Mediafax Echipa

Gita Gopinath, FMI, crede că economia mondială va rezista presiunilor inflaţioniste

Gita Gopinath, al doilea oficial al FMI, a declarat că economia mondială a dat „semne de rezistenţă", iar Francois Villeroy de Galhau, membru al Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene, a prezis că regiunea euro ar trebui să evite o recesiune în acest an, potrivit Bloomberg.

Coco Gauff se impune în duelul adolescentelor la Melbourne, eliminând-o pe Emma Răducanu

Coco Gauff, numărul 7 mondial în tenisul feminin, a trecut miercuri de Emma Răducanu şi a rămas neînvinsă în acest sezon, obţinând calificarea în turul al treilea la Australian Open.

Remarcabile făpturi inteligente, o poveste emoţionantă despre „umanitatea” prietenilor

Remarcabile făpturi inteligente, o poveste emoţionantă despre „umanitatea” prietenilor necuvântători ai oamenilor

Netflix oferă un salariu de până la 385.000 de dolari unui însoţitor de bord

Netflix vrea să angajeze un însoţitor de bord pentru unul dintre avioanele sale private - iar candidatul selectat va fi plătit cu până la 385.000 de dolari pe an, scrie BBC.

Două şcoli din Timişoara nerenovate de 50 de ani, transformate în şcoli verzi

Două şcoli din Timişoara, nerenovate de 50 de ani, vor fi modernizate şi transformate în şcoli verzi, anunţă primarul Dominic Fritz. Valoarea investiţiei este de 11 milioane de euro, din care aproape 9 milioane de euro din fonduri europene.

Ciucă: Nu ne permitem să pierdem niciun eurocent din banii europeni

Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că România nu îşi permite să piardă niciun eurocent din banii alocaţi de UE.

Hidrologii avertizează: Pericol de inundaţii pe zeci de râuri din Muntenia şi Transilvania

Hidrologii avertizează că este pericol de inundaţii pe zeci de râuri din Muntenia şi Transilvania. Ei au emis avertizări cod galben şi cod portocaliu de inundaţii valabile în următoarele zile.

Irina Begu, prima româncă ce trece în turul 2 la Australian Open, după un meci dificil

Irina Begu a reuşit miercuri dimineaţă să se calificce în turul secund la Australian Open, învingând cu emoţii pe sportiva americană Elizabeth Mandlik, ajunsă pe tabloul principal din postura de lucky loser. Begu a fost condusă cu 3-6, 3-5, dar a reuşit să recupereze şi să treacă mai departe.

Ciucă cere îmbunătăţirea condiţiilor de muncă în Complexul Energetic Oltenia

Premierul Nicolae Ciucă a cerut măsuri concrete atât împotriva celor care se fac vinovaţi de producerea accidentului, cât şi măsuri concrete pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă în Complexul Energetic Oltenia, după accidentul de marţi, de la exploatarea minieră Mătăsari din judeţul Gorj.

Doi soldaţi ucraineni, care au fost grav răniţi, vor primi braţe bionice de ultimă generaţie

Andrii Gidzun şi Vitalii Ivashchuk au testat braţul în această săptămână la München. Acesta are degete mari mobile care le permit să ciupească şi să apuce obiecte. Este controlat de senzori care sunt activaţi de muşchii din antebraţ.   Protezele personalizate vor fi acum realizate pentru cei doi bărbaţi pe imprimante 3D şi vor fi […]

Femeile din Taiwan pot efectua serviciul militar pe fondul creşterii ameninţării chineze

Taiwanul va permite femeilor să participe la antrenamentele forţelor militare de rezervă, pe măsură ce cresc temerile legate de China

Transmisiunea BBC din Cupa Angliei a fost întreruptă de o înregistrare audio dintr-un clip porno

BBC a prezentat scuze, marţi, după ce transmisia Cupei Angliei la fotbal a fost întreruptă de un clip audio pornografic.

Auger-Aliassime revine de la 0-2 şi trece cu greu în turul 3 la Australian Open

Felix Auger-Aliassime a evitat miercuri o eliminare timpurie din turul al doilea al Openului Australiei, revenind de la 0-2 la seturi şi obţinând o victorie entuziasmantă cu 3-6, 3-6, 6-3, 6-3, 6-2 în faţa slovacului Alex Molcan.

Atenţionare de călătorie pentru Franţa: Circulaţie feroviară şi transport public perturbate de grevă

Ministerul Afacerilor Externe a emis miercuri o atenţionare de călătorie pentru Franţa, unde joi este programată o grevă generală care va duce la perturbarea circulaţiei ferioviare şi a transportului public.

