Mediafax Echipa

Spitalele regionale vor avea între 700 şi 900 de paturi şi vor costa între 200 şi 300 milioane euro

Spitalele de urgenţă regionale care vor fi construite în parteneriat public - privat vor avea între 700 şi 900 de paturi, costurile pentru realizarea unei singure unităţi sanitare de această dimensiune oscilând între 200 şi 300 milioane de euro, a declarat, joi, ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.

Renault vrea să vândă maşini Dacia prin Internet

Renault va experimenta în Europa un program de vânzare a modelelor Dacia prin Internet, pentru a pregăti lansarea anul viitor a unui program mai larg, care să protejeze poziţia de lider a grupului francez pe piaţa automobilelor low-cost faţă de concurenţi precum Peugeot.

Preot italian, condamnat la 15 ani de închisoare pentru că a abuzat şapte copii

Un preot italian de la periferia Romei a fost condamnat joi la 15 ani şi patru luni de închisoare de tribunalul penal din capitala italiană pentru că a abuzat şapte copii între 1998 şi 2008, a anunţat presa italiană, citată de AFP.

Biserica Catolică germană oferă despăgubiri de 5.000 de euro victimelor abuzurilor sexuale

Biserica Catolică germană a anunţat că vrea să plătească despăgubiri de până la 5.000 de euro victimelor abuzurilor sexuale, o asociaţie a victimelor protestând faţă de această sumă pe care care o consideră "ruşinoasă"şi "meschină", relatează AFP.

Consilierul municipal Nicolae Daviţoiu, singurul candidat la şefia PDL Târgu Jiu

Singurul candidat pentru preşedinţia PDL Târgu Jiu şi-a depus oficial candidatura, joi seară, cu câteva minute înainte de expirarea termenului limită până la care putea face acest lucru, informează corespondentul MEDIAFAX.

Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu prezintă spectacolul „O noapte furtunoasă” la Deva

Spectacolul "O noapte furtunoasă" al Teatrului Naţional "Radu Stanca" (TNRS) din Sibiu, în regia lui Puiu Şerban, va fi prezentat, în 14 martie, pe scena Casei de Cultură "Drăgan Muntean" din Deva, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Irimie: Nimeni nu de acord să se desfiinţeze spitalul din localitatea lui, unde are votanţii lui

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Anton Irimie a afirmat că cei mai mulţi dintre reprezentanţii autorităţilor locale nu sunt de acord cu comasarea şi reprofilarea spitalelor, Irimie spunând că "nimeni nu este de acord să se desfiinţeze spitalul lui, din localitatea lui, unde are votanţii lu

Dorinel Munteanu: Îi doresc lui Hagi să rămână la Galatasaray şi să facă o echipă puternică

Antrenorul echipei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat că îi doreşte lui Gheorghe Hagi să râmână la conducerea tehnică a formaţiei Galatasaray şi să facă o echipă puternică acolo, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Sibiu: Angajaţii din asistenţa socială, chemaţi să se alăture protestului faţă de Codul Muncii

Reprezentanţii Sindicatului Lucrătorilor din Asistenţă Socială Sibiu afirmă că noul Cod al Muncii încearcă să transforme salariaţii în "zilieri" şi fac apel la angajaţii din acest domeniu să se alăture protestului care va avea loc, vineri, în faţa Prefecturii din Sibiu.

Medic oftalmolog reclamat de pacienţi că le-a prescris un medicament cu efecte adverse, destituit

Un medic oftalmolog din cadrul Spitalului CFR Iaşi a fost reclamat de mai mulţi pacienţi că le-a prescris un medicament care a avut efecte adverse asupra sănătăţii lor, astfel că doctorului respectiv i-a fost desfăcut contractul de muncă, însă acesta spune că va contesta decizia în instanţă.

Oprescu a cerut la Beijing o ofertă pentru achiziţionarea unor autobuze hibrid pentru Capitală

Primarul general Sorin Oprescu a vizitat joi o firmă de autovehicule electrice din Beijing şi a solicitat conducerii să trimită cât mai curând la Bucureşti o ofertă în eventualitatea achiziţionării unor autobuze tip hibrid.

Ţicleanu: Trebuie să trecem peste toate neajunsurile şi să câştigăm cu Victoria Brăneşti

Preşedintele Universităţii Craiova, Aurel Ţicleanu, a declarat, joi, că jucătorii pregătiţi de Nicolo Napoli trebuie "să treacă peste toate neajunsurile" şi să facă totul pentru a câştiga meciul cu Victoria Brăneşti, din etapa a XX-a a Ligii I, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Priştina şi Belgradul anunţă începerea unui dialog la 8 martie

Priştina şi Belgradul au anunţat că un dialog între ele, condus de Uniunea Europeană, va fi deschis la 8 martie, acesta urmând să fie primul contact direct la acest nivel între cele două părţi de la proclamarea independenţei Kosovo, relatează AFP.

