Mediafax Echipa

FMI revizuieşte în scădere perspectivele de creştere economică la nivel mondial

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în scădere, marţi, perspectivele economice la nivel mondial, fiind anticipată o creştere de doar 3,2% în 2022 şi de 2,9% anul viitor, cifre mai mici comparativ cu anul 2021 şi cu estimările din aprilie.

Şansele lui Klaus Iohannis pentru a ocupa o funcţie în NATO. Mircea Geoană: Discuţiile nu au început

Secretarul General adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, marţi, că decizia cu privire la cine va fi noul Secretar General al Alianţei Nord-Atlantice va fi luată de statele membre atunci când postul va deveni liber.

Olena Zelenska, soţia preşedintelui Ucrainei, apare pe coperta revistei Vogue. Zelenski, prezent şi el la şedinţa foto

Olena şi Volodimir. O iubire cât o viaţă. O pereche cât o ţară. La trei luni de la portretul publicat de Time pe copertă, cu preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu despre viaţă şi moarte, soţia sa, Olena, este coperta Vogue.

Pyunik nu-i un club chiar atât de mic: killerul CFR-ului, calificare cu stil în turul III al Ligii Campionilor la fotbal

În preliminariile Champions League la fotbal, formaţia armeană Pyunik Erevan, care a eliminat campioana României - CFR Cluj în primul tur, a câştigat cu 4-1 în Luxemburg, spălând ruşinea din tur (0-1).

A ieşit fum negru la negocierile pentru contractul colectiv de munca la „Apele Române”

Negocierile pentru contractul colectiv de muncă s-au încheiat cu un eşec, iar sindicaliştii acuză că administraţia Naţională „Apele Române” se deprofesionalizează din cauza politizării excesive şi prin atitudinea sfidătoare a managementului.

Peste 20 de persoane au murit în India după ce au consumat alcool de contrabandă

Peste 20 de persoane au murit şi cel puţin 30 au ajuns la spital după ce au consumat alcool de contrabandă, potrivit Sky News.

Grindeanu, afectat direct de întârzierile curselor aeriene

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a dezvăluit faptul că s-a confruntat de mai multe ori cu problemele de pe aeroporturi.

Bolid de lux, surprins pe Autostrada A1 Deva – Nădlac cu 230 km/oră

Un bolid de lux a fost surprins, marţi, pe Autostrada A1 Deva - Nădlac, în zona localtăţii Margina, judeţul Timiş, circulând cu 230 de kilometri pe oră, într-un sector de drum unde viteza maximă admisă este de 130 de kilometri pe oră.

Ministrul din România care le cere constructorilor să renunţe la pretenţii

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a comentat solicitările constructorilor privind modificarea contractelor din cauza creşterii preţurilor şi a crizei din domeniul energiei spunând că astfel de lucruri trebuie să se oprească.

Starea de excepţie din pandemie, anulată de Parlamentul Franţei

Parlamentul Franţei a aprobat, marţi, anularea stării de excepţie care a permis Guvernului de la Paris să impună restricţii pe durata pandemiei, iar noul text prevede controale la frontiere doar în cazul urgenţelor sanitare grave.

​Magnus Carlsen domină şahul mondial. Etapele europene ale turneului Grand Chess Tour s-au încheiat

Nordicul s-a impus şi la competiţia din Croaţia, care a încheiat seria de etape din Europa.

Ministrul finanţelor: Scăderea investiţiilor statului este din cauza inflaţiei

Adrian Câciu, ministrul finanţelor, spune că scăderea investiţiilor din bugetul de stat a fost din cauza inflaţiei. La şase luni din 2022, deşi veniturile statului au crescut cu 23%, investiţiile din bugetul de stat, indicate în execuţia bugetară drept „cheltuieli de capital”, au scăzut cu 4%. Cu toate acestea, dacă se ia în calcul şi inflaţia, scăderea investiţiilor statului este, în realitate, mult mai mare.

Doliu în teatru şi cinematografia românească. A murit actriţa Camelia Zorlescu

Doliu în teatru şi cinematografia românească. A murit actriţa Camelia Zorlescu, la 84 de ani. Împătimită de teatru, o prezenţă feminină stilată, o viaţă în teatru. Peste 30 de ani pe scena Teatrului Nottara.

CNN ştie de ce Putin vrea prietenia lui Erdogan: Moscova, interesată de dronele turceşti Bayraktar TB2

Moscova şi-a declarat intenţia de a achiziţiona drone de luptă Bayraktar TB2 fabricate în Turcia, a anunţat de CnnTurk, citând o conversaţie pe care preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan ar fi avut-o cu colegul său rus Vladimir Putin săptămâna trecută, în timpul unei vizite la Teheran.

Războiul din Ucraina, ziua 153. Bombardamentele continuă / Ucrainenii întăresc apărarea / Gazprom reduce livrările de gaz prin Nord Stream 1 / Zelenski acuză Rusia că duce un „război deschis al gazelor” împotriva Europei / Armata rusă intensifică atacurile aeriene în regiunea Doneţk / CNN a aflat de ce se vor întâlni Putin şi Erdogan: Rusia vrea drone turceşti

Spiegel: Schroeder este la Moscova pentru discuţii pe gaz Fostul cancelar german, Gerhard Schroeder, se află la Moscova pentru discuţii privind aprovizionarea cu gaze prin Nord Stream 1. relatează Der Spiegel, citând diverse surse, dar fără a clarifica cu cine ar trebui să se întâlnească. În această dimineaţă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, […]

Guvernul anunţă categoriile de consumatori neafectate de reducerea consumului de gaze naturale

Consumatorii români, întreprinderile mici şi mijlocii, serviciile sociale şi industria critică nu vor fi afectate de eventuale măsuri suplimentare pentru reducerea consumului de gaze naturale, anunţă Executivul pe Facebook.