Orban: Bode trebuie să plece. Reacţia sa este o victimizare ieftină

Lucian Bode trebuie demis, în urma cazului de plagiat, declară la RFI fostul premier Ludovic Orban. Preşedintele partidului Forţa Dreptei consideră că menţinerea liberalului în funcţia de ministru de Interne ”afectează grav interesul naţional şi orice normă de conduită morală”.

Ministrul ucrainean de Interne a decedat în accidentul de elicopter din regiunea Kiev

Ministrul de interne al Ucrainei, Denys Monastyrsky, se numără printre morţii în accidentul de elicopter care s-a prăbuşit în apropierea unei grădiniţe din Brovary, regiunea Kiev, în care şi-au pierdut viaţa şi doi copii, potrivit rapoartelor poliţiei.

DELL: Generaţia Z este dispusă să facă sacrificii pentru un viitor sustenabil

Dell Technologies a efectuat un raport pentru a informa, inspira şi instiga guvernele, sectoarele publice şi întreprinderile la transformări digitale.

Un elicopter s-a prăbuşit lângă o grădiniţă din regiunea Kiev. 16 persoane, printre care şi copii, au decedat

UPDATE: Şaisprezece persoane au fost ucise într-un accident de elicopter în oraşul Brovary, în regiunea Kiev. Elicopterul s-a prăbuşit în apropierea unei grădiniţe care era folosită în acel moment, iar doi copii s-ar afla printre cei decedaţi. Alţi zece copii s-ar afla printre cele 22 de persoane care au fost spitalizate. Radiodifuzorul de stat Suspilne, […]

Microsoft va reduce mii de locuri de muncă în toate diviziile

Microsoft Corp plănuieşte să reducă mii de locuri de muncă, unele posturi urmând să fie eliminate în diviziile de resurse umane şi inginerie, potrivit CNN.

Minele abandonate pot stoca suficientă energie electrică pentru a alimenta planeta, susţin oamenii de ştiinţă

Un studiu condus de Institutul Internaţional pentru Analiza Sistemelor Aplicate (IIASA) a constatat că minele dezafectate oferă o soluţie rentabilă şi pe termen lung pentru stocarea energiei, pe măsură ce lumea trece la soluţii regenerabile.   Cercetătorii estimează că utilizarea tehnologiei bateriilor gravitaţionale în cadrul minelor are un potenţial global de stocare a energiei de […]

România a preluat Preşedinţia Comitetului de Securitate al OSCE

România a preluat Preşedinţia Comitetului pentru Securitate al OSCE, unul din organismele subsidiare ale Consiliului Permanent al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), mandat pe care îl va îndeplini pe parcursul anului 2023, anunţă MAE.

O carte pe zi: „Ferma animalelor. 1984” de George Orwell

Două cărţi celebre care, de mai bine de o jumătatea de veac, ne înfăţişează – în maniere diferite – ce presupune viaţa sub un regim dictatorial.

Gabriela Firea: Au fost distribuite primele vouchere în programul pentru creşterea natalităţii

Primele vouchere în programul pentru creşterea natalităţii au ajuns la femeile care au solicitat sprijinul, anunţă ministrul Familiei Gabriela Firea.

Un avion plecat din Noua Zeelandă a aterizat de urgenţă, miercuri, pe aeroportul din Sydney

Un zbor al companiei Qantas Airways din Noua Zeelandă a aterizat miercuri pe aeroportul din Sydney, după ce compania aeriană a anunţat că a emis un semnal de ajutor din cauza unei probleme la unul dintre motoare.

Cel mai nou submarin nuclear rusesc este în drum spre o bază temporară a Flotei de Nord din Arctica

Cel mai nou submarin nuclear cu rachete balistice al marinei ruse, Generalissimo Suvorov, este în drum spre o bază temporară a Flotei de Nord din Arctica, a anunţat marţi agenţia de ştiri TASS, citând o sursă neidentificată din domeniul apărării.

Mai multe celebrităţi au anunţat că au Covid, la câteva zile după participarea la Globurile de Aur

Mai multe celebrităţi, printre care Collin Farrell, Brendan Gleeson, Jamie Lee Curtis şi Michelle Pfeiffer, au fost depistate pozitiv cu Covid-19, după participarea la decernarea premiilor Globurile de Aur, relatează BBC.

Ion Cristoiu: „Şase detunături de armă” sau ce scria presa quality din anii interbelici

Dintr-o perioadă de timp, Istoria reţine doar Evenimentele mari, cărora li s-a dat porecla de istorice, deoarece ele au efecte importante în viaţa social- politică şi economică a vremii respective. În paralel cu aceste Evenimente, consemnate în toate manualele, se desfăşoară evenimentele mici, pe care le-aş vedea ca fiind ale Istoriei mărunte, Istoriei pe care […]

HOROSCOP Miercuri, 18 ianuarie – Mercur iese din retrogradare. Lucrurile revin la normal pentru aceste zodii

Mercur încetează azi retrogradarea prin Capricorn, iar în acelaşi semn, Soarele aderă la o conjuncţie cu Pluto. Lucrurile revin uşor-uşor la normal pentru zodiile Cardinale (Berbec, Rac, Balanţă, Capricorn).

