Mediafax Echipa

China răspunde anchetei antidumping a UE lansând o investigaţie împotriva vinurilor europene

China a anunţat miercuri deschiderea unei investigaţii pentru practici de dumping împotriva vinurilor din UE importate în China, ca răspuns la decizia Comisiei Europene de a impune marţi taxe de import panourilor solare livrate de companiile chineze în Europa la costuri sub preţul de producţie.

Polonia va asista Guvernul român la reorganizarea administrativă şi absorbţia fondurilor UE

Ministerul român al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi instituţia cu atribuţii similare din Polonia vor semna un acord în baza căruia autorităţile de la Varşovia vor asista Guvernul de la Bucureşti în procesul de reorganizare administrativ-teritorială şi de absorbţie a fondurilor UE.

PROTESTELE din TURCIA: Manifestanţii cer demiterea şefilor poliţiei de la Istanbul şi Ankara

Reprezentanţi ai protestatarilor din Turcia au cerut miercuri Guvernului demiterea şefilor de poliţie din mai multe oraşe ale ţării, inclusiv de la Istanbul şi Ankara, pentru că au făcut uz excesiv de forţă împotriva manifestanţilor.

Germania încearcă să evite un război comercial UE – China

Guvernul Germaniei consideră că decizia Comisiei Europene de a suprataxa importurile de panouri solare chineze este o eroare şi cere un dialog intensiv cu autorităţile de la Beijing, în timp ce preşedintele francez Francois Hollande vrea o reuniune a statelor UE pentru un punct de vedere comun.

Prim-ministrul polonez, după întâlnirea cu Ponta: Polonia şi România, interesate de promovarea gazului de şist şi diversificarea sursei energetice

Polonia şi România sunt interesate de promovarea gazului de şist şi diversificarea resurselor de energie, având idei comune referitoare la politica mediului şi cea energetică, a declarat prim-ministrul polonez Donald Tusk, la finalul discuţiei cu premierul Victor Ponta, aflat în vizită în Polonia.

Sechestru pe averea lui Dinel Nuţu, pentru recuperarea prejudiciului din dosarul fraudării Transgaz

Instanţa a decis să fie pus sechestru asigurător pe bunurile lui Dinel Nuţu (fost Staicu) până la o valoare de peste 26 de milioane de lei, la propunerea procurorilor, pentru recuperarea prejudiciul din dosarul în care este acuzat că a fraudat patrimoniul Transgaz Mediaş cu 11 milioane de euro.

ICR Istanbul a contestat calificativul primit la evaluarea ICR-MAE, dar nu a primit răspuns

Reprezentanţii ICR Istanbul spun că au aflat din presă că Andrei Marga a cerut eliberarea din funcţie a directorilor filialei, precizând că instituţia a contestat în aprilie calificativul "nesatisfăcător" primit din partea comisiei mixte MAE-ICR care i-a evaluat activitatea.

Ramona Bădescu ar fi fost înşelată de un fals ordin al Cavalerilor de Malta. Gruparea, destructurată în Italia

Autorităţile italiene au destructurat o organizaţie care opera în mod fraudulos în numele Cavalerilor de Malta şi care ar fi colaborat cu filiala din România a Ordinului, înşelând zeci de personalităţi, inclusiv pe Ramona Bădescu, consiliera primarului Romei pentru relaţia cu imigranţii români.

Bogdan Juratoni şi-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box

Pugilistul Bogdan Juratoni şi-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la Minsk, după ce s-a calificat, miercuri, în semifinalele categoriei 75 de kilograme, informează site-ul oficial al competiţiei.

Comisia de revizuire respinge scăderea sau majorarea vârstei de la care se poate candida

Comisia de revizuire a Constituţiei a respins, miercuri, amendamentele care propuneau scăderea sau majorarea vârstei de la care se poate candida, aceasta fiind menţinută la 23 de ani pentru candidaţii la Camera Deputaţilor, 33 de ani pentru Senat şi 35 de ani pentru Preşedinţie.

NOUA CONSTITUŢIE: Reducerea vârstei de vot la 16 ani, respinsă de Comisia de revizuire

Comisia pentru revizuirea Constituţiei a respins, miercuri, amendamentul formulat de deputatul PNL Alina Gorghiu pentru reducerea prin Legea fundamentală a vârstei de vot de la 18 ani la 16 ani, împotriva acestuia pronunţându-se parlamentarii PSD.

Cazul VALIZA va fi REDESCHIS de comisiile Ligii Profesioniste de Fotbal

Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Valentin Alexandru, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că membrii comisiilor LPF vor redeschide cazul "Valiza", în urma sentinţei definitive a ÎCCJ în acest dosar.

Vosganian: Avem lideri politici care, prin accentul lor, dovedesc că engleza este o limbă francofonă

În România există lideri politici care, prin accentul utilizat, dovedesc că "limba engleza este o limbă francofonă", a spus miercuri ministrul Economiei, Varujan Vosganian, într-o conferinţă de presă.

