Mediafax Echipa

Poşta finlandeză se pregăteşte să primească 700.000 de scrisori pentru Moş Crăciun. Ce se întâmplă cu scrisorile copiilor

Dacă la începutul lunii decembrie, de la oficiile poştale din România, Franţa, Anglia şi Finlanda se trimit scrisori într-un număr relativ mic, după 10 decembrie, numărul creşte semnificativ. Oficialii Poştei Finlandeze au declarat pentru gândul că "Santa Claus" primeşte aproximativ 600.000-700.000 de scrisori de la copiii din întreaga lume. "Copiii scriu destul de des pe adresa Moşului şi scrisorile în limbile materne, ca rusă, spaniolă, chineză, arabă, sau chiar şi în română", au declarat oficialii companiei finlandeze.

Mii de femei au protestat la Cairo faţă de agresiunile forţelor armate asupra protestatarelor

Mii de femei au participat la manifestaţii în Cairo faţă de agresiunile forţelor de ordine asupra femeilor protestatare. Demonstranţii purtau fotografii ale unei femei care a fost bătută şi târâtă pe străzi, fiind expusă lenjeria intimă - un incident care i-a şocat pe egipteni.

Hugo Chavez, către Obama: Eşti un clovn! Eşti o ruşine pentru toţi oamenii aceştia aşa că lasă-ne în pace

Preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, consideră că omologul său american este un "clovn" şi îi cere acestuia să lase Venezeula "în pace", răspunzând astfel la criticile lui Obama la adresa guvernării sale.

BCR Asigurări îşi va schimba denumirea în Omniasig şi îşi va reduce capitalul înainte de fuziune

BCR Asigurări îşi va reduce capitalul social cu 80,2 milioane de lei, la 43,19 milioane de lei, pentru acoperirea pierderilor înregistrate înainte de fuziunea cu Omniasig Vienna Inusrance Group, şi va prelua denumirea societăţii absorbite după încheierea procesului, în aprilie 2012.

Hizo: Pavlovici a dat dovadă de o „iresponsabilitate de necrezut”

Tehnicianul FC Vaslui Viorel Hizo a declarat că jucătorul Milos Pavlovici a dat dovadă de o "iresponsabilitate de necrezut" la meciul cu Rapid, scor 2-3, când a fost eliminat în minutul 37 după un fault la Dan Alexa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Viitorul summit UE va avea loc pe 30 ianuarie

Preşedintele UE, Herman Van Rompuy, a convocat vitorul summit al Uniunii Europene pe 30 ianuarie, reuniunea urmând să fie dominată încă o dată de criza datoriilor din zona euro.

Udrea: Promovează România cu un like, oferind o felicitare celor dragi!

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, îi invită pe cititorii blogului său să arate lumii "ce frumoasă e România şi de sărbători", respectiv să acceseze pagina sa de Facebook şi să folosească o aplicaţie prin care pot trimite felicitări cu imagini din România.

Octavian Bellu: 2011 a fost anul turismului medical

Antrenorul lotului olimpic feminin de gimnastică al României, Octavian Bellu, a vorbit pentru MEDIAFAX, despre realizările şi eşecurile din 2011, drumul către Jocurile Olimpice, dorinţele sale la final de an şi a făcut urări tuturor românilor.

Rezultate complete din etapa a XVIII-a a Ligii I

Rezultate înregistrate în partidele disputate, vineri, sâmbătă, duminică, luni şi marţi, în cadrul etapei a XVIII-a a Ligii I, programul celorlalte meciuri şi clasamentul competiţiei:

Rapid a învins FC Vaslui, scor 3-2, în ultimul meci al Ligii I din 2011

Formaţia Rapid a învins, marţi seară, în deplasare, scor 3-2 (2-1), echipa FC Vaslui, în etapa a XVIII-a, prima a returului, în ultimul meci al Ligii I din 2011.

Fernando Alonso divorţează

Pilotul de Formula 1 Fernando Alonso (Ferrari) şi căntăreaţa spaniolă Raquel del Rosario şi-a anunţat, marţi, decizia de a divorţa, după un mariaj de cinci ani.

Românii cheltuie, în medie, o sută de lei lunar pentru afecţiuni cronice

Hipertensiunea arterială, colesterolul ridicat, afecţiunile cardiace, diabetul şi astmul sunt printre cele mai răspândite patologii cronice la nivel mondial, românii cheltuind lunar, în medie, o sută de lei pentru afecţiunile cronice şi 23 de lei pentru afecţiunile uşoare, potrivit unui studiu.

