Mediafax Echipa

Fizicienii cred că sunt pe punctul de a descoperi bosonul Higgs – VIDEO

Fizicienii aflaţi în căutarea misteriosului boson Higgs cred că au descoperit locul în care "se ascunde" această "verigă lipsă" din puzzle-ul particulelor elementare, au anunţat, marţi, cercetătorii de la Centrul European pentru Cercetări Nucleare (CERN).

Olanda se opune în continuare aderării României la Schengen

Olanda continuă să se opună aderării României şi Bulgariei la Schengen, afirmă ministrul olandez al Imigraţiei, Gerd Leers, precizând că cele două ţări trebuie să înregistreze progrese clare în combaterea criminalităţii şi corupţiei, progrese ce vor trebui constatate în viitorul raport al CE.

Fotografii cu familia imperială rusă, vândute la licitaţie cu 1,3 milioane de euro – FOTO

Aproximativ 300 de fotografii originale cu familia imperială rusă au fost vândute cu aproape 1,6 milioane de franci elveţieni (1,3 milioane de euro), luni seară, în cadrul unei licitaţii organizate la Geneva.

Traficul aerian din Libia, paralizat din cauza unei greve a controlorilor

Traficul aerian din Libia era total paralizat marţi, din cauza unei greve a controlorilor de trafic aerian de pe aeroporturile din Tripoli şi Benghazi (est), au anunţat surse aeroportuare.

Atenţie la jucăriile periculoase pentru copii! ANPC a dat amenzi de aproape un milion de lei

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au dat amenzi de aproape un milion de lei agenţilor economici care comercializau jucării periculoase pentru copii.

Bănicioiu, către Funeriu: Eu cel mai bine scot dinţi, că asta e meseria mea. Vă invit la cabinet

Ministrul Educaţiei Daniel Funeriu şi deputatul PSD Nicolae Bănicioiu au avut, marţi, un schimb de replici, la Comisia de abuzuri, după ce Băniciou i-a spus lui Funeriu că el ştie cel mai bine să scoată dinţi, Funeriu arătând că trebuie să răspundă unor acuzaţii venite din neant.

Bugetele mai multor instituţii, între care ÎCCJ, CC, CNSAS, adoptate de Parlament

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a adoptat, marţi, bugetele mai multor instituţii, între care ÎCCJ, CC, CNSAS, Avocatul Poporului, fără a fi acceptate niciunul dintre amendamentele respinse la comisiile de specialitate.

Cristian Chivu ar putea juca la Genoa din sezonul viitor

Fundaşul român al echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, al cărui contract va expira în vara anului 2012, ar putea juca din sezonul viitor la formaţia Genoa.

Dezvăluiri ale actriţei Jane Fonda despre Michael Jackson. Ce obişnuia să facă artistul în anii ’80

Actriţa Jane Fonda, cu care Michael Jackson a locuit o scurtă perioadă în anul 1981, a făcut dezvăluiri despre celebrul cântăreţ într-o emisiune de televiziune.

Serbia va putea să adere la UE doar după ce va recunoaşte independenţa Kosovo

Vicepremierul şi ministrul de Interne sârb Iviţa Dacici a declarat, marţi, că Serbia va putea adera la Uniunea Europeană doar după ce va recunoaşte independenţa Kosovo, declarată în 2008.

Un bărbat a intoxicat cu alcool mai multe persoane la un târg de Crăciun

Managerul unuia dintre cele mai mari târguri de Crăciun din Berlin a oferit marţi în cotidianul Bild o recompensă de 1.000 de euro celor care îl vor identifica pe bărbatul ce a intoxicat zece persoane servindu-le şnaps contrafăcut.

DNA a reţinut un bărbat care a pretins 50.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistraţi ai Curţii de Apel Bucureşti

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a reţinut, marţi, un bărbat care a pretins 50.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistraţi ai Curţii de Apel Bucureşti (CAB) pentru a fi eliberată din detenţie o persoană.

Romania, Bulgaria’s Schengen Entry To Be Discussed Wednesday, Vote To Be Again Put Off – Sources

The EU Justice and Home Affairs Council (JHA) will discuss Romania and Bulgaria’s accession to border-free Schengen Area Wednesday, but the matter will not be put to the vote, people close to the matter told MEDIAFAX Tuesday.

Un avion fără pilot aparţinând Statelor Unite s-a prăbuşit în Seychelles

Un avion american fără pilot s-a prăbuşit, marţi, pe aeroportul internaţional din Mahe, principala insulă a Arhipelagului Seychelles, în Oceanul Indian, anunţă surse oficiale americane.