Cea mai în vârstă persoană din lume a decedat la 118 ani

Născută Lucile Randon în 1904, cu un deceniu înainte de începerea Primului Război Mondial, ea a luat numele de sora Andre când s-a alăturat unui ordin caritabil catolic în 1944, cu un an înainte de sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Sora Andre a fost extrem de norocoasă pentru că a supravieţuit la două războaie […]

Şeful Statului Major Interarme din SUA s-a întâlnit cu omologul său din Ucraina

Şeful Statului Major Interarme din Statele Unite, generalul Mark Milley, s-a întâlnit marţi, în sud-estul Poloniei, cu omologul său din Ucraina, Valerii Zalujnii, în contextul asistenţei militare oferite de Washington Kievului pentru respingerea invaziei militare ruse.

Autoritatea de Supraveghere Financiară este mai aproape de public: şi-a făcut conturi pe Instagram, Twitter şi Tik-Tok

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) anunţă că şi-a deschis propriile conturi pe reţelele de socializare Instagram, Twitter şi Tik-Tok, după ce anul trecut a lansat, împreună cu Institutul de Studii Financiare, site-ul studiifinanciare.ro, informează Ziarul Financiar.

Statele Unite sancţionează oficiali din Belarus, din cauza acţiunilor de subminare a democraţiei

Administraţia Joseph Biden a impus, marţi, restricţii de călătorie în cazul a 25 de persoane din Belarus, inclusiv asupra unor parlamentari, sub acuzaţia de acţiuni de subminare a democraţiei prin organizarea de procese cu caracter politic împotriva liderilor opoziţiei.

Zelenski mulţumeşte Uniunii Europene pentru susţinerea macrofinanciară „puternică”

Preşedintele Volodimir Zelenski a mulţumit, marţi, Uniunii Europene pentru "susţinerea puternică" în sensul stabilizării macrofinanciare a Ucrainei, în condiţiile primirii unei tranşe de trei miliarde de euro.

Olaf Scholz aşteaptă o decizie coordonată privind tancurile şi cere evitarea unui război NATO-Rusia

Germania aşteaptă o decizie coordonată cu aliaţii în privinţa furnizării de tancuri occidentale moderne Ucrainei, afirmă cancelarul Olaf Scholz, insistând însă pentru o abordare care să permită evitarea unui conflict militar direct între NATO şi Rusia.

Scholz este convins că Germania va evita recesiunea şi vrea negocieri comerciale cu SUA şi China

Cancelarul Olaf Scholz se declară încrezător că Germania va evita intrarea în recesiune anul acesta şi pledează pentru negocieri în sensul evitării unor conflicte comerciale cu Statele Unite şi China.

Şeful Statului Major va participa la prima sesiune din acest an a Comitetului Militar NATO în formatul şefilor Apărării

Şeful Statului Major al Apărării (SMA), generalul Daniel Petrescu, va participa miercuri şi joi, la Bruxelles, la prima sesiune din acest an a Comitetului Militar NATO (NATO MC), în formatul şefilor Apărării.

Drum naţional blocat total în urma căderilor de pietre şi stânci

Drumul Naţional 57 este blocat total marţi seara din cauza căderilor de pietre şi stânci la limita judeţului Caraş-Severin cu judeţul Mehedinţi.

Biden îi mulţumeşte premierului olandez pentru sprijin şi condamnă „brutalitatea” Rusiei în Ucraina

Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, s-a întâlnit marţi, la Casa Albă, cu premierul olandez, Mark Rutte, căruia i-a mulţumit pentru asistenţa oferită Ucrainei, liderul de la Casa Albă condamnând vehement "brutalitatea" Rusiei.

Premierul olandez anunţă intenţia de a furniza un sistem antiaerian Ucrainei

Premierul olandez, Mark Rutte, a anunţat marţi, în cursul vizitei la Washington, intenţia de a furniza un sistem antiaerian şi antibalistic Ucrainei, informează publicaţia De Telegraaf, citată de cotidianul Le Monde.

Ursula von der Leyen, la Davos: UE preferă remedierea problemelor, nu decuplarea de China

Uniunea Europeană preferă să remedieze problemele privind standardele în relaţiile comerciale, în efortul de a evita decuplarea de China, a afirmat marţi, la Forumul Economic Mondial de la Davos, Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene.