Mediafax Echipa

Băsescu: Am văzut că astăzi doctor Ponta nu a dat decât vreo două instrucţiuni către Parchete

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, joi, că a văzut în cursul zilei că "doctor Ponta" a dat "vreo două instrucţiuni către Parchete", legat de CC şi de ancheta desfăşurată la Constanţa privind incidente la vot pe litoral.

O suburbie a municipiului Vaslui a rămas complet fără apă potabilă din cauza secetei

Cei 200 de locuitori ai localităţii Bahnari, suburbie a municipiului Vaslui, au rămas complet fără apă potabilă după ce zecile de fântâni din localitate au secat, pompierii şi regia locală asigurând transporturi zilnice de apă pentru populaţie şi animale.

Banca americană Morgan Stanley înlocuieşte o parte din cei mai bine plătiţi traderi cu calculatoare

Morgan Stanley, una dintre cele mai mari bănci din SUA, înlocuieşte o parte a celor mai bine plătţi traderi cu calculatoare, în încercarea de a stabiliza divizia de tranzacţionare de obligaţiuni, care înregistrează probleme, scrie cotidianul Wall Street Journal.

Acoperişuri smulse, şase autoturisme avariate şi un copac doborât, după o vijelie la Târgovişte

O vijelie a smuls, joi seară, o parte din acoperişurile a două blocuri din Târgovişte, avariind şase autovehicule, a doborât un copac pe carosabilul DN 72 A şi a dislocat parţial acoperul unei case din Teis, transmite corespondentul MEDIAFAX

Judeţele sărace sunt puţin atractive pentru profesori, 20% dintre norme – plătite cu ora

Judeţele sărace sunt puţin atractive pentru cadrele didactice, ponderea normelor acoperite în sistem de plată cu ora fiind destul de mare, respectiv 20 de sută, în Călăraşi, Ialomiţa şi Tulcea, a declarat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.

Şaizeci de adepţi ai unei secte islamice au trăit timp de zece ani în subsolul unui bloc din Rusia – VIDEO

O sectă islamică formată din aproximativ 60 de persoane, printre care se numără 15 copii, a fost descoperită într-un buncăr subteran, în republica rusă Tatarstan.

Băsescu: USL nu o să mă bată niciodată pentru că respect legea şi atunci când nu mă avantajează

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, joi, că USL încearcă să "falsifice" rezultatul referendumului din 29 iulie, folosindu-se de semnătura primarilor, despre care a susţinut că sunt oameni nevinovaţi, care ar putea fi răspunzători penal dacă dau curs circularelor trimise în teritoriu.

JOCURILE OLIMPICE 2012: Ciclistul belgian Gijs van Hoecke, trimis acasă după ce a fost fotografiat în stare de ebrietate

Ciclistul belgian Gijs van Hoecke, fotografiat în stare de ebrietate de presa engleză în noaptea de marţi spre miercuri, a fost exclus de la Jocurile Olimpice de Comitetul Olimpic Belgian (COIB) şi s-a întors în ţară.

Guvernul a cerut acordul FMI pentru amânarea introducerii sistemului de coplată în sănătate

Guvernul a solicitat Fondului Monetar Internaţional (FMI) acordul pentru amânarea introducerii sistemului de coplată în sănătate, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse guvernamentale, care susţin că experţii Fondului ar fi dispuşi să accepte această amânare.

Iliescu: Guvernul să sprijine INS pentru finalizarea recensământului privind structura populaţiei

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, cere Guvernului să sprijine Institutul Naţional de Statistică să finalizeze recensământul în primul rând în privinţa populaţiei stabile de peste 18 ani, care ar ajunge la 15 milioane de persoane, astfel încât Curtea Constituţională să ţină cont de aceasta.