Vedete americane cer grupului McDonald’s să renunţe la ouăle ce provin de la găini crescute în cuşti

Actorul Ryan Gosling, cântăreţul Bryan Adams, actriţele Zooey Deschanel şi Alicia Silverstone se numără printre vedetele care au cerut în mod public filialei americane a grupului McDonald's să folosească pentru produsele sale doar ouă ce provin de la găini care nu sunt crescute în cuşti.

Gigi Becali: Dănănae a semnat un contract pe şase luni

Fundaşul Ovidiu Dănănae a semnat cu Steaua un contract pe şase luni cu posibilitate de prelungire pentru încă trei ani şi jumătate, a anunţat, marţi, finanţatoul grupării steliste, Gigi Becali.

Un student pakistanez suspectat de terorism a fost arestat pe un aeroport din Birmingham

Un student pakistanez a fost arestat pe aeroportul internaţional din Birmingham, având asupra sa un document ce poate fi folosit în vederea comiterii unui "act terorist".

Alianţa Nord-Atlantică este pregătită să cerceteze pierderile civile din timpul raidurilor din Libia

Alianţa Nord-Atlantică a anunţat că este pregătită să înceapă o anchetă asupra pierderilor civile din timpul raidurilor aeriene efectuate în Libia, deşi autorităţile libiene nu au înaintat nici o cerere.

MAE, îngrijorat de informaţiile despre agresarea românilor din Serbia

MAE şi-a exprimat, marţi, îngrijorarea în legătură cu informaţiile privind recente agresiuni având ca ţintă anumiţi lideri ai minorităţii române din Serbia, precizând că autorităţile sârbe fac investigaţii.

Părinţii a două minore supuse la perversiuni sexuale de către tatăl lor, trimişi în judecată

Părinţii a două fete de 13 şi 17 ani, supuse la perversiuni sexuale de către tatăl lor, au fost trimişi în judecată, marţi, de Parchetul Tribunalului Vâlcea, bărbatul aflându-se în arestul Poliţiei Judeţene.

DNA: Gabriela Ionescu a luat mită peste 88.000 de lei pentru a proteja mai multe firme

Directorul adjunct al Direcţiei Finanţelor Publice Timiş Gabriela Ionescu ar fi luat bani şi bunuri în valoare totală de peste 88.000 de lei de la o persoană pentru a asigura protecţie constantă firmelor acesteia.

Aeroportul Băneasa a deschis un terminal pentru pasagerii de business

Aeroportul Aurel Vlaicu - Băneasa a deschis marţi, în urma unei investiţii de 2,5 milioane euro, un terminal dedicat pasagerilor de business, cu o suprafaţă de 1.500 de metri pătraţi.

Zece bolnavi cu afecţiuni psihice severe de la Spitalul Murgeni l-au colindat pe prefectul de Vaslui

Zece bolnavi cu afecţiuni psihice severe, de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, l-au colindat, marţi, pe prefectul judeţului Vaslui, Levente Csaba Szekely, după ce pacienţii s-au pregătit mai bine de două luni pentru programul artistic pe care l-au pus în scenă la Prefectura Vaslui.

Orban: Acordul interguvernamental ar putea fi semnat mai devreme decât a fost programat

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat, marţi, că România poate să aplice din primul moment toate dispoziţiile viitorului acord interguvernamental de guvernanţă economică, el apreciind totodată că acesta ar putea fi semnat mai devreme decât a fost programat.

O manifestaţie degenerează în sudul Chinei, după intervenţia violentă a poliţiei – FOTO

O manifestaţie împotriva unei centrale termice acuzată că poluează oraşul chinez Haimen (sud) a degenerat, poliţia antirevoltă lovind cu brutalitate protestatarii şi utilizând gaze lacrimogene pentru a-i respinge, au declarat martori.

Fitch: România se numără printre ţările expuse la criză, dar mai puţin decât alte state europene

România se află pe locul 11 în rândul a 36 de ţări emergente la nivel mondial evaluate de Fitch Ratings în funcţie de riscurile implicate de expunerea la criza datoriilor din zona euro, dar este cel mai bine plasată între ţările europene aflate în treimea cea mai vulnerabilă a clasamentului.

Orban: Există o mare frustrare în legătură cu atitudinea Olandei faţă de Schengen

Ministrul Leonard Orban declară că atât la nivelul autorităţilor române, cât şi al celorlalte state membre există un nivel de frustrare legat de decizia Olandei de a bloca procesul de aderare la Schengen, folosind alte argumente faţă de cele reale, legate de situaţia politică internă de la Haga.