Legile mişcării şi gravitaţiei, explicate de autorul lor, Isaac Newton. Unde pot fi citite manuscrisele savantului

Manuscrisul original în care Isaac Newton explica legile care guvernează mişcarea şi gravitaţia - considerate drept unele dintre cele mai mari descoperiri ştiinţifice din toate timpurile - a fost postat, alături de alte lucrări ale renumitului savant, pe internet.

Primul avion supersonic românesc, aproape de finalizare: 60% din structura IAR-111, realizată

Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică (ARCA) a realizat 60% din structura primului avion supersonic românesc, IAR-111 Excelsior, urmând ca structura finală a acestuia să fie finalizată în două-trei luni, iar avionul să fie testat la zbor la mijlocul anului viitor.

Hidroelectrica va rezilia acordurile de vânzare a energiei care nu au fost semnate pe bursă

Contractele bilaterale de vânzare a energiei de către compania de stat Hidroelectrica vor fi reziliate "la primul termen posibil", cu excepţia acordurilor încheiate prin bursa de energie OPCOM.

Grecia riscă noi măsuri de austeritate, din cauza creşterii deficitului bugetar

Deficitul bugetului de stat al Greciei a continuat să crească în noiembrie, iar în primele 11 luni s-a majorat cu 5,1%, la 20,52 miliarde de euro, ceea de face probabile noi măsuri de austeritate, în condiţiile în care ţinta anuală de 9% din PIB va fi probabil depăşită cu un punct procentual.

Biroul din Budapesta al lui Laszlo Tokes a fost spart

Biroul din Budapesta al eurodeputatului român Laszlo Tokes, vicepreşedinte al Parlamentului European, a fost spart, anunţă şeful de cabinet al acestuia.

Parlamentarii au adoptat cele 48 de articole ale proiectului de buget, urmează dezbaterea anexelor

Parlamentarii au adoptat, marţi, toate cele 48 de articole ale proiectul de buget de stat pe 2012, urmând să dezbată anexele care reprezintă bugetele ministerelor.

Medvedev a semnat decretul de formare a noii Dume de Stat, în pofida contestării alegerilor

Preşedintele rus Dmitri Medvedev a anunţat marţi că a semnat decretul privind formarea noii Dume de Stat, care urmează să se reunească în prima sa şedinţă pe 21 decembrie, în pofida acuzaţiilor de fraudare a alegerilor legislative, asupra cărora a promis o anchetă.

Radu Moraru şi colaboratorii săi vor să lanseze televiziunea Naşul TV

Radu Moraru şi echipa lui de la emisiunea "Naşul" vor să lanseze propria televiziune, intitulată "Naşul TV", o solicitare în acest sens fiind depusă la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA).

Karim Benzema, jucătorul francez al anului

Artacantul echipei Real Madrid, Karim Benzema, a fost desemnat, de revista France Football, cel mai bun jucător al anului, succedându-i mijlocaşului Samir Nasri.

Dragomir: Ştiu care e cea mai avantajată echipă de arbitri, dar nu spun, nu vreau să-mi fac duşmani

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, marţi, că ştie care este echipa dinj Liga I cea mai avantajată de arbitri, dar nu vrea să îi divulge numele pentru a nu îşi face duşmani.

Vânătorul care a ucis tigrul fugit de la Zoo Sibiu: Dacă nu trăgeam în momentul acela, era dezastru

Vânătorul care a ucis tigrul fugit, marţi, de la Grădina Zoologică din Sibiu afirmă că s-au făcut toate demersurile posibile pentru salvarea animalului, dar, întrucât tigroaica devenise extrem de agresivă, a fost necesară împuşcarea ei, pentru că în caz contrar s-ar fi produs un "dezastru".

Orban: E posibil ca măsurile decise la Consiliul european din 9 decembrie să nu fie suficiente

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat marţi că este posibil ca măsurile luate la Consiliul european din 9 decembrie să nu fie suficiente pentru calmarea pieţelor şi că nu este exclus ca, din cauza măsurilor necesare pe termen scurt, să fie convocată o nouă reuniune a Consiliului european.

Judecarea apelului Iuliei Timoşenko generează mişcări de protest la Kiev. Peste 1500 de simpatizanţi, adunaţi în faţa tribunalului

Procesul în apel al fostului premier ucrainean Iulia Timoşenko, condamnată la şapte ani de închisoare, reluat marţi la Kiev în absenţa ei, a generat protestele a peste 1.500 de simpatizanţi adunaţi în faţa tribunalului.