Dosarul de evaziune fiscală în care e cercetat Blejnar: O arestare, revocată după ce DNA a constatat că a fost indusă în eroare

Curtea de Apel Bucureşti a admis definitiv o cerere a DNA de revocare a măsurii arestării preventive pe numele unuia dintre suspecţii din dosarul în care Sorin Blejnar este cercetat pentru corupţie, după ce organele judiciare au constatat că au fost induse în eroare de un inculpat din acelaşi caz.

„Cinema în aer liber” în parcul IOR – între 14 august şi 2 septembrie, în Bucureşti

Filme precum "Izvorul femeilor", de Radu Mihăileanu, şi "Băiatul cu bicicletă", al fraţilor Jean-Pierre şi Luc Dardenne, vor fi proiectate la "Cinema în aer liber", un eveniment care se desfăşoară între 14 august şi 2 septembrie în parcul bucureştean Al. I. Cuza (fost IOR), informează organizatorii.

Porumboiu: Daniel Stanciu i-a băgat degetele în ochi antrenorului secund de la Fenerbahce

Finanţatorul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat că managerul clubului moldovean, Daniel Stanciu, a avut o altercaţie cu unul dintre antrenorii secunzi ai echipei Fenerbahce, după meciul disputat miercuri seară, în Liga Campionilor, iar incidentul a fost trecut în raport de observatorul UEFA.

Lincoln-ul lui Vito Corleone şi monopostul lui Schumacher, scoase la licitaţie de Artmark pe 26 august

Automobilul Lincoln al lui Don Vito Corleone şi monopostul lui Michael Schumacher vor fi scoase la vânzare pe 26 august, în prima licitaţie Artmark dedicată maşinilor de colecţie, informează casa de licitaţii.

Copil dezbrăcat şi plin de vânătăi, găsit de poliţişti în dulap, după ce a fost bătut de mamă

O femeie de 33 de ani din Bihor este cercetată de poliţişti pentru rele tratamente aplicate minorului, după ce şi-a bătut copilul de şapte ani, care a fost găsit de poliţişti în dulapul din bucătărie, în pielea goală, plin de vânătăi şi cu o rană deschisă sub ochi.

ATENTATUL DE LA BURGAS: Număr foarte mare de convorbiri telefonice între Liban şi Bulgaria înaintea actului terorist

Serviciile de spionaj israeliene au descoperit un număr foarte mare de convorbiri telefonice între persoane din Liban şi Bulgaria efectuate înaintea atentatului antiisraelian comis pe 18 iulie la Burgas.

Regizorul german Kurt Maetzig a murit la vârsta de 101 ani

Regizorul german Kurt Maetzig, căruia regimul nazist i-a interzis să facă filme şi care a devenit ulterior cofondator al companiei de producţie cinematografică deţinută de statul est-german, a murit miercuri, la vârsta de 101 ani, a anunţat un prieten al cineastului.

CFR Cluj nu va fi cap de serie la tragerea la sorţi pentru play-off-ul Ligii Campionilor

Echipa CFR Cluj nu va fi cap de serie la tragerea la sorţi pentru play-off-ul Ligii Campionilor şi va întâlni una dintre formaţiile FC Basel (Elveţia), Anderlecht Bruxelles (Belgia), Celtic Glasgow (Scoţia), BATE Borisov (Belarus) şi Dinamo Zagreb (Croaţia), informează site-ul oficial al UEFA.

Câmpeanu: Vom face studii de impact în cazul costului forţei de muncă

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, joi, că vor fi făcute studii de impact în cazul costului forţei de muncă şi a ajustărilor care trebuie acordate în 2013 "consumatorului vulnerabil" pentru energie electrică, urmând ca acestea să fie analizate la următoarea misiune de evaluare a FMI.

JOCURILE OLIMPICE 2012: Ştafeta de 4×400 m a Africii de Sud a fost inclusă în finală. Oscar Pistorius va putea concura după contestaţie

Ştafeta de 4x400 metri a Africii de Sud, eliminată în serii la Jocurile Olimpice de la Londra, a fost inclusă în finală după decizia juriului de apel, a anunţat, joi, Federaţia Internaţională de Atletism.