Preţul petrolului a urcat cu 3 dolari, susţinut de date economice bune şi temeri privind producţia

Cotaţia barilului de petrol a urcat marţi cu aproape 3 dolari, susţinută de informaţiile pozitive privind economia şi de temerile legate de producţie în Iran şi Kazahstan.

Greşelile de folosire a limbii române abundă la OTV, însă sunt în scădere la celelalte televiziuni

OTV a continuat să fie "campionul" greşelilor de folosire a limbii române în emisiunile pe care le-a difuzat în perioada 1-31 octombrie, însă tendinţa generală a fost de scădere a acestor erori în cazul celorlalte televiziuni, potrivit unui raport pezentat marţi, la sediul CNA.

Calitatea limbii la televiziunile şi radiourile din Rep. Moldova, monitorizată cu expertiza CNA

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) din România va sprijini Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) de la Chişinău să implementeze un proiect de monitorizare a corectitudinii folosirii limbii în emisiunile difuzate de televiziunile şi radiourile din Republica Moldova.

Băsescu a semnat rechemarea ambasadorului României în Italia

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, rechemarea ambasadorului român la Roma, despre care şi-a exprimat, recent, nemulţumirea legată de absenţa acestuia de la un eveniment de Ziua naţională a României care a avut loc în Capitala Italiei.

TVR: Atacurile la adresa Televiziunii Române, în prag de an electoral, sunt pur politice

TVR susţine, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că atacurile la adresa Televiziunii publice, în prag de an electoral, sunt pur politice, precizând totodată că salută iniţiativa privind controlul organelor abilitate asupra modului de administrare a resurselor financiare ale instituţiei.

Cine va cânta la B’estfest Summer Camp 2012 – VIDEO

Artiştii Milow şi Andy C vor cânta la B'estfest Summer Camp, care se va desfăşura între 6 şi 8 iulie, pe malul lacului Pasărea, din Tunari, informează organizatorii, Emagic.

Mircea Geoana’s Dismissal As Senate Chairman Ruled Constitutional

The Romanian Constitutional Court on Tuesday rejected the claims regarding the dismissal of Mircea Geoana from the position of Senate chairman and the appointment of Vasile Blaga in the respective position.

Maşina care citeşte gândurile va putea fi construită în curând- VIDEO

Specialiştii grupului american IBM consideră că maşinile care sunt capabile să citească gândurile şi chiar să recunoască identitatea autorilor acestora vor ieşi din sfera literaturii şi a filmelor SF şi vor putea fi construite până în anul 2017.

Romanian Govt Wants To Allot Redirected EU Funds To Develop High-Power Laser

The Romanian Government’s priorities in allotting redirected EU funds are the development in Magurele, southern Romania, of a high-power laser of over EUR200 million, the projects regarding the thermal rehabilitation of homes and road upgrade projects, Prime Minister Emil Boc said Tuesday.

Ediţia 2011 a Concursului şi Festivalului Naţional al Liedului Românesc, miercuri, la TVR Cultural

TVR Cultural va difuza, miercuri, de la ora 22.10, înregistrarea ediţiei din acest an a Concursului şi Festivalului Naţional al Liedului Românesc, manifestări create de soprana Mariana Nicolesco, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Băsescu a promulgat bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2012

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretele de promulgare pentru legile privind bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2012, informează Preşedinţia.

Cazimir Ionescu: Tinerii care fac din dolar icoană nu pot înţelege că făceai puşcărie pentru un dolar

Fostul membru CFSN Cazimir Ionescu a declarat, pentru MEDIAFAX, că speranţele sale de la Revoluţie nu s-au împlinit, că tinerii născuţi în libertate nu au cum să înţeleagă cum era viaţa înainte de '89 şi că mulţi din politicienii de carieră se apropie de un mandat egal cu al lui Ceauşescu.

Romanian Railway Operator CFR To Hold Auction To Lease Ten Railway Sections

Romanian railway administrator CFR SA on Thursday will organize an open outcry auction to lease ten sections of the public railroad network in Bucharest, Brasov and Iasi.

Romanian Govt To Cut Workforce Costs At Optimum Time, Keep VAT At 2011 Level – PM

The Romanian Government will analyze the feasibility of reducing workforce costs only after it makes sure the country achieved macroeconomic stability, Prime Minister Emil Boc said Tuesday.

Prioritatea Guvernului în cazul realocării fondurilor UE: Realizarea laserului de la Măgurele

Prioritatea Guvernului în cazul solicitării de realocare a fondurilor europene este realizarea la Măgurele a unui laser de peste 200 milioane euro, la care se adaugă proiectele de reabilitare a termică a locuinţelor şi a drumurilor de pe coridorul IV transport, a afirmat, marţi, premierul Emil Boc.