Mediafax Echipa

Victor Hănescu a câştigat BRD Timişoara Challenger

Tenismenul Victor Hănescu, cap de serie numărul unu şi locul 140 ATP, a câştigat, duminică, turneul BRD Timişoara Challenger, dotat cu premii în valoare totală de 30.000 de euro.

O capsulă Soyuz a fost lansată spre Staţia Spaţială Internaţională

O capsulă Soyuz a fost lansată sâmbătă spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS), pentru o misiune de patru luni, cu trei astronauţi la bord, dintre care americanca Sunita Williams urmează să preia, în septembrie, comanda ISS.

Şova: „Butonul 3” este butonul de coordonare a corupţiei

Senatorul PSD Dan Şova a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că "butonul 3”" la care făcea referire preşedintele suspendat Traian Băsescu, este butonul de coordonare al corupţiei, el apreciind că, din această cauză, nu a ştiut de buton Ion Iliescu şi nu l-a găsit Crin Antonescu.

O octogenară britanică strânge bani pentru orfelinatele din România: „Condiţiile nu s-au îmbunătăţit prea mult în 20 de ani”

O octogenară britanică din Cornish, Jean Baker, a lansat un apel de strângere de fonduri pentru orfelinatele din România, la 20 de ani de la o acţiune similară. Bakers, care are 84 de ani şi abia s-a întors din România, colaborează cu White Cross Mission, care le-a oferit asistenţă copiilor internaţi în instituţii psihiatrice din România în 1991.

Ungureanu despre parlamentarii „cumpăraţi”: Declaraţia a fost scoasă din context, dar suspinciuni am

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu afirmă că declaraţia sa privind crearea majorităţii în Parlament prin cumpărarea de voturi, a fost scoasă din context, dar că are suspiciuni "asupra mecanismelor care au determinat traseismul".

Jorge Lorenzo a câştigat Marele Premiu al Italiei la MotoGP

Pilotul spaniol Jorge Lorenzo (Yamaha) a câştigat, duminică, Marele Premiu al Italiei la MotoGP, desfăşurat pe circuitul de la Mugello, aceasta fiind a noua etapă a Campionatului Mondial de motociclism viteză.

„Flacăra democraţiei” a ajuns la Târgu Mureş, purtată de 4 copii care transmit oamenilor să facă sport

"Flacăra democraţiei", aprinsă sâmbătă la mitingul de la Cluj-Napoca de preşedintele suspendat Traian Băsescu, a ajuns, duminică la prânz, la Târgu Mureş, purtată de patru copii, membri ai lotului de juniori al FCM Târgu Mureş, care au transmis oamenilor să facă sport.

Tranzacţiile neinspirate ale JPMorgan ar putea provoca pierderi totale de 7,5 miliarde de dolari

Tranzacţiile neinspirate ale departamentului londonez de investiţii al JPMorgan Chase, cea mai mare bancă americană, efectuate sub presiuni din partea conducerii grupului pentu îmbunătăţirea profitului şi trecute cu vederea de controalele interne, ar putea provoca pierderi de 7,5 miliarde dolari.

Regizorul portughez Manoel de Oliveira, în vârstă de 103 ani, a fost spitalizat

Regizorul portughez Manoel de Oliveira a fost spitalizat la vârsta de 103 ani, din cauza unor probleme repiratorii, a declarat fiica sa, Adelaida Trepa, sâmbătă.

Madonna va fi dată în judecată de extrema dreaptă franceză pentru imagini folosite într-un show

Frontul Naţional Francez (extrema dreaptă) intenţionează să o dea în judecată pe Madonna, deoarece aceasta a proiectat, în concertul susţinut sâmbătă la Paris, o imagine cu lidera formaţiunii politice Marine Le Pen, peste care a suprapus o svastică.

