Mediafax Echipa

Obama le cere americanilor, dacă îl iubesc, să îl ajute în faţa republicanilor

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, le-a cerut miercuri compatrioţilor săi, dacă îl "iubesc", să îl ajute să-i convingă pe republicani să adopte planul său privind locurile de muncă.

Silvio Berlusconi face glume sexuale pe seama Angelei Merkel – VIDEO

Premierul Italiei, Silvio Berlusconi, a făcut o glumă cu caracter sexual despre aspectul fizic al cancelarului german Angela Merkel, conform stenogramelor interceptărilor telefonice realizate de justiţia italiană într-un caz în care este implicat şeful Executivului de la Roma.

Roman Polanski va merge la Festivalul de Film de la Zurich, unde a fost arestat în 2009

Cineastul franco-polonez Roman Polanski va fi prezent la ediţia din acest an a Festivalului de Film de la Zurich, la doi ani după ce a fost arestat pe aeroportul din acest oraş elveţian, pe baza unor acuzaţii de pedofilie, care au ţinut multă vreme prima pagină a presei internaţionale.

Hunedoara: Un deţinut de la Penitenciarul Bârcea Mare a evadat de la un punct de lucru

Un deţinut de 24 de ani, condamnat la patru ani de închisoare pentru furt calificat, a evadat, joi, de la punctul de lucru din zona Ştei, judeţul Hunedoara, el fiind căutat de jandarmi, poliţişti şi gardieni de la Penitenciarul Bârcea Mare, unde îşi ispăşea pedepasa.

Elena Băsescu a vorbit în PE despre femeile discriminate, Orientul Mijlociu, corupţie şi antiterorism

Europarlamentarul PDL Elena Băsescu a avut şapte intervenţii în cele trei zile de sesiune plenară a PE, ea exprimându-se pe teme diverse, de la discriminarea întreprinzătorilor femei, la Orientul Mijlociu, corupţie sau includerea Somaliei pe lista statelor vizate de politica antiteroristă a UE.

O nouă televiziune muzicală, H!T Music Channel, va fi lansată

Giovanni Francesco şi compania RCS&RDS, care deţin deja împreună postul Music Channel, vor să lanseze în acest an o nouă televiziune muzicală, care se va numi H!T Music Channel.

Cât de importantă este pentru români relaţia cu SUA? 51% consideră China o oportunitate economică

Cincizeci şi opt la sută dintre cetăţenii români consideră că relaţia cu SUA este mai importantă decât cea cu state asiatice, deşi majoritatea românilor privesc China ca fiind o oportunitate economică, potrivit studiului Transatlantic Trends 2011, comandat de German Marshall Fund of the US.

Banca Elveţiei menţine dobânda la zero şi este pregătită pentru noi măsuri pe piaţa valutară

Banca Centrală a Elveţiei a menţinut dobânda de politică monetară la zero, pentru a reduce pericolul unei recesiuni, şi a anunţat că este pregătită să adopte "noi măsuri", dacă va fi nevoie, pentru a împiedica aprecierea francului în raport cu euro, transmite Bloomberg.

Incendiu la bordul unei nave norvegiene: Doi răniţi şi sute de pasageri evacuaţi – FOTO

Sute de pasageri au fost evacuaţi joi de pe o navă norvegiană, în urma unui incendiu declanşat în sala maşinilor, au anunţat serviciile de intervenţie, precizând că două persoane au fost rănite în urma incidentului.

Romanian Fmr Minister Dan Ioan Popescu Spent RON4M From Illegally Obtained Income – Court

Romania's High Court of Justice ordered the seizure of more than 4 million lei (about EUR933,000) from the wealth of former minister Dan Ioan Popescu and his wife, as the sum the two spent derives from income obtained illegally, according to the Court’s motivation.

Merkel: Euroobligaţiunile sunt o idee absolut greşită. Nu vom reuşi prin colectivizarea datoriilor

Cancelarul german Angela Merkel a respins joi ideea creării unor obligaţiuni comune ale zonei euro, calificând-o drept o variantă "absolut greşită", şi a declarat că restaurarea stabilităţii uniunii monetare necesită o abordare pe termen lung, pas cu pas.

Pământul se cutremură: Japonia, Cuba şi Noua Zeelandă, afectate de seisme puternice

Japonia, Cuba şi Noua Zeelandă au înregistrat, joi, cutremure cu magnitudini de cel puţin 6, potrivit institutului american de geofizică USGS, citat de CNN.

Baconschi: Amplasarea elementelor de scut în România ar putea rezolva problema vizelor SUA

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat joi că amplasarea elementelor de scut antirachetă în România va creşte profilul strategic regional al ţării noastre, încrederea investitorilor americani în economia românească şi ar putea rezolva şi problema vizelor cu SUA.

Traderul care a prejudiciat UBS cu 2 miliarde de dolari a fost arestat la Londra

Traderul aflat în spatele unor tranzacţii neautorizate care au generat pierderi de circa două miliarde de dolari la UBS a fost arestat, joi, la Londra, a anunţat, grupul financiar elveţian.

Nuclearelectrica: Deocamdată nu există riscul opririi reactoarelor de la Cernavodă din cauza debitului Dunării

Debitul redus al Dunării nu impune, deocamdată, oprirea controlată a reactoarelor centralei nucleare de la Cernavodă, care asigură aproape 20% din producţia de electricitate la nivel naţional utilizând pentru răcirea unităţilor apa din Dunăre, potrivit Nuclearelectrica, operatorul centralei.

Femeia cu cele mai lungi unghii din lume. Nu le-a mai tăiat de 18 ani – FOTO

Cântăreaţa americană Chris Walton a devenit femeia cu cele mai lungi unghii din lume şi a fost inclusă miercuri în ediţia din 2012 a Guinness World Records, graţie unghiilor sale, care, puse cap la cap, au o lungime de aproape şase metri.

Cursul pentru euro, la un nou maxim al anului: 4,2940 lei

Moneda naţională a recuperat din scăderea puternică de la deschidere, însă Banca Naţională a României (BNR) a anunţat joi un curs de referinţă în urcare cu 0,54 bani, de 4,2940 lei/euro, reprezentând un nou maxim al anului.

Mahmoud Abbas va cere la 23 septembrie aderarea Palestinei la ONU

Preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas, va prezenta pe 23 septembrie, la ONU, în lipsa unei "alternative credibile", o cerere de aderare a statului palestinian la Naţiunile Unite, afirmă un oficial palestinian de rang înalt.

Giorgio Napolitano şi-a început vizita de stat în România

Preşedintele Traian Băsescu l-a primit, joi, pe platonul de ceremonii al Palatului Cotroceni, pe omologul său italian, Giorgio Napolitano, aflat într-o vizită de stat de două zile în România.

Baconschi şi-a făcut blog: „Acesta este spaţiul libertăţii mele”. Ce scrie ministrul de Externe în spaţiul virtual

Teodor Baconschi şi-a lansat blog, pe care scrie că doreşte ca vocea sa să ajungă la tot mai mulţi oameni preocupaţi, asemenea lui, "de soarta acestei ţări sau pur şi simplu interesaţi de gândurile şi viziunea celorlalţi".

Denunţătorul şefului ITM Timiş este secretar executiv al PDL din localitatea Variaş

Denunţătorul în cazul şefului ITM Timiş, Cornelia Corescu, reţinut pentru trafic de influenţă, este Aurel Grindiş, secretar executiv al filialei PDL din localitatea Variaş, afirmă surse politice, în timp ce al doilea inculpat în acest caz, Vasile Medeşan, este secretar executiv al PDL Timiş.

Facebook a amânat listarea la bursă pentru sfârşitul anului viitor

Facebook a amânat mult-aşteptata listare la bursă pentru sfârşitul anului viitor, au declarat pentru Financial Times surse apropiate companiei, care valorează, potrivit celor mai recente plasamente private de acţiuni, peste 66,5 miliarde de dolari.

Dan Ioan Popescu rămâne fără 4 milioane de lei. ICCJ a decis că sunt obţinuţi ilicit

Instanţa supremă a dispus confiscarea a peste 4 milioane de lei din averea dobândită de fostul ministru PSD Dan Ioan Popescu şi soţia sa întrucât suma respectivă reprezintă cheltuieli făcute în baza unor venituri a căror obţinere s-a dovedit a fi ilicită, scriu judecătorii în motivarea deciziei.

Inconştienţă maternă: Băiat de 14 ani prins de poliţişti la volan, cu mama sa în autoturism

Un adolescent în vârstă de 14 ani din judeţul Arad a fost prins la volanul maşinii familiei, miercuri seară, în urma unui control în trafic făcut de poliţişti, care au constatat că în dreapta era chiar mama copilului, ambii fiind cercetaţi penal.

Ministru polonez: Prăbuşirea zonei euro ar putea conduce la un război în Europa

Ministrul polonez de Finanţe, a cărui ţară deţine în prezent preşedinţia semestrială a UE, a avertizat asupra producerii unui război pe continent în următorii zece ani dacă zona euro se prăbuşeşte, relatează EUObserver, în ediţia electronică.

Adolf Hitler în fotografii color rare – FOTO

Fotografii color cu Adolf Hitler, foarte rare, realizate între 1932 şi 1935, care oferă noi şi fascinante imagini ale dictatorului înainte ca acesta să stârnească un război mondial, vor fi scoase la licitaţie săptămâna viitoare, la Londra.

INCREDIBIL: 66 de copii, într-o maşină de opt locuri. Autorităţile au fost şocate – VIDEO

Autorităţile din China au fost şocate când, în urma unui control, au descoperit 66 de copii înghesuiţi într-o maşină care este concepută pentru 8 persoane.

