Mediafax Echipa

Şofer care avea permisul suspendat, prins conducând cu 195 de kilometri la oră

Un şofer din Arad care avea permisul suspendat a fost prins conducând cu 195 de kilometri la oră pe DN 79, poliţiştii reuşind să îl oprească doar după ce l-au urmărit şi au blocat drumul.

Washington Mutual se pregăteşte de ieşirea din faliment

Washington Mutual (WaMu), cea mai mare bancă intrată în faliment din istoria SUA, a anunţat că a ajuns la o înţelegere într-o dispută dintre acţionari şi o parte a creditorilor, care împiedica ieşirea băncii de sub protecţia legii falimentului.

Proiectul Roşia Montană, aproape de a primi o decizie finală de la Mediu

Comitetul de Analiză Tehnică (CAT) pentru proiectul minier de la Roşia Montană mai are nevoie de "una, maximum două şedinţe" pentru a lua o decizie, a declarat marţi pentru MEDIAFAX Laszlo Borbely, ministrul Mediului şi Pădurilor.

Produse cosmetice cu plumb şi arseniu. Atenţie de unde le cumpăraţi!

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au dat amenzi de aproape un milion de lei agenţilor economici care comercializau produse cosmetice vândute atât direct, cât şi online, care conţineau plumb, arseniu sau crom.

ANPC a atenţionat comercianţi din mall-uri să nu mai permită fumatul, căci le poate opri activitatea

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Constantin Cerbulescu, a declarat, marţi, că a atenţionat, săptămâna trecută, unii agenţi comerciali care îşi desfăşoară activitatea în mall-uri şi permit fumatul în interiorul clădirilor, urmând a fi sancţionaţi.

Ce cred eurodeputaţii români despre legumele olandeze promise – dar frumos sau gest ridicol

Eurodeputaţii români nu au primit încă legumele promise de colega olandeză din PE în replică la îndemnul preşedintelui Băsescu de a nu cumpăra zarzavaturi din Olanda, însă consideră gestul acesteia fie un "dar frumos", fie "ridicol", unii propunând chiar "boicot total" împotriva produselor olandeze.

Băsescu: Nu întrevăd o renunţare la plata în avans a TVA

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la un forum economic româno-turc, că nu întrevede o renunţare la plata în avans a TVA, aceasta fiind o măsură de combatere a evaziunii fiscale.

Care este alimentul la care nu te-ai fi gândit niciodată că ar putea ajuta la slăbit – VIDEO

Ţine de foame, este gustoasă, hrănitoare şi, culmea, mai ajută şi la slăbit. Ţi-ai dat seama despre ce este vorba?

O tânără a murit într-un spital din Arad, la o oră după ce a născut prin cezariană

O tânără a murit la Spitalul Judeţean din Arad, la o oră după ce a născut prin cezariană, iar conducerea unităţii medicale a început o anchetă internă, susţinând că primele investigaţii arată că a fost vorba despre un caz de embolie pulmonară.

Dezvăluiri excepţionale despre o grupare infracţională din Franţa. Mărturia unui român arestat pentru furt

Zeci de echipe specializate de hoţi, ale unei grupări, operează zilnic în Franţa, au aflat poliţiştii de la un român arestat săptămâna trecută la Fecamp pentru furt din supermarketuri, care le-a explicat în detaliu cum funcţionează această organizaţie.

Un jurnalist de la News of the World recunoaşte că a trimis mesaje de intimidare unor prostituate

Un jurnalist al News of the World a recunoscut luni că a trimis email-uri prostituatelor implicate într-un reportaj al ziarului ameninţându-le cu publicarea identităţii dacă refuză să colaboreze, dar susţine că mesajele i-au fost dictate de un superior.

Presa italiană scrie că antrenorul echipei AC Milan are o relaţie cu un model

Tehnicianul formaţiei AC Milan, Massimiliano Allegri, are o relaţie cu Gloria Patrizi, model şi fostă prezentatoare de televiziune, scrie, marţi, presa italiană.

Peruca purtată de Elizabeth Taylor în filmul „Cleopatra”, vândută cu 16.000 de dolari

Peruca pe care actriţa Elizabeth Taylor a purtat-o în filmul "Cleopatra", turnat în 1963 şi devenit ulterior un clasic al genului, a fost vândută cu 16.000 de dolari, în cadrul unei licitaţii organizate de casa Heritage Auctions la Los Angeles.

UE condiţionează eliminarea vizelor pentru Rusia de respectarea drepturilor omului

Cotidianul Kommersant a relatat marţi că Uniunea Europeană condiţionează eliminarea vizelor pentru Rusia de rezolvarea problemei drepturilor omului şi a democraţiei, cu o zi înaintea unui summit la Bruxelles şi în contextul denunţării unor fraude la alegerile legislative ruseşti.

Ce buget ai pentru sărbători? Ce cumpărături fac românii pentru Crăciun şi Revelion

Două treimi dintre români care trăiesc la oraş au un buget mediu pentru Crăciun şi Revelion mai mic decât anul trecut şi cu 31% redus faţă de 2009, potrivit unui studiu realizat de către Mednet Marketing Research Center.

ICCJ respinge recursul în interesul legii privind recalcularea pensiilor speciale

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis, luni, respingerea recursului în interesul legii (RIL) privind recalcularea pensiilor speciale.

ANALIZĂ: Băncile europene încep să se retragă din Europa de Est. Situaţia ar putea declanşa o criză a creditelor

Băncile europene au început să se retragă grăbite din Europa de Est, în urma presiunilor de a se concentra pe pieţele autohtone şi de a-şi conserva resursele limitate, iar situaţia ameninţă să declanşeze o criză a creditelor în regiune, potrivit unei analize Wall Street Journal (WSJ).

Meryl Streep, pe coperta revistei Vogue: Sunt cea mai bătrână persoană din lume care apare pe copertă – VIDEO

Actriţa americană Meryl Streep a acceptat la vârsta de 62 de ani să pozeze pentru prima dată pe coperta revistei Vogue, pentru numărul din luna ianuarie al acestei publicaţii.

Ambasada Olandei despre declaraţiile lui Băsescu: Fiecare explică electoratului cum vrea deciziile UE

Orice guvern al oricărei ţări membre UE are dreptul să prezinte sau să explice propriului electorat concluziile Consiliului european în maniera pe care o consideră potrivită, a comunicat, marţi, la solicitarea MEDIAFAX, Ambasada Olandei la Bucureşti, în replică la declaraţiile preşedintelui Băsescu.

Ioan Niculae, audiat la DNA în legătură cu finanţarea partidelor politice

Ioan Niculae, acţionar principal al grupului INTERAGRO SA, acuzat de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, s-a prezentat, marţi, la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru a fi audiat în legătură cu finanţarea partidelor politice.

Ponta: Lăzăroiu îi crede proşti pe jurnalişti, dar greşeşte

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, că ceea ce a scris fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu pe contul de Facebook arată că acesta desconsideră nivelul de inteligenţă al jurnaliştilor.

Dinamo, liderul turului Ligii I pentru a 18-a oară în istorie

Dinamo a devenit pentru a 18-a oară liderul primei părţi a sezonului, iar dintr-o asemenea situaţie doar de patru ori până acum a ratat ocazia de a încheia pe primul loc şi la final, 1952, 1958/59, 1988/89 şi 2005/06.

Kevin Costner şi cealaltă pasiune a lui, country-ul, într-un concert-eveniment la Bucureşti

Kevin Costner a coborât, luni seară, de pe ecran pe scena unui club bucureştean, pentru a le oferi fanilor, împreună cu prietenii săi din trupa Modern West, o bucăţică din cea de-a doua mare iubire a sa, muzica.

Influenţa Statelor Unite asupra Irakului. Marile transformări ale unei ţări care a stat trei decenii sub embargo

Invazia americană din 2003 a adus în Irak o varietate de influenţe culturale şi produse ale societăţii de consum care au avut un efect profund asupra culturii irakiene.

IMAGINILE UIMITOARE ale planetei şi controversa din spatele lor. Cum au fost filmate? – VIDEO

Un documentar realizat de BBC arată imagini uimitoare ale planetei, cu plantele, animalele şi fenomenele surprinzătoare care ne înconjoară, însă au stârnit controverse.

Irakul se va confrunta cu o serie de probleme după retragerea forţelor armate americane

Irakul rămâne să se confrunte cu o serie de probleme după retragerea trupelor americane la sfârşitul lui decembrie, relatează AFP care prezintă o listă cu principalele provocări pe care statul irakian va trebui să le depăşească începând cu 2012.

CRONOLOGIE: Principalele evenimente legate de prezenţa americană în Irak

Ultimii soldaţi americani vor părăsi Irakul până la sfârşitul lui 2011, după mai mult de opt ani de război, relatează AFP, care prezintă cele mai importante evenimente legate de prezenţa militară americană în această ţară.

Cutremur cu magnitudinea de 6,1 în Indonezia

Un cutremur cu magnitudinea de 6,1 s-a produs marţi în largul arhipelagului indonezian Sulawesi, a anunţat Institutul de Studii Geologice al Statelor Unite (USGS), fără ca iniţial să fie semnalate pagube sau riscul unui tsunami.

Jennifer Lopez îşi arată formele într-un nou videoclip, alături de Will.i.am şi Mick Jagger – VIDEO

Jennifer Lopez îşi arată formele în noul videoclip în care apare, alături de Will.i.am din trupa Black Eyed Peas.

Costel Busuioc va susţine un concert de colinde la Catedrala Mitropolitană din Sibiu

Costel Busuioc va susţine, sâmbătă, un concert de colinde din repertoriul folcloric românesc, dar şi din creaţia de gen contemporană, la Catedrala Mitropolitană din Sibiu, în prezenţa IPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului.

Cât ai plăti pentru o locuinţă nouă? Care sunt ofertele de preţ în cele mai mari oraşe din ţară

Scăderea puterii de cumpărare a dus la reconfigurarea cererii de locuinţe noi, în condiţiile în care investitorii străini nu mai sunt interesaţi de piaţa locală, unde au rămas doar consumatorii finali, majoritatea cu bugete de 60.000-70.000 euro, sub 30% din ofertă încadrându-se în acest interval.

Un tigru a fugit de la Grădina Zoologică din Sibiu şi a ajuns într-un cartier de locuinţe. Animalul a fost împuşcat – FOTO

Un tigru a fugit, marţi dimineaţă, de la Grădina Zoologică din Sibiu, fiind alertaţi pompierii, Poliţia, Asociaţia Vânătorilor şi echipajele SMURD. Tigrul a reuşit să fugă de sub supravegherea echipelor de căutare, care îl localizaseră în Pădurea Dumbrava, şi a ajuns într-un cartier de locuinţe din municipiu, ulterior fiind împuşcat cu o armă cu glonţ.

Discuţiile privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen, amânate pentru 2012

Aderarea României şi Bulgariei la Schengen ar putea să nu fie discutată la reuniunea de marţi a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne, a declarat un diplomat european de rang înalt, citat de site-ul Novinite.com.

100 de ani de la inaugurarea Teatrului Odeon, pe muzică de Wagner şi versuri de Arghezi – FOTO

Teatrul Odeon a sărbătorit, luni seară, 100 de ani de la primul spectacol pe această scenă, prilej cu care prietenii instituţiei, printre care s-au numărat Tamara Buciuceanu Botez, Ion Caramitru, Ion Lucian şi Mircea Diaconu, s-au delectat cu un program inspirat din cel al serii inaugurale din 1911.

Doi ziarişti ruşi au fost demişi din cauza unor articole ofensatoare la adresa lui Putin

Redactorul-şef al Kommersant şi preşedintele grupului de presă care deţine publicaţia au fost demişi pentru că au publicat articole ce conţineau cuvinte ofensatoare la adresa prim-ministrului Vladimir Putin, a relatat marţi cotidianul online Gazeta.ru.

Constanţa: Un autobuz plin cu deţinuţi s-a răsturnat pe DN 22 C. Trei persoane sunt rănite

Un autobuz în care se aflau 22 de deţinuţi de la Peniteniciarul Poarta Albă care erau transportaţi la muncă pe un şantier al autostrăzii Cernavodă - Medgidia s-a răsturnat, marţi dimineaţă, pe DN 22 C, trei persoane fiind rănite şi duse la Spitalul Judeţean Constanţa.

Braşov: Un agent al unei firmei de transport valori s-a împuşcat în cap, în sediul societăţii

Un agent de pază de la G4S Cash Services din Braşov s-a împuşcat în cap, marţi dimineaţă, în toaleta societăţii. Bărbatul, Ioan Popa, în vârstă de 49 de ani, a ajuns la serviciu în jurul orei 7.30 şi urma să înceapă lucrul la ora 8.00.

Percheziţii la vrăjitoare: „Vanessa” ar fi primit 3.000 de lei de la Oana Zăvoranu pentru a îndepărta farmecele

Poliţiştii au efectuat marţi 13 percheziţii, fiind vizate şapte persoane - trei femei şi patru bărbaţi - din Bucureşti şi din Chitila, după ce au înşelat patru persoane prin vrăjitorie. Vrăjitoarea Vanessa ar fi primit 3.000 de lei de la Oana Zăvoranu pentru a îndepărta farmecele ce i-ar fi fost făcute de mama şi socrii săi, procurorii Parchetului Capitalei declanşând în acest caz cercetări cu privire la înşelăciune şi şantaj.

Cel puţin 15 copii au murit sufocaţi sau înecaţi într-un accident al unui autobuz şcolar în China

Cincisprezece copii au murit sufocaţi sau înecaţi, luni seară, în China, într-un accident care a implicat autobuzul şcolar în care se aflau, la o zi după ce Guvernul a emis norme stricte pentru prevenirea unor astfel de evenimente.

FENOMEN DE SECETĂ în Estul, Sud-Estul, Sudul şi Vestul ţării

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) semnalează în continuare fenomen de secetă în Estul, Sudul, Sud-Estul şi local în Vestul ţării, însă între 13 şi 20 decembrie se întrevăd precipitaţii, predominant sub formă de ploaie pe tot teritoriul.