Anim’est 2012: „ParaNorman” şi studioul de animaţie Laika, la festival – VIDEO

Lungmetrajul animat "ParaNorman" va deschide cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim'est - organizat între 5 şi 14 octombrie la Bucureşti -, care va avea ca studio de animaţie invitat compania americană specializată în animaţie stop-motion Laika.

Institutul Cervantes îşi va desfăşura activitatea, din 10 august, în clădirea Hotelului Cişmigiu

Institutul Cervantes din Bucureşti îşi va desfăşura activitatea într-un nou sediu, în clădirea Hotelului Cişmigiu de pe Bulevardul Elisabeta, începând de vineri, potrivit unui comunicat.

Mazăre: O parte dintre manechine au fost audiate, sunt speriate, ele au venit să promoveze turismul

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, spune că deocamdată nu a fost audiat în cazul plângerii PDL privind încălcarea legea referendumului, după ce în 29 iulie a dus la vot 25 de manechine, precizând că o parte dintre tinere au fost audiate şi că se aşteaptă ca şi el să fie chemat de anchetatori.

Concertul lui Lady Gaga la Bucureşti: 55 de tiruri cu echipamente şi un backstage de 50 de cabine

Lucrările pentru pregătirea show-ului pe care Lady Gaga îl va susţine la Bucureşti, pe 16 august, vor debuta peste câteva zile, în Piaţa Constituţiei, 55 de tiruri cu echipamente şi recuzită urmând să ajungă în România pentru construirea unei scene impresionante şi a unui backstage de 50 de cabine.

Robotul Curiosity pe Marte: A doua zi s-a derulat perfect

Cea de-a doua zi petrecută pe Marte s-a derulat fără probleme pentru robotul american Curiosity, care a ajuns pe planeta roşie luni dimineaţă, a anunţat NASA, miercuri, precizând că toate antenele, sistemele de comunicare şi generatorul electric funcţionează perfect.

Rezervele de alimente la nivel global vor scădea, pentru al treilea an consecutiv, din cauza secetei

Rezervele constituite din cele mai importante cereale vor înregistra al treilea an de declin, din cauza secetei care afectează trei continente, majorând costurile importurilor de alimente, estimate deja de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) la nivelul record de 1.240 miliarde de dolari.

Peste 8.700 de locuri de muncă, disponibile în perioada 9-15 august. În ce domenii sunt cele mai multe oferte de angajare

Peste 8.700 de locuri de muncă sunt vacante, la nivel naţional, în perioada 9-15 august, cele mai multe fiind în Capitală şi în judeţele Cluj, Iaşi, Vâlcea şi Timiş, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Poştaşii ies de vineri în stradă, nemulţumiţi de propunerile de reducere a unor drepturi salariale

Membrii Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România vor picheta sediile profecturilor din ţară, începând de vineri şi până în 27 august, nemulţumiţi de măsuri propuse de conducerea Poştei Române pentru redresarea companiei, printre care eliminarea unor sporuri şi reducerea unor drepturi salariale.

Trupul neînsufleţit al Mihaelei Ursuleasa, depus la Ateneul Român. Angela Gheorghiu i-a adus un ultim omagiu cu un concert al corului Accoustic – FOTO

Trupul neînsufleţit al pianistei Mihaela Ursuleasa, care a fost găsită decedată, pe 2 august, în apartamentul său din Viena, a fost depus joi, în jurul orei 10.45, în foaierul Ateneului Român din Bucureşti, unde admiratorii îi pot aduce un ultim omagiu. Angela Gheorghiu i-a adus un ultim omagiu Mihaelei Ursuleasa, fiind prezentă la Ateneul Român în timpul unui concert susţinut de corul Accoustic, la solicitarea sopranei.

