oricărei țări, cu excepția Chinei, și ar putea să curme foametea mondială timp de 4 ani

Victime colaterale: Doi americani, lucrători umanitari, răniți într-un atac asupra unui centru de ajutor din Gaza

Autoritățile israeliene nu au oferit până acum nicio declarație oficială

Prețurile laptelui ar putea exploda în viitor, iar cauza e căldura extremă

Expert: „Schimbările climatice vor avea efecte largi asupra a ceea ce mâncăm și bem, inclusiv asupra acelui pahar rece de lapte”

Când diavolul nu se mai îmbracă de la Prada: Brandul, acuzat că copiază un design de sandale care, într-un sătuc indian, se realizează manual încă din secolul al XII-lea

Când au aflat cu câte se vând sandalele Prada, un artizan a râs și a întrebat ironic: „Au aur pe ele?”

Cum vede ministra Mediului, Diana Buzoianu, reforma Romsilva: dotarea pădurarilor cu camere video și stabilirea unor criterii de performanță

„O singură Hotărâre de Guvern nu se face nimic. Avem, în sfârșit, un premier și un președinte care își asumă public aceste reforme”

Demisie în ultima clipă: oficialul Francisco Salazar se retrage după acuzații de hărțuire sexuală

Comentarii obscene și invitații dubioase către o angajată a partidului. Francisco Salazar i-ar fi oferit să doarmă la el acasă pe când aceasta lucra într-o funcție inferioară în Palatul Moncloa

Incendiile de vegetație din Grecia. Pompierii intervin în Evia, unde ard păduri, iar în Creta raportează progrese

Două localități au fost evacuate. Peste 46 de camioane și cinci aeronave au fost desfășurate în Evia

Incendiu de vegetație într-o zonă greu accesibilă din Munții Rodnei

Echipele de pompieri intervin pe jos. Administrația Parcului Național Munții Rodnei a cerut comasarea echipelor de intervenții din Maramureș și din Bistrița-Năsăud

O trupă fictivă K-Pop depășește în clasamente BTS și Blackpink, cele mai bune trupe K-Pop la ora actuală

KPop Demon Hunters, cel mai vizionat film de pe Netflix, la nivel global, propulsează fulgerător în topuri două trupe K-Pop de animație. Netflix vrea chiar să înscrie una dintre piesele lor în competiții. Între timp, băieții de la BTS se pregătesc de relansare, iar fetele de la Blackpink se pregătesc de un turneu mondial

Tensiunile globale obligă UE să se protejeze. Bruxelles-ul va constitui rezerve de minerale critice în contextul riscurilor geopolitice

Bruxelles-ul subliniază nevoia unei liste clare cu resurse strategice, în caz de urgență. „Hacktiviști, infractori cibernetici, grupuri sponsorizate de stat” - noile amenințări la adresa Uniunii Europene

Cluj: Cuplu găsit inconștient într-un bazin cu apă, salvat de pompieri

Cei doi erau intoxicați cu monoxid de carbon, în stare de inconștiență, într-un bazin cu apă

Între reîncarnare și exil, Dalai Lama visează să trăiască până la 130 de ani

„Intenționez să slujesc ființele și dharma (datoria proprie, n.r.) cât de mult pot”

Restructurare la vârful ANAF: Bolojan l-a numit pe Adrian Nicușor Nica în funcția de președinte al ANAF

Adrian Nicușor Nica a fost numit în funcția de președinte al ANAF, cu rang de secretar de stat.

Actrița Manuela Hărăbor, replică acidă la adresa Pro TV, după ce a fost eliminată brusc din distribuția serialului „Groapa”

„Păi cum e, dragi tovarăși bolșevici?” „Mie îmi cam miroase a discriminare pe motive politice”

De la episcop la monah penitent. Fostul episcop al Hușilor a fost caterisit din Biserica Ortodoxă Română

El nu mai are drepturi sacerdotale și nu mai are dreptul de a purta haine clericale. Pe lângă pedeapsa privativă de libertate, fostul episcop al Hușilor are de plătit o sumă uriașă către victime

Incendiu de proporții în Masivul Țibleș. Intervenție aeriană și terestră în zonă greu accesibilă

Un elicopter al IGAv acționează pentru stingerea incendiului din aer, în timp ce altul supraveghează zona pentru a furniza date operative

Sentimentul anti-Musk se vede în încasările Tesla: vânzările companiei au scăzut cu 13%

Musk are tot mai mari probleme în afaceri. Ce speranțe sunt pentru revenirea vânzărilor

Victor Ponta nu crede că avem Opoziție reală. „Simion nu este o alternativă”

Ponta vrea să redevină activ în politică din toamnă. „Vreau să formez un pol rațional”

Satelitul care urma să supravegheze marii poluatori s-a pierdut în spațiu

Finanțat de Jeff Bezos, MethaneSAT trebuia să monitorizeze emisiile de metan, în special pe cele din industria petrolului și gazelor. Satelitul a fost pierdut la scurt timp după lansare

Școlile private din Franța, anchetate pentru violență și agresiuni sexuale. Zeci de plângeri depuse de foști elevi și absolvenți scot la suprafață o realitate teribilă, trecută sub „codul tăcerii”

Mărturii teribile vin de la absolvenți, încă din anii '50. Fiica cea mare a premierului Bayrou este una dintre victime. Ea a fost lovită cu bestialitate de un preot, care, între timp, a murit. Parlamentarii francezi cer eliminarea prescripției pentru violențele împotriva minorilor

Război total cu OnlyFans: Suedia interzice cumpărarea de pornografie personalizată, iar OnlyFans limitează funcționalitatea chat-ului

Creatorii de conținut sunt revoltați: „Pentru noi este o muncă serioasă, cu normă întreagă, și suntem mulțumiți de ea”

Conflict inter-instituțional în Brazilia. Lula da Silva contestă în instanță decizia Congresului de a-i anula decretul prin care majora taxele pentru bogați

În timp ce parlamentarii îi contestă decizia, Lula da Silva îi acuză că-și depășesc atribuțiile

Lovitură pe piața bursieră: AstraZeneca ia în considerare mutarea de la bursa londoneză, unde este cea mai importantă companie, la cea newyorkeză

Compania acuză guvernul britanic de lipsă de sprijin și se plânge de climatul investițional extrem de slab din Marea Britanie

Ministrul Finanțelor dă asigurări: Nu se pune problema amânării sau blocării plății pensiilor și a salariilor

Nu se pune problema amânării sau blocării plății pensiilor și a salariilor, așa cum s-a vehiculat, spune ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după o întâlnire cu reprezentanții angajaților din cadrul ministerului, în contextul protestelor generate pe fondul planului de reducere a deficitului.

Statistică de ultimă oră: România se află pe locul al treilea, în UE, în ceea ce privește rata mortalității prevenibile

Între 2000 și 2017 cazurile de cancer de sân - o formă tratabilă de cancer - au explodat în România, cu incidențe mai mari în zonele urbane față de cele rurale

Fotografii cu Kim Jong-un care își prezintă omagiul soldaților nord-coreeni uciși în războiul din Ucraina, prezentate într-un show de gală

Fotografiile cu Kim Jong-un punându-și mâinile pe sicriele soldaților uciși apar după ce, luni de zile, regimul de la Phenian a negat că a trimis soldați să lupte de partea rusă

Irina Begu trece în turul doi la Wimbledon și o va avea ca adversară pe Daria Kasatkina

Partida a fost caracterizată drept „echilibrată”, iar Irina a fost felicitată pentru tactica sa