Ţopescu: Flacăra olimpică să rămână un simbol al sportului, nu instrument de campanii electorale

Senatorul PNL Cristian Ţopescu a susţinut, duminică, într-o conferinţă de presă, că flacăra olimpică trebuie să rămână un simbol al sportului şi al olimpismului, el declarându-se împotriva folosirii acesteia ca instrument în campaniile electorale, pentru interese politice.

Un autocar cu zeci de români care veneau din Olanda, răsturnat în apropiere de vama Nădlac. Un om a murit şi 26 sunt răniţi

Un autocar cu zeci de pasageri s-a răsturnat, duminică după-amiază, în apropiere de vama arădeană Nădlac, la faţa locului deplasându-se mai multe echipaje SMURD şi poliţişti. O persoană a murit în urma accidentului, au precizat reprezentanţi ai Poliţiei Judeţene Arad.

Perechea Tecău/Lindstedt a câştigat turneul de la Bastad

Perechea Horia Tecău/Robert Lindstedt (România/Suedia), cap de serie numărul 1, a câştigat, duminică, finala turneului de la Bastad, cu premii de 358.000 de euro, după ce a învins în finală, cu scorul de 6-3, 7-6 (5), cuplul Alexander Peya/Bruno Soares (Austria/Brazilia), cap de serie numărul 2.

Alte 115 victime în violenţele din Siria, unde atacul de la Treimsa a vizat casele dezertorilor

Violenţele au provocat sâmbătă moartea altor 115 persoane în Siria, unde observatorii ONU au afirmat că atacul de la Treimsa (centru), care s-a soldat joi cu 150 de morţi potrivit unei organizaţii neguvernamentale siriene, a vizat casele dezertorilor şi militanţilor.

David Hasselhoff îşi va juca propriul rol într-un nou film „Baywatch”

David Haselhoff îşi va juca propriul rol într-un nou film "Baywatch", şi nu pe cel al lui Mitch Buchannon, personajul din serialul care l-a consacrat.

Tragedie în Bucegi: Un copil de opt ani a murit după ce a căzut de la aproximativ 15 metri, într-o cascadă

Un copil de opt ani din Bucureşti a murit, duminică, după ce a căzut de pe o stâncă, de la aproximativ 15 metri înălţime, într-o cascadă din Cheile Horoabei de lângă zona Peştera, de pe versantul dâmboviţean al Munţilor Bucegi, el fiind scos din apă de doi bărbaţi care îl însoţeau.

USL: Băsescu şi-a protejat fratele şi fiica de Justiţie, aşa cum a făcut cu Blejnar, Duţă şi Anastase

Vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu l-a acuzat, duminică, pe preşedintele suspendat Traian Băsescu, de faptul că l-a protejat de Justiţie pe fratele său, Mircea Băsescu, pe fiica sa, Maria Băsescu, la fel procedând şi cu Sorin Blejnar, Lucian Duţă sau Roberta Anastase.

Japonia: Peste 5.000 de oameni, izolaţi în urma ploilor torenţiale

Peste 5.000 de persoane erau încă izolate, duminică, în sud-vestul Japoniei, din cauza alunecărilor de teren provocate de ploile torenţiale, soldate cu cel puţin 24 de morţi, în timp ce meteorologii aşteptau noi precipitaţii.

Ambulanţă al cărei şofer avea o alcoolemie de 0,09 la mie, implicată într-un accident cu doi răniţi

Două persoane au fost rănite, duminică dimineaţă, într-un accident rutier produs în judeţul Prahova, în care au fost implicate un autoturism, o ambulanţă şi un TIR, poliţiştii stabilind că şoferul autosanitarei avea o alcoolemie de 0,09 la mie.

Fenechiu, lui Băsescu: „Prezidente”, întrebaţi-l pe omul de la Butonul 3 de Legea 406/2001

Vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu i-a sugerat, duminică, preşedintelui suspendat Traian Băsescu, căruia i s-a adresat cu apelativul "Prezidente", să-l întrebe pe "Omul de la Butonul 3" despre Legea 406/2001, el arătând că Băsescu mai are două săptămâni pentru a lua o decizie înţeleaptă.