Cea mai importantă expulzare de când Hollande a devenit preşedintele Franţei: Aproximativ 240 de romi, trimişi înapoi în România

Aproximativ 240 de cetăţeni români de etnie romă au fost expulzaţi, joi, din Franţa, cu un avion care a decolat de la aeroportul din Lyon, anunţă reprezentanţii unor asociaţii umanitare.

Homo erectus nu era singur. Alte două specii de hominizi au trăit în aceeaşi perioadă

Câteva fosile descoperite recent în Kenya aduc dovada diversităţii primilor reprezentanţi din clasa hominizilor, din care face parte şi omul modern, potrivit unui studiu publicat miercuri în revista ştiinţifică britanică Nature.

Premieră în România: Kiss FM, Magic FM, Rock FM şi One FM s-au lansat în sistem HD

Kiss FM, Magic FM, Rock FM şi One FM au început să transmită programe prin sistemul de emisie digitală terestră HD Radio, în Bucureşti, pe frecvenţa 100,6 Mhz, au anunţat oficialii companiei SBS Broadcasting Media, care operează aceste posturi de radio, joi, într-o conferinţă de presă.

Banca Centrală Europeană a redus prognoza de creştere economică a zonei euro pentru anul viitor

Banca Centrală Europeană (BCE) a redus prognoza de creştere economică a zonei euro pentru anul viitor de la 1% la 0,6%, subliniind situaţia dificilă din regiune, unde măsurile de austeritate introduse din cauza crizei datoriilor de stat accentuează încetinirea manifestată de economie în ultimii ani.

Poliţia Rutieră are Jaguar XFR de 510 cai putere – FOTO

Poliţia Rutieră are în dotare, timp de şase luni, un autoturism Jaguar XFR care va fi folosit pentru monitorizarea traficului rutier şi sporirea siguranţei în trafic.

Waël al-Halqi a fost desemnat în funcţia de premier al Siriei

Ministrul sirian al Sănătăţii, Waël al-Halqi, a fost desemnat prim-ministru, după dezertarea fostului premier Riad Hijab, anunţă Televiziunea publică siriană.

Camera Federativă a Medicilor: Coplata va creşte presiunea pe spitale, numărul consultaţiilor la medicii de familie va scădea

Introducerea coplăţii va duce la creşterea presiunii bolnavilor pe spitale, aceştia preferând unităţile sanitare unde au asigurate analizelele şi tratamentul, fapt care, totodată, va scădea numărul consultaţiilor la medicul de familie şi la specialistul din ambulatoriu, susţin reprezentanţii CFM.

Teo Trandafir s-a întors la filmările pentru sezonul al treilea din „Pariu cu viaţa”

Teo Trandafir s-a întors la filmările pentru sezonul al treilea al serialului "Pariu cu viaţa", care va reveni din această toamnă la Pro TV, informează televiziunea.

Craiova: Un tânăr a găsit un portofel cu bani, carduri şi codurile acestora şi le-a predat Poliţiei

Un tânăr de 20 de ani din Craiova a găsit într-un parc un portofel cu 1.000 de lei, carduri şi PIN-urile acestora şi le-a dus la Poliţie, el mărturisind că nu s-a gândit niciun moment să oprească banii, întrucât s-a pus în situaţia celui care i-a pierdut.

Pink şi Eminem au înregistrat un duet

Pink a înregistrat un duet cu rapperul Eminem care va apărea pe următorul album al cântăreţei americane, intitulat "The Truth About Love", ce va fi lansat în toamna acestui an.

România a ieşit din top 10 mondial la viteza medie de conectare la internet. Ce ţară se află pe primul loc

România a coborât pe locul 13 în topul mondial al vitezei medii de conectare la internet, de pe poziţia a noua la sfârşitul anului trecut, dar s-a menţinut în top 10 în Europa, după ce, în 2010, internetul românesc era cel mai rapid de pe continent şi al patrulea în lume.