Partea a doua a seriei „Wild Carpathia” are premiera la Londra în această seară

Partea a doua a seriei "Wild Carpathia", "From the Mountains to the Sea", o coproducţie a televiziunii internaţionale Travel Channel, are premiera la Londra miercuri seară, la prestigioasa Academie de Film şi Televiziune Britanică (BAFTA), a declarat pentru MEDIAFAX producătorul Alasdair Grant.

Scurgere radioactivă, depistată la centrala de la Fukushima

O scurgere de apă radioactivă a fost descoperită într-unul dintre rezervoarele centralei nucleare de la Fukushima, anunţă compania care o administrează.

Letonia va deveni în 2014 cel de-al 18-lea membru al zonei euro. Ţara a primit avizul CE

Letonia va deveni la începutul anului viitor cel de-al 18-lea stat membru al zonei euro, după ce a primit avizul Comisiei Europene (CE), îndeplinind toate criteriile pentru adoptarea monedei unice.

Sute de muncitori s-au îmbolnăvit într-o fabrică textilă din Bangladesh: „Noi credem că apa a fost otrăvită sau contaminată”

Sute de muncitori ai unei fabrici textile din Bangladesh s-au îmbolnăvit miercuri, după ce au băut apă la locul de muncă, au anunţat surse din cadrul poliţiei şi din sectorul industrial.

Băsescu a semnat eliberarea din funcţiile din magistratură pentru Daniel Morar şi Carmen Gâlcă

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, decretele pentru eliberarea din funcţia de procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, prin demisie, pentru Daniel Morar şi pentru pensionarea procurorului şef adjunct al DNA, Carmen Gâlcă.

PROTESTELE din TURCIA: Mii de persoane invadează din nou piaţa Taksim din Istanbul. BILANŢUL violenţelor a ajuns la trei morţi şi peste 2.000 de răniţi – FOTO

Mii de persoane reunite la apelul a două sindicate s-au adunat miercuri după-amiază în piaţa Taksim din Istanbul, în cea de-a şasea zi de manifestaţii împotriva premierului Recep Tayyip Erdogan.

Cum au ajuns raţe imense de jucărie simbol pentru omagierea victimelor din Piaţa Tiananmen: Reacţia internauţilor chinezi la cenzura autorităţilor – FOTO

După ce autorităţile chineze au interzis orice omagiere a celor care au căzut victime în Piaţa Tiananmen pe 4 iunie 1989, măsurile luate incluzând şi interzicerea căutării pe internet de cuvinte cheie legate de eveniment, utilizatorii reţelelor de socializare au apelat la strategii neconvenţionale de a dejuca intenţiile cenzorilor chinezi.

O nouă acuzaţie de agresiune sexuală la adresa lui DSK – AUDIO

Jurnalista de origine italiană Myrta Merlino, în vârstă de 44 de ani, a afirmat, într-o emisiune difuzată pe YouTube, că Dominique Strauss-Khan a încercat să abuzeze de ea pe când era ministru de Finanţe, la sfârşitul anilor '90.

Chrysler refuză să-şi recheme maşinile în service

Producătorul auto Chrysler respinge o cerere a autorităţii SUA pentru siguranţa traficului privind rechemarea în service a 2,7 milioane de SUV-uri din cauza unor riscuri legate de amplasarea rezervorului de combustibil.

Duru: Părerea mea este că Steaua poate fi exclusă din competiţiile europene

Directorul administraţiei de licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că, în opinia sa, Steaua poate fi exclusă din Liga Campionilor de UEFA, în urma condamnării definitive a finanţatorului clubului, Gigi Becali, în dosarul "Valiza".

PERICOL PUBLIC în caz de cutremur la 190 de clădiri din Bucureşti. LISTA ACTUALIZATĂ a clădirilor cu risc seismic din Capitală

Un număr de 190 de clădiri din Capitală sunt considerate pericol public în caz de cutremur, după ce municipalitatea a actualizat lista imobilelor încadrate în clasa I de risc seismic, prin adăugarea celor care au spaţii publice cu suprafaţă mai mare de 50 de metri pătraţi.

Duru: Rapid este acum în Liga a II-a, din ce cunosc clubul nu a făcut memoriu la TAS

Directorul Administraţiei de licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că în momentul de faţă Rapid este în Liga a II-a, precizând că din informaţiile pe care le deţine conducerea clubului nu a făcut memoriu la TAS în ceea ce priveşte licenţa pentru Liga I.

Ducesa de Cambridge, în concediu de maternitate: Când va lua Kate Middleton o pauză de la îndatoririle faţă de familia regală britanică – FOTO

Soţia Prinţului William, Kate Middleton, va avea concediu de maternitate, a decis Palatul Buckingham. Înainte de a intra în concediu, Ducesa de Cambridge va avea o ultimă apariţie în public.

