Mediafax Echipa

Numele lui Ashton Kutcher, folosit pentru promovarea unui film porno

Numele lui Ashton Kutcher a fost folosit pentru a promova un filmuleţ porno cu Brittney Jones, despre care au existat zvonuri că ar fi avut o legătură cu actorul, informează contactmusic.com.

Treichl: Zona euro generează riscuri mai mari decât Europa de Est

Directorul general al grupului austriac Erste, Andreas Treichl, este mai îngrijorat de problemele din zona euro decât de situaţia din Europa de Est, potrivit unui interviu acordat cotidianului Kurier, preluat de Austrian Times.

Liv Tyler apare fără machiaj într-o nouă campanie pentru Givenchy

Actriţa Liv Tyler apare fără machiaj şi necoafată într-o nouă campanie care promovează un parfum al casei Givenchy, informează contactmusic.com.

Iuliu Mureşan: Am făcut un transfer excelent, Maftei este un lider

Preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că prin aducerea fundaşului Vasile Maftei, gruparea clujeană a realizat un transfer excelent, jucătorul Unirii Urziceni fiind un lider.

Putin i-a cerut lui Abramovici „să bage mâna în buzunar” pentru a finanţa CM-2018

Premierul Rusiei, Vladimir Putin, i-a cerut miliardarului rus Roman Abramovici "să bage mâna în buzunar" pentru a finanţa infrastructura necesară organizării turneul final al Cupei Mondiale din 2018, în Rusia, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al patronului clubului Chelsea.

Maftei: Am semnat un contract pe trei ani şi jumătate cu CFR, sunt bucuros că am ajuns acolo

Fundaşul echipei Unirea Urziceni, Vasile Maftei, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că începând de la 1 ianuarie va evolua în următorii trei ani şi jumătate pentru actuala campioană a României, CFR Cluj.

Gaz Metan Mediaş – Victoria Brăneşti, scor 2-2, în Liga I

Formaţia Gaz Metan Mediaş a încheiat la egalitate, scor 2-2 (0-0), meciul susţinut, vineri, pe teren propriu, în compania echipei Victoria Brăneşti, în etapa a XVIII-a a Ligii I, prima a returului, ardelenii reuşind să revină după ce au fost conduşi cu 2-0.

Registrations Of New Renault, Dacia Cars In Germany Down 32.6% In November

Registrations of new Renault and Dacia cars in Germany fell 32.6%, to 12,717 units, in November 2010, while the market on the whole declined 6.2%, to 262,202 units.

Romanian Dacia Car Registrations In Spain Almost Doubled In Nov, To 2,138 Units

Registrations of Romanian Dacia cars in Spain increased by 48% in November, to 2,138 units, from 1,444 cars in November last year, while the overall Spanish car market dropped 25.5% to 64,810 units, according to carmaker association ANFAC.

Tony Bennett, invitat surpriză la Ziua României la New York – GALERIE FOTO

Recepţia cu ocazia Zilei Naţionale organizată de Consulatul General al României la New York, pe 2 decembrie, a avut sărmăluţe, mititei, vinuri româneşti şi un invitat surpriză: Tony Bennett.

Jose Mourinho despre suspendarea de la UEFA: Este o medalie pentru mine

Tehnicianul formaţiei Real Madrid, Jose Mourinho, a criticat UEFA, după ce a fost suspendat o etapă, apreciind că forul continental aplică regulamentele în mod diferit, informează Marca.

Udrea: La Petroşani se construieşte cea mai mare staţiune de schi din ultimii 20 de ani

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, vineri, că la Petroşani se construieşte cea mai mare staţiune de schi din ultimii 20 de ani, afirmând că implementarea proiectului va crea multe locuri de muncă şi va genera o mulţime de venituri.

S&D: Fiica preşedintelui României, acuzată de manevre cu petiţia SNAp

O informare postată pe site-ul grupului S&D din Parlamentul European, referitoare la petiţiile privind SNAp respinse, joi, în Comisia de Petiţii, menţionează că "fiica preşedintelui României este printre europarlamentarii de dreapta acuzaţi de manevre" în acest caz.

ONG-urile rome ameninţă că-l reclamă pe Boc lui Obama pentru intenţia de a legifera termenul „ţigan”

Reprezentanţii unor ONG-uri care promovează drepturile romilor ameninţă că vor reclama puterea de la Bucureşti preşedintelui american Barack Obama pentru că aprobă schimbarea denumirii de rom în ţigan, fapt similar, în opinia activiştilor, cu legiferarea "cuvântului peiorativ «nigger»".