HTC lanseaza Sensation XE, un smartphone cu casti Beats by Dr. Dre

Dedicat melomanilor de toate genurile, Sensation XE are, pe langa toate functiile caracteristice unui smartphone, un set de casti care poarta brand-ul Beats by Dr. Dre.

Constanţa: Un poliţist care a provocat un accident a părăsit locul faptei şi a refuzat testarea pentru alcoolemie

Un poliţist din Constanţa este cercetat penal după ce a lovit o maşină parcată, a fugit de la locul faptei şi apoi, fiind identificat de către păgubit, a refuzat să se supună testării pentru stabilirea alcoolemiei.

Cupa Davis: Ungur-Stepanek şi Crivoi-Berdych, în prima zi a întâlnirii România-Cehia. Vezi programul complet

Jucătorii Adrian Ungur şi Radek Stepanek vor disputa, vineri, de la ora 11.00, primul meci al întâlnirii de Cupa Davis dintre România şi Cehia, contând pentru menţinerea în Grupa Mondială, în timp ce Victor Crivoi şi Tomas Berdych se vor întâlni în a doua partidă a zilei.

DNA: Şefa ITM Timiş a cerut bani drept donaţie pentru PDL Timiş

Şeful ITM Timiş, Cornelia Corescu, reţinută pentru trafic de influenţă, este acuzată de DNA că a cerut suma de 10.000 de lei de la administratorul unei firme indicând ca banii să fie donaţi pentru organizaţia judeţeană a Partidului Democrat Liberal.

Cutremur cu magnitudinea de 6,2 în largul Japoniei

Un cutremur cu magnitudinea de 6,2 s-a produs joi în largul coastelor de est ale Japoniei, fără a genera însă alertă de tsunami, potrivit Agenţiei de meteorologie. Hipocentrul acestui cutremur a fost localizat la zece kilometri adâncime în Oceanul Pacific.

Avion militar prăbuşit în Angola. Cel puţin 30 de oameni, dintre care trei generali, au murit

Treizeci de persoane, dintre care trei generali, au murit miercuri după ce avionul în care se aflau şi care aparţinea forţelor armate din Angola s-a prăbuşit pe aeroportul din Huambo (centru), a anunţat o sursă militară.

Protest la o firmă din Piteşti după ce o angajată a murit strivită de un motostivuitor. Femeia se ascundea în spatele utilajului pentru a fuma

Aproximativ o sută de angajaţi ai unei societăţi Piteşti care are ca obiect de activitate fabricarea de rezervoare de combustibil pentru autoturisme protestează joi, cerând demisia directorului, pe care îl consideră responsabil de moartea unei salariate care a fost strivită de un motostivuitor.

UBS a pierdut de 2 mld. dolari în urma unor tranzacţii neautorizate efectuate de un trader

UBS, cea mai mare bancă elveţiană, a anunţat joi că a înregistrat o pierdere de 2 miliarde de dolari din cauza unor tranzacţii financiare neautorizate efectuate de un trader al diviziei de investiţii, transmite Bloomberg.

Imagini spectaculoase cu interiorul Muzeului Antipa după modernizare – VIDEO, GALERIE FOTO

Muzeul Antipa din Capitală, ce va fi redeschis sâmbătă, după aproape trei ani în care a fost în renovare, îşi va convinge publicul că a meritat aşteptarea cu o expoziţie transformată total, completată cu toate găselniţele tehnologiei moderne, în care fermecătoare rămân însă tot vechile exponate.

Soros: Pentru a evita o nouă Mare Depresiune, trebuie creată o Trezorerie a zonei euro

Miliardarul George Soros avertizează că criza datoriilor de stat din zona euro ar putea declanşa o nouă Mare Depresiune dacă liderii europeni nu vor adopta mai multe măsuri "radicale", inclusiv crearea unei trezorerii comune a uniunii monetare.

Compania suedeză SAAb ar putea fi salvată de chinezi

Companiile auto chineze Zhejiang Youngman Lotus Automobile şi Pangda Automobile Trade Co sunt dispuse să salveze constructorul auto suedez Saab printr-o investiţie de 8 miliarde coroane suedeze (1,2 miliarde de dolari), în schimbul participaţiei majoritare la companie, transmite Reuters.

Secret Service se aşteaptă la un an 2012 foarte încărcat

Directorul Secret Service, poliţia de elită care se ocupă, între altele, de protecţia preşedintelui american, a declarat miercuri că se aşteaptă la un an 2012 "foarte încărcat şi plin de provocări", având în vedere campania prezidenţială şi evenimentele mondiale.

NASA se pregăteşte pentru Marte: Agenţia a prezentat viitorul sistem de lansare spaţială – VIDEO, FOTO

NASA a dezvăluit, miercuri, conceptul viitorului sistem de lansare spaţială ce va permite Statelor Unite ale Americii să trimită astronauţi în spaţiu, dincolo de orbita terestră, având ca obiectiv suprem "cucerirea" planetei Marte.