Kadhafi, subiect de ironii pe Internet: Nu îmi reproşaţi nebunia mea, doar în asta excelez – VIDEO

Muammar Kadhafi a devenit o ţintă a ironiilor şi glumelor pe Internet, chiar într-un moment în care liderul libian reprimă sângeros insurecţia din ţara sa. Clipurile video care parodiază discursurile uneori mai puţin inteligibile ale "Ghidului", caricaturile şi glumele, unele puţin macabre, se multiplică pe Internet, liderul aflat la putere în Libia în ultimii 42 de ani fiind calificat drept un "bolnav mintal" sau un "lunatic periculos".

Comisia de Recurs a respins memoriul Universităţii Craiova în cazul jucătorilor Iliev şi Gargorov

Memoriul depus de Universitatea Craiova împotriva deciziei Comisiei pentru Soluţionarea Litigiilor din cadrul LPF, prin care jucătorii Valentin Iliev şi Emil Gargorov au fost declaraţi liberi de contract, după ce nu au fost plătiţi de gruparea olteană, a fost respins, joi, de Comisia de Recurs.

Acţiunile europene au închis în creştere uşoară

Acţiunile celor mai mari companii europene au încheiat tranzacţiile de joi în creştere, dar avansul a fost limitat de aşteptările de majorare a dobânzii cheie în zona euro, care ar putea afecta redresarea economică, în special în ţările periferice, transmite Reuters.

Se scumpeşte ciocolata? Preţul la cacao, la maximul ultimilor 32 de ani

Preţul la cacao a atins, joi, un nou maxim al ultimilor 32 de ani, de 3.729 dolari pe tonă, din cauza violenţelor care au loc pe Coasta de Fildeş, care provoacă temeri legate de continuitatea livrărilor.

Voicu: Nu ne facem iluzii cu moţiunea de cenzură, aritmetica este seacă, este dură

Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a afirmat, joi, la Craiova, că partidele din opoziţie nu-şi fac iluzii în privinţa şanselor moţiunii de cenzură pe care o vor depune la asumarea Codului Muncii, el afirmând că "aritmetica este seacă, este dură".

Povestea unui dependent sexual: „Dacă mă uit la o femeie mai mult de trei secunde…”

A avut sute de partenere sexuale, multe din ele prostituate, şi-a înşelat iubita fără să aibă remuşcări, iar de 20 de ani face terapie ca să nu mai fie dependent de sex. Time dezvăluie povestea incredibilă a lui Neil Melinkovich, bărbatul care face sex cu trei femei pe zi.

Societatea de distribuţie a apei din Vaslui, amendată de Garda de Mediu cu 100.000 de lei

Societatea de distribuţie a apei din cele patru mari oraşe ale judeţului Vaslui, SC Aquavas SA, a fost amendată cu 100.000 de lei de Garda de Mediu din cauza nerealizării în termen a unor investiţii de reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare, precum şi de modernizare a unei staţii de epurare.

Blatter: Cupa Mondială din 2010 a fost „un imens succes financiar”

Cupa Mondială de fotbal organizată de Africa de Sud, în 2010, a fost "un imens succes financiar" pentru FIFA, care a atins anul trecut o cifră de afaceri de 1,3 miliarde de dolari (932 milioane de euro), a anunţat, joi, preşedintele forului, Joseph Blatter, informează AFP.

Voicu: PDL a făcut nepermise cedări în protocolul coaliţiei – primii paşi spre autonomie teritorială

Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a declarat, joi, la Craiova, că în protocolul semnat de liderii coaliţiei de guvernare a remarcat "nepermise" cedări ale PDL, din dorinţa "disperată" de a rămâne la guvernare, făcându-se primii paşi către autonomia teritorială pe criterii etnice.

Americanii apreciază mai mult personalitatea lui Barack Obama decât politica sa

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, este considerat ca fiind "şarmant" de mare parte dintre cetăţeni, care sunt însă rezervaţi în privinţa politicii sale, potrivit unui nou sondaj publicat joi, cu 20 de luni înainte de alegerile prezidenţiale din 2012, relatează AFP.

Societăţi din Mehedinţi, sancţionate fiindcă nu au intervenit pentru curăţarea drumurilor de zăpadă

Trei societăţi care se ocupă cu întreţinerea drumurilor în Mehedinţi au fost sancţionate de conducerea Consiliului Judeţean (CJ), după ce Prefectura a fost sesizată că pe mai multe artere nu s-a intervenit pentru degajarea acestora de zăpadă, astfel că circulaţia s-a desfăşurat cu diificultate.

Michael Jackson ar fi fost castrat chimic în adolescenţă – medic francez

Un medic din Marsilia, Franţa, pasionat de operă, explică timbrul vocii lui Michael Jackson printr-un medicament care i-ar fi provocat cântăreţului o "castrare chimică", teză pe care o expune într-o carte.

Iliescu a primit trandafiri albi de la Băsescu. Preşedintele de onoare al PSD a împlinit 81 de ani

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, care îşi sărbătoreşte, joi, împlinirea a 81 de ani, a declarat că preşedintele Traian Băsescu i-a trimis un buchet de trandafiri albi şi o carte de vizită.

Starea bărbatului împuşcat în cap de poliţişti este foarte gravă, glonţul nu a putut fi scos

Starea bărbatului împuşcat în cap de un poliţist, miercuri, după ce a fost prins la furat alături de alte patru persoane este foarte gravă, medicii neputând extrage glonţul, a declarat purtătorul de cuvât al Spitalului "Floreasca", Bogdan Opriţa.

Protest în faţa ambasadei Rusiei din Chişinău, pentru eliberarea primarului din Corjova

Membrii Uniunii Naţionale a Veteranilor Războiului pentru Independenţă au protestat, joi, în faţa ambasadei Rusiei la Chişinău, cerând eliberarea primarului din Corjova, Valeriu Miţul, şi a consilierului local Iurie Coţofan, reţinuţi miercuri de către miliţia transnistreană, relatează Info-Prim Neo.

Site UEFA: Lucescu este, probabil, cel mai mare secret al clubului Şahtior

Tehnicianul Mircea Lucescu este, probabil, "cel mai mare secret al succeselor echipei Şahtior Doneţk", este concluzia unui articol apărut, joi, pe site-ul oficial al UEFA, în care sunt căutate explicaţiile performanţelor grupării din ultima perioadă.

De ce au dispărut petele solare? Astronomii indieni au găsit răspunsul

Astronomii indieni consideră că au rezolvat enigma dispariţiei petelor de pe Soare din ultimii ani, fenomen care nu a rămas însă fără consecinţe pentru Terra.

Anchetatorii francezi nu au găsit dovezi privind spionajul industrial de la Renault

Spectaculosul caz de spionaj de la Renault s-a dezumflat joi, în condiţiile în care anchetatorii francezi nu au găsit niciun cont în străinătate care să confirme că trei angajaţi ai producătorului auto ar fi furnizat informaţii contra cost, potrivit unor surse citate de AFP.

Robert Negoiţă: Mi s-a cerut şpagă 500.000 euro de la ANAF

Vicepreşedintele PSD Robert Negoiţă a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că în august 2009 i s-a solicitat, prin intermediul unui cunoscut şi a altor persoane, şpagă de 500.000 euro de la ANAF, "pentru a nu avea probleme" cu apartamentele construite.

Funcţionar şi administrator de firmă, trimişi în judecată pentru corupţie cu fonduri SAPARD

Un funcţionar public de la Serviciul taxe şi impozite locale al Primăriei Focşani şi administratorul unei firme din localitate au fost deferiţi justiţiei pentru corupţie în legătură cu eliberarea unui document necesar derulării unui proiect cu finanţare SAPARD, legat de modernizarea unei mori.

Grădina Zoologică din Oradea a fost închisă până la obţinerea autorizaţiei de funcţionare

Accesul publicului în Grădina Zoologică din Oradea a fost interzis, din 1 martie, până când instituţia va obţine autorizaţia de funcţionare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Peste o sută de persoane au protestat la Hunedoara nemulţumite de gropile din asfalt

Peste o sută de persoane au participat, joi, la o acţiune de protest în municipiul Hunedoara, pentru a atrage atenţia primarului din municipiu, Ovidiu Hada, asupra gropilor din asfalt, transmite corespondentul MEDIAFAX..

Marius Stan: Ne putem aştepta la orice din partea adversarilor, chiar şi la un nou caz „Bricheta”

Directorul general al clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, a declarat, joi, că se aşteapta la orice din partea adversarilor, chiar şi la provocarea unui nou caz "Bricheta", după ce echipa moldavă a fost contestată pentru faptul că a câştigat un meci la masa verde.

Cazul Găman – Bărboianu, amânat pentru marţi de Comisia de Recurs a LPF

Comisia de Recurs a Ligii Profesioniste de Fotbal, întrunită joi, a amânat pentru marţi cazul jucătorilor Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu, aflaţi în litigiu cu gruparea Universitatea Craiova.

Reghecampf a plecat de la Universitatea Craiova la FC Snagov

Managerul sportiv al Universităţii Craiova, Laurentiu Reghecampf, a părăsit echipa olteană şi a semnat, joi, un contract valabil până în vară, cu opţiunea de prelungire pe încă un sezon, cu formaţia din liga secundă FC Snagov, informează site-ul liga2.ro.

O navă capturată de piraţi la 27 decembrie şi care avea la bord un marinar român a fost eliberată

O navă aparţinând unui armator german şi navigând sub pavilionul Antigua şi Barbuda, care avea la bord un marinar român şi fusese capturată de piraţi în largul Omanului la 27 decembrie, a fost eliberată marţi, a anunţat joi forţa navală europeană Atalante, citată de AFP.

Trei sferturi dintre speciile de mamifere, pe cale de dispariţie

A şasea perioadă de extincţie masivă a speciilor este în desfăşurare, spun cercetătorii americani într-un studiu publicat în revista Nature, estimând că, în ritmul distrugerii actuale, trei sferturi din speciile de mamifere vor dispărea în circa 334 de ani.