USL: Îi atenţionăm pe cei din PPE să fie şi ei cinstiţi, să asculte şi cealaltă parte, nu doar PDL

Preşedintele interimar al PNL Bucureşti, Eugen Nicolăescu, a transmis, duminică, o atenţionare liderilor PPE, solicitându-le să fie cinstiţi atunci când fac afirmaţii politice şi să asculte şi varianta celeilalte părţi politice din România, nu doar PDL.

Mihai Răzvan Ungureanu: Reducerea numărului de secţii în străinătate, un fel de a spune că diaspora va vota „Nu”

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu consideră că reducerea numărului de secţii de votare din străinătate "este încă una din acţiunile penibile ale ministrului de Externe în exerciţiu" şi "un fel de a spune că diaspora românească este susţinătoarea răspunsului negativ la referendum".

Buffett: Cei care au cumpărat acţiuni Facebook pentru a le vinde a doua zi au avut o idee groaznică

Investitorii nemulţumiţi că acţiunile Facebook au scăzut după listarea companiei la bursă, în luna mai, plătesc preţul pariului pe o creştere imediată, comentează miliardarul american Warren Buffett.

ADMITEREA LA FACULTATE: Câte locuri sunt disponibile şi cum se intră la cele mai importante universităţi din Capitală

Înscrierile pentru intrarea în anul I de studii universitare de licenţă încep luni la majoritatea instituţiilor de învăţământ superior de stat, concursul de admitere constând, la multe facultăţi, în probe scrise, în timp ce altele vor departaja candidaţii după media de la bacalaureat.

Dana Rogoz s-a căsătorit cu Radu Dragomir. Cum arată rochia miresei – GALERIE FOTO

Dana Rogoz s-a căsătorit, sâmbătă, cu Radu Dragomir. Cununia religioasă de la Palatul Mogoşoaia a fost urmată de o petrecere la care au luat parte familiile şi prietenii celor doi, dar şi numeroase vedete.

O fată de 16 ani a murit la Spitalul de Urgenţă Vaslui după o anestezie. Un caz similar a avut loc şi în urmă cu o săptămână

O adolescentă de 16 ani din comuna vasluiană Codăieşti a murit, sâmbătă după-amiază, la Spitalul de Urgenţă Vaslui, în urma unei operaţii de apendicită şi de extirpare a unui chist ovarian, după ce medicii au decis să prelungească perioada de anestezie, fata intrând în stop cardio-respirator.

Componenţii delegaţiei olimpice române vor putea vota la referendum la Londra

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) a anunţat, într-un comunicat, că membrii delegaţiei României de la Jocurile Olimpice vor avea posibilitatea de a vota la referendumul pentru demiterea preşedintelui din 29 iulie la secţiile amenajate de Ministerul Afacerilor Externe la Londra.

USL: În propaganda de umilire a românilor, Băsescu şi l-a pus în faţă, mai nou, pe Mihai Răzvan Ungureanu

Preşedintele interimar al PNL Bucureşti, Eugen Nicolăescu, l-a acuzat, duminică, pe preşedintele suspendat Traian Băsescu, arătând că a fost "omul-stat" care "s-a slujit" de Boc, Udrea, Videanu, Blejnar şi care, în propaganda de umilire a românilor, şi l-a pus în faţă, mai nou, pe M.R. Ungureanu.

Anne Hathaway este însărcinată

Anne Hathaway şi logodnicul ei, Adam Shulman aşteaptă primul lor copil, potrivit presei americane.

Pene de electricitate şi incendii în Grecia din cauza valului de căldură

Câteva cartiere din Atena au rămas fără curent electric, în timp ce în mai multe zone din Grecia s-au declanşat incendii din cauza valului de căldură care a afectat ţara sâmbătă.