Consecinţele condamnării lui Becali în dosarul „Valiza”. Ce spune preşedintele FRF despre Steaua

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că UEFA nu a trimis deocamdată niciun document oficial în ceea ce priveşte participarea echipei Steaua în Liga Campionilor, precizând că, în plan intern, LPF este instituţia care poate lua o decizie în acest sens.

Regizorul Pálfi György: Filmele din competiţia TIFF sunt foarte bune, deliberarea va fi grea

Regizorul Pálfi György, membru în juriul TIFF, spune că filmele din competiţie sunt foarte bune şi că deliberarea va fi dificilă, în timp ce producătoarea Lynda Myles afirmă că această competiţie este mai puternică decât la Cannes sau Veneţia şi Berlin.

Mika Hakkinen: Cea mai frumoasă amintire din Formula 1 e legată de titlul din 1998

Dublul campion mondial Mika Hakkinen a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, cu ocazia lansării unei campanii împotriva conducerii sub influenţa băuturilor alcoolice, că cea mai plăcută amintire din cariera sa de pilot de Formula 1 este cea de când a câştigat titlul suprem în 1998.

Michelle Obama, enervată de o activistă gay

Michelle Obama şi-a pierdut sângele rece şi a ameninţat că va pleca de la un dineu organizat de Partidul Democrat, după ce o activistă gay a întrerupt-o în timp ce susţinea un discurs la Washington.

COD GALBEN de furtună în mai multe judeţe din ţară

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o avertizare nowcasting *cod galben de furtună valabilă în mai multe judeţe din ţară*. Meteorologii informează că joi şi vineri vremea va fi în general instabilă, se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului în toate regiunile.

Mijloacele de comunicare în masă, obligate să-şi declare public sursele finanţării şi acţionariatul

Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat, miercuri, un amendament care modifică Legea fundamentală şi obligă mijloacele de comunicare în masă să declare public sursele finanţării, dar şi structura acţionariatului.

AFP: Arsenalul chimic al regimului sirian, un subiect învăluit în mister

Arsenalul chimic sirian există de mai multe decenii şi este considerat unul dintre cele mai importante în Orientul Mijlociu, însă el continuă să facă obiectul unor speculaţii, în contextul în care date publice despre acesta sunt aproape inexistente.

Asociaţia Magistraţilor din România: Graba cu care s-a soluţionat dosarul judecătorului Cristi Danileţ ridică semne de întrebare

Asociaţia Magistraţilor din România susţine că graba cu care instanţa a soluţionat dosarul lui Cristi Danileţ şi a dispus suspendarea hotărârii de revocare din funcţia de membru al CSM ridică semne de întrebare, cerând să fie făcută publică împrejurarea care a determinat "extrema urgenţă judiciară".

Autobuzul grupului Inner Circle, implicat într-un accident de circulaţie

Autobuzul cu care grupul reggae Inner Circle se deplasează în turneul său nord-american a fost implicat într-un accident de circulaţie marţi, în statul american Louisiana.

Primăria Timişoara a cumpărat 35 de palmieri. Director SC Horticola: „Sunt aduşi din Olanda. E cel mai bun preţ”

Un număr de 35 de palmieri au fost cumpăraţi de Primăria Timişoara, o parte dintre aceştia fiind puşi miercuri, cu tot cu ghivece, în zona centrală a municipiului, pe un spaţiu verde.

Camera Deputaţilor a aprobat prin vot vacantarea mandatelor lui Becali şi Nechita

Camera Deputaţilor a aprobat, miercuri, prin vot, vacantarea locurilor de deputaţi ale lui George Becali şi Aurel Nechita, care şi-au pierdut mandatele ca urmare a unor decizii ale ICCJ definitive şi irevocabile.

Timiş: Fetiţă de doi ani, la spital după ce a fost muşcată de doi câini Rottweiler, pe stradă

O fetiţă în vârstă de doi ani din comuna Pădureni, judeţul Timiş, a ajuns la spital după ce a fost muşcată, pe stradă, de doi câini din rasa Rottweiler, ea suferind răni la un picior, iar Poliţia s-a autosesizat în acest caz.

Douăzeci de jucători din MLB, printre care şi vedeta Alex Rodriguez, ar putea fi suspendaţi

Liga Nord-americană de baseball (MLB) se pregăteşte să suspende peste 20 de jucători, între care şi starul de la New York Yankees Alex Rodriguez, pentru încălcări ale regulilor antidoping în cadrul unei anchete cu centrul la Miami, anunţă canalul ESPN.

INUNDAŢII ÎN EUROPA: Ţările ameninţate de creşterea apelor – FOTO

Ungaria, Austria, Cehia şi şi mai multe oraşe din estul Germaniei sunt ameninţate de creşterea puternică a nivelului apelor Dunării şi Elbei, autorităţile recurgând la evacuarea unor clădiri şi ridicarea de diguri.