Înmatriculările Dacia în Spania au crescut cu aproape 50% în noiembrie

Înmatriculările Dacia în Spania au crescut cu 48% în noiembrie, de la 1.444 de unităţi anul trecut la 2.138 de unităţi, susţinute de Duster, în timp ce piaţa a coborât cu 25,5%, la 64.810 unităţi, potrivit datelor asociaţiei spaniole a constructorilor de automobile şi camioane ANFAC.

Ceartă la Galatasaray: Hagi îl vrea pe Mutu, conducerea l-a ales pe Ibricici

Conducerea clubului Galatasaray a început să negocieze pentru transferul fotbalistului bosniac al echipei Hajduk Split, Senijad Ibricici, ceea ce a dus la tensiuni cu tehnicianul Gheorghe Hagi, care şi-a exprimat dorinţa ca la formaţia sa să fie adus Adrian Mutu, de la Fiorentina, informează Sabah.

Artistul polonez Maksymilian Cieślak a câştigat premiul Henkel pentru Artă pe 2010

Maksymilian Cieślak, un artist din Polonia, a câştigat premiul Henkel pentru Artă pe 2010, în valoare de 7.000 de euro, informează un comunicat.

Outdoor Advertising Banned In Romanian Parks, On Public Buildings, Trees – Bill

Placing outdoor advertising supports could be banned in Romanian parks, on trees, in natural reserves, on the headquarters of public institutions, on roadways and in other spots deemed improper by the local administration.

Fernando Alonso, votat cel mai bun pilot din 2010 de şefii din Formula 1

Spaniolul Fernando Alonso (Ferrari) a fost votat cel mai bun pilot al sezonului 2010 al Formulei 1 de către şefii tuturor celor 12 echipe din competiţie, potrivit rezultatelor obţinute în urma unui sondaj de opinie realizat de revista Autosport, informează pagina web a publicaţiei.

Cezar Preda vrea să interzică accesul adolescenţilor în baruri, de luni până joi, după ora 21.00

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că intenţionează să depună o iniţiativă legislativă care să prevadă interzicerea accesului minorilor în baruri, restaurante şi discoteci, după ora 21.00, de luni până joi.

O treime dintre români nu cheltuiesc nimic pe cadourile de Crăciun

O treime dintre români nu cheltuiesc nimic pentru cadourile de Crăciun, anul acesta, potrivit rezultatelor unui sondaj privind darurile oferite cu ocazia sărbătorilor de iarnă, realizat pentru The Wall Street Journal Europe (WSJ) în 12 ţări din Europa şi în SUA, informează site-ul publicaţiei.

Cuplurile internaţionale vor decide din timpul căsătoriei ce lege li se aplică în caz de divorţ

Consiliul Uniunii Europene a aprobat, vineri, normele cu privire la divorţurile transfrontaliere, aplicabile în 14 state membre, printre care şi România, fiind pentru prima dată când ţări UE utilizează mecanismul de "cooperare consolidată", care permite unui grup de nouă state să ia măsuri.

WikiLeaks: Iranul depune eforturi pentru extinderea influenţei în Afganistan

Iranul depune eforturi constante pentru extinderea influenţei în Afganistan, susţinând grupuri insurgente şi politice din această ţară, arată documente diplomatice americane dezvăluite de WikiLeaks, informează ziarul Le Monde.

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, evocă „ameninţări cu moartea” la adresa sa

Fondatorul site-ului WikiLeaks, Julian Assange, a menţionat vineri, pe un forum online de pe site-ul cotidianului britanic The Guardian, "ameninţări cu moartea" la adresa sa, care au determinat echipa sa să ia măsuri de securitate sporite.

Piaţa muncii din SUA a stagnat în noiembrie. Rata şomajului a atins maximul ultimelor şapte luni

Piaţa muncii din SUA, exceptând sectorul agricol, a crescut nesemnificativ în noiembrie, în timp ce rata şomajului a urcat, în mod neaşteptat, la cel mai ridicat nivel din ultimele şapte luni, consolidând aşteptările ca Rezerva Federală (Fed) să continue suplimentarea lichidităţilor.

Cel puţin 60 de morţi din cauza valului de frig din Europa, care continuă să perturbe transporturile

Cel puţin 60 de persoane au murit din cauza valului de frig timpuriu ce afectează Europa de o săptămână, care continuă să perturbe transporturile vineri, în pofida unei ameliorări, în anumite zone.

DNA a trimis în judecată doi angajaţi ai Primăriei Capitalei, pentru corupţie

Procurorii anticorupţie au trimis în judecată doi angajaţi ai Primăriei Capitalei, acuzaţi că au pretins vânzarea la un preţ subevaluat a unui imobil şi cedarea drepturilor succesorale pe o altă casă, în schimbul retrocedării în natură a unui imobil naţionalizat, situat în zona centrală a oraşului.