Monitorizarea separată a României şi Bulgariei, puţin probabil să fie aplicată

Proiectul de raport al CE pentru Bulgaria în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare este aşteptat să ajungă la Sofia duminică seara, a anunţat cotidianul Trud, citând surse care afirmă că cel mai probabil Sofia şi Bucureştiul nu vor fi monitorizate separat.

Nicolăescu: Introducerea unei adăugiri politice în raportul pe Justiţie este un exces din partea UE

Preşedintele interimar al PNL Bucureşti, Eugen Nicolăescu, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că introducerea unei adăugiri politice în raportul pe Justiţie, aşa cum a semnalat ministrul de resort, Titus Corţean, ar reprezenta un exces din partea Uniunii Europene.

USL îl somează pe Mihai Răzvan Ungureanu să comunice Parchetului numele parlamentarilor „cumpăraţi”

Preşedintele interimar al PNL Bucureşti, Eugen Nicolăescu, l-a somat public, duminică, pe fostul premier Mihai Ungureanu, solicitându-i ca în 24 de ore să comunice Parchetului General numele parlamentarilor despre care a afirmat că au fost "cumpăraţi", primind bani în schimbul voturilor.

Lucrări UE de 4 miliarde euro asumate prioritar de Guvern avansează slab, unele sunt chiar în regres

Peste o treime dintre proiectele UE asumate ca prioritate de Guvern au avansat extrem de slab în primul semestru, în multe cazuri cu un ritm de execuţie de nici măcar jumătate de procent, existând şi lucrări pentru care gradul de realizare este indicat acum chiar în scădere faţă de începutul anului.

Usitall ar putea investi până la 400 milioane de euro în România. Compania vrea să construiască două centrale de producţie a energiei electrice şi termice pe bază de deşeuri

Compania suedeză Usitall, specializată în construcţia şi operarea de centrale de producţie a energiei electrice şi termice pe bază de deşeuri, ar putea lua în toamnă decizia de a investi între 200 şi 400 milioane euro în România pentru realizarea a două unităţi în Bucureşti şi Galaţi.

Cod roşu de caniculă în trei regiuni bulgare din apropierea graniţei cu România

O avertizare de cod roşu de caniculă a fost emisă duminică pentru trei regiuni din Bulgaria, în timp ce restul ţării se află sub avertizare de cod portocaliu, a anunţat Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie.

Hollande critică decizia Peugeot de a închide o fabrică din Franţa şi de a suplimenta concedierile

Preşedintele francez Francois Hollande a criticat dur PSA Peugeot Citroen pentru decizia de a închide o fabrică din Franţa şi a suplimenta concedierile cu 8.000 de locuri de muncă, angajându-se să facă presiuni asupra companiei pentru renegocierea proiectului de reorganizare.

IGPR: 98 de persoane semnalate în Sistemul Informatic Schengen au fost găsite în ultima săptămână

Aproape 100 de persoane semnalate în Sistemul Informatic Schengen (SIS), printre care 27 cu mandat european de arestare, au fost găsite în ultima săptămână de poliţiştii români şi partenerii străini, în urma cooperării prin Biroul SIRENE din IGPR.

Hillary Clinton se întâlneşte cu noul preşedinte egiptean la Cairo

Secretarul american de Stat Hillary Clinton a sosit sâmbătă în Egipt pentru a se întâlni cu preşedintele islamist Mohamed Morsi, aflat în plin conflict cu militarii cărora Hosni Mubarak le-a predat puterea la demisia sa în 2011.

Călăraşi:13 bărbaţi, arestaţi după percheziţii făcute în urma unui scandal în care au fost implicaţi

Treisprezece bărbaţi, implicaţi într-un scandal izbucnit într-o discotecă dintr-o comună din Călăraşi, în urma căruia poliţiştii au făcut mai multe percheziţii în Olteniţa şi Bucureşti, găsind arme neletale, au fost arestaţi preventiv, pentru ultraj contra bunelor moravuri, distrugere şi încăierare.