Resturi de la o uriaşă rachetă chinezească ar putea cădea pe Pământ la începutul săptămânii viitoare

Resturile uriaşei rachete chinezeşti care luni a livrat un nou modul la staţia spaţială ar urma să cadă pe Pământ la începutul săptămânii viitoare, potrivit Comandamentului Spaţial al SUA, care urmăreşte traiectoria rachetei.

ONG-urile care apără drepturile persoanelor LGBT cer parlamentarilor „să nu transforme România într-o nouă Ungarie şi să respingă orice ideologii venite pe filieră ideologică ruso-ungară”

Asociaţia MozaiQ, organizaţie comunitară LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi persoane transgender), cere parlamentarilor de la Bucureşti „să dea dovadă de responsabilitate, să nu transforme România într-o nouă Ungarie şi să respingă orice ideologii venite pe filieră ideologică ruso-ungară”.

FAZ: Germania riscă să se confrunte cu o criză de electricitate din cauza renunţării la gaze

Germania riscă se confrunte cu o criză de electricitate în contextul planului Guvernului Olaf Scholz de reducere a consumului de gaze şi de asigurare a încălzirii prin sisteme electrice, potrivit publicaţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Rusia joacă la două capete pe subiectul NASA

Oficialii SUA susţin că nu există nicio comunicare oficială din partea Rusiei cu privire la retragerea oamenilor săi de pe Staţia Spaţială Internaţională.

Omicron BA.5 a înlocuit în proporţie de 82% celelalte variante, în SUA

Subvarianta BA.5 a Omicron reprezintă 81,9% din variantele de coronavirus aflate în circulaţie în Statele Unite în săptămâna încheiată pe 23 iulie, a anunţat marţi Centrul american pentru controlul şi prevenirea Bolilor (CDC).

Putin iese din nou din vizuină. Va întâlni un membru NATO, la Soci

După prima vizită în afara spaţiului său de siguranţă, făcută în Iran, Vladimir Putin îl va întâlni, de această dată pe teren propriu, pe şeful Turciei, Erdogan, cel care s-a implicat în soluţionarea crizei grânelor.

Parlamentarul cu două feţe: a participat la nunta fiului homosexual, deşi a votat împotriva căsătoriilor LGBT

Un congresman republican a participat la nunta fiului homosexual, la doar câteva zile după ce s-a opus unui proiect de lege privind căsătoriile între persoanele de acelaşi sex, potrivit CNN.

FAZ trage semnalul de alarmă: Germania, în pragul unei crize de electricitate

Germania riscă se confrunte cu o criză de electricitate în contextul planului Guvernului Olaf Scholz de reducere a consumului de gaze şi de asigurare a încălzirii prin sisteme electrice, potrivit publicaţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Ciucă anunţă că proiectul #NoiFacemUnSpital va beneficia de sprijinul Guvernului

Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentantele şi fondatoarele Asociaţiei Dăruieşte Viaţă, Oana Gheorghiu şi Carmen Uscatu. „ În cadrul întrevederii, au fost discutate şi analizate soluţii, inclusiv legislative, astfel încât, după finalizarea construcţiei primului Spital Naţional de Copii pentru Cancer, Boli Grave şi Traumă, asociaţia să se poată implica, în continuare, […]

Şapte jucători de rugby s-au retras de la un meci refuzând să poarte tricouri cu simboluri LGBT

Şapte jucători de rugby din liga australiană au refuzat să joace un meci al echipei lor în semn de protest faţă de simbolul LGBT imprimat pe tricou, potrivit Sky News.

Tu ai încercat GameCenter de la Huawei? Toate jocurile tale preferate te aşteaptă în cea mai complexă aplicaţie de gaming de pe piaţă

Nimic nu se compară cu jocul tău preferat după o zi lungă de muncă, fie că e vorba de următorul sezon de transferuri al echipei pentru care ai devenit manager, fie că vrei să te foloseşti de cele mai furioase păsări pentru a dărâma un castel.   Noi nu te vom judeca. Cine poate refuza […]

Camioanele, restricţionate pe drumurile naţionale din cauza caniculei

CNAIR anunţă că miercuri se vor institui restricţii de circulaţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum naţional din 15 judeţe.

Ungaria a votat împotriva planului UE de reducere a consumului de gaz

Ministrul ungar al Energiei a votat, în Consiliul Uniunii Europene, împotriva planului Comisiei Europene privind reducerea voluntară a consumului de gaze, iar Ungaria consideră că versiunea aprobată este oricum mai flexibilă decât cea iniţială.

Ministerul Sănătăţii publică metodologia pentru spitalele noi din fonduri PNRR

Pentru a fi incluse pe lista finală a celor 25 de obiective, cele 49 de propuneri trebuie să îndeplinească mai mulţi indicatori. Bugetul general total disponibil este de 1,7 miliarde de euro, din care 1.089,5 milioane de euro sunt pentru infrastructură spitalicească publică nouă, iar 635 de milioane de euro sunt pentru echipament medical. Ministerul […]

Persoanele confirmare cu COVID trebuie să stea în izolare. Medicul de familie poate da concediu medical pe 5 zile

Persoanele testate cu COVID trebuie să stea în izolare, spune ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Un neamţ plătit în trecut de ruşi se află la Moscova