Monica Iacob-Ridzi a fost externată, continuă tratamentul acasă

Monica Iacob-Ridzi, fost ministru al Tineretului şi Sportului, a fost externată, vineri, din Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde a urmat tratament din cauza unei infecţii la măduva osoasă, starea sa fiind stabilă.

Aurelian Şoric este în concediu medical până luni. Are reumatism şi probleme cu spatele

Fostul şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ comisarul-şef Aurelian Vasea Şoric este în concediu medical până luni, când ar urma să revină la serviciu, transmite corespondentul MEDIAFAX, citând surse din cadrul Poliţiei Neamţ.

Înmatriculările Renault şi Dacia în Germania au scăzut cu 32,6% noiembrie

Înmatriculările de autoturisme Renault şi Dacia în Germania au scăzut cu 32,6% în noiembrie, la 12.717 de unităţi, în timp ce întreaga piaţă a înregistrat un declin de 6,2%, la 262.202 unităţi, potrivit datelor anunţate de Oficiul de Înmatriculări Auto german KBA.

SUA: Un român s-a plimbat cu o Dacie din 1974 pe Broadway, de Ziua Naţională – VIDEO

Un român din Statele Unite a sărbătorit Ziua Naţională într-un mod inedit.

Michael Jordan îşi construieşte o casă enormă. Vezi aici cum arată

Fostul baschetbalist american Michael Jordan investeşte banii pe care i-a câştigat din sport, construind o casă enormă. Proprietatea are 11 dormitoare, o casă specială pentru paznici, cu două etaje, şi o secţiune pentru sport, de unde nu lipseşte un teren de baschet.

Publicitatea stradală ar putea fi interzisă în parcuri, pe clădirile publice şi pe copaci

Amplasarea de suporturi pentru publicitate stradală ar putea fi interzisă în intersecţii sau în zone unde împiedică vizibilitatea rutieră, în parcuri, pe arbori, în parcurile şi rezervaţiile naturale, pe sediile instituţiilor publice precum şi în alte locuri unde administraţia locală decide acest lucru printr-un regulament propriu.

Băncile din România şi-au majorat în acest an capitalul cu peste 570 milioane euro

Băncile din România şi-a majorat capitalul, în primele 11 luni, cu o sumă totală de 572 milioane euro, pentru a depăşi mai uşor şocurile, a declarat directorul direcţiei de supraveghere din Banca Naţională a României (BNR), Nicolae Cinteză, într-un interviu pentru Bloomberg.

O parte din brăţările dacice vor fi expuse la Roma

Muzeul Naţional de Istorie a României va expune aproximativ 140 de piese, printre care se numără şi câteva brăţări dacice, la Muzeul Forurilor Imperiale de la Roma, au anunţat, vineri, într-o conferinţă, reprezentanţii instituţiei bucureştene.

O grefieră şi trei angajaţi ai Oficiului de Cadastru Iaşi, cercetaţi pentru tranzacţii ilegale cu terenuri

O grefieră, trei angajaţi ai Oficiului ieşean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi alte 17 persoane sunt cercetate în legătură cu afacerile imobiliare din Iaşi, prejudiciul fiind considerat de către DIICOT drept unul considerabil, având în vedere suprafaţa mare şi amplasamentele terenurilor.

Vezi cât câştigă Take That pentru un concert de Revelion la o petrecere privată

Trupa britanică Take That va susţine, pe 31 decembrie, un concert la o petrecere privată organizată în Barbados de şefii casei de discuri Universal, remuneraţia artiştilor pentru show fiind de 3 milioane de dolari, informează contactmusic.com.

Coreea de Sud avertizează că va riposta cu raiduri aeriene în cazul unui nou atac nord-coreean

Coreea de Sud va riposta cu atacuri aeriene pentru a "pedepsi sever agresorul", în cazul în care Coreea de Nord va mai lansa atacuri militare, avertizează ministrul sud-coreean al Apărării, la zece zile după tiruri de artilerie nord-coreene asupra unei insule sud-coreene.

WikiLeaks: SUA, interesate de înlocuirea lui Gordon Brown la doar un an după ce a devenit premier

SUA au început să se gândească la cine ar putea să-l înlocuiască pe Gordon Brown la doar un an după ce a devenit premier, luând în derâdere "istoria sa abisală" şi tratându-i iniţiativele internaţionale cu dispreţ, potrivit unor mesaje publicate de WikiLeaks, citate de Daily Mail în ediţia online.

Locuinţa lui Vito Corleone, de vânzare pentru aproape 3 milioane de dolari

O vilă folosită ca locuinţa lui Vito Corleone în filmul-cult "Naşul", de Francis Ford Coppola, a fost scoasă la vânzare, pentru aproape 3 milioane de dolari, informează contactmusic.com.