Bănel: Nu am fost şi nu o să merg la vrăjitoare pentru că eu cred în Dumnezeu

Fotbalistul Bănel Nicoliţă a dezminţit marţi informaţiile apărute în mass-media, potrivit cărora ar fi apelat la serviciile unor vrăjitoare pentru a se transfera de la Steaua şi ar fi fost înşelat de acestea cu suma de 100.000 de euro.

Mălina Olinescu va fi înmormântată joi la cimitirul Sfânta Vineri din Bucureşti

Mălina Olinescu va fi înmormântată, joi, la cimitirul Sfânta Vineri din Bucureşti, după ce miercuri după-amiază trupul neînsufleţit al cântăreţei va fi depus la capela aceluiaşi cimitir, a declarat pentru MEDIAFAX Călin Geambaşu.

Cei mai buni jucători de rugby ai României renunţă la tricouri şi pozează pentru Calendarul 2012

Preşedintele FR Rugby, Alin Petrache a anunţat că forul pe care îl conduce va scoate pe piaţă un calendar pe anul 2012, în care 12 dintre cei mai buni jucători ai României vor poza fără echipament, în scop caritabil.

PROGNOZA METEO: Temperaturi mai mari decât în mod obişnuit. Cum va fi vremea miercuri şi joi

Miercuri, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată. Cerul va fi variabil la deal şi la munte şi mai mult noros în rest. În zonele joase, îndeosebi din sudul şi estul ţării, local se va semnala ceaţă asociată izolat cu burniţă sau ploi slabe.

Bani falşi în pensii: O grupare de falsificatori care folosea poştaşi pentru plasarea bancnotelor, anihilată – VIDEO

O grupare de falsificatori de bani care folosea chiar şi poştaşi pentru a da bancnotele false la plata pensiilor a fost anihilată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), membrii reţelei fiind reţinuţi, marţi, în urma unui flagrant.

Băsescu s-a întâlnit la Forumul economic româno-turc de la Istanbul cu Andreea Marin

Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, marţi, la Forumul economic româno-turc, care a avut loc la Istanbul, cu fosta realizatoare TV Andreea Marin, cu care a purtat un scurt dialog la finalul evenimentului.

Aderarea la Schengen va fi discutată la Consiliul JAI, dar decizia va fi amânată

Problema aderării României şi Bulgariei la Schengen va fi rediscutată în Consiliul JAI de miercuri, dar chestiunea nu va fi supusă votului, au declarat pentru MEDIAFAX surse europene, potrivit cărora discuţia pe această temă va fi reluată cel mai devreme în februarie 2012.

Canada este primul stat care se retrage din Protocolul de la Kyoto privind clima

Canada a devenit luni primul stat care se retrage din Protocolul de la Kyoto privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, afirmând că acest acord "nu funcţionează" şi că "platforma de la Durban" este viitorul.

Incident armat şi explozii în Belgia: Cel puţin patru morţi şi 75 de răniţi, în atacul din Belgia

Patru persoane au fost ucise, iar alte 75 rănite, marţi, de un bărbat în vârstă de 33 de ani, care a deschis focul şi a aruncat dispozitive explozive asupra mulţimii, în piaţa principală din Liege (sud-est), a anunţat Danielle Reynders, procurorul regelui în acest oraş.

Franţa: Consiliul de Securitate al ONU, responsabil moral de situaţia din Siria

Consiliul de securitate al ONU "este responsabil moral pentru ceea ce se întâmplă astăzi în Siria", a declarat luni Gerard Araud, ambasadorul Franţei la Organizaţia Naţiunilor Unite.

Iranul exclude restituirea avionului fără pilot american, considerându-l proprietatea sa

Iranul a exclus marţi restituirea către Washington a avionului fără pilot ultrasecret de spionaj american pe care l-a capturat la începutul lui decembrie în spaţiul său aerian, afirmând că acesta este, de-acum, "proprietatea Republicii islamice".

Reduceri fiscale pentru lansarea pompelor funebre spaţiale: Rămăşiţele pământeşti ale persoanei decedate, într-o călătorie celestă veşnică

Familiile americanilor care îşi vor trimite cenuşa în spaţiu vor putea să beneficieze de o reducere fiscală de până la 8.000 de dolari, potrivit unui proiect de lege iniţiat de statul Virginia, informează mass-media locală.

Băsescu, oamenilor de afaceri turci: Priviţi la privatizări. RA-APPS scoate la vânzare hoteluri

Preşedintele Traian Băsescu le-a prezentat, marţi, oamenilor de afaceri turci oportunităţile oferite de România, menţionând agricultura, industria alimentară şi turismul, şeful statului făcând referire, în discursul său, şi la vânzarea de către RA-APPS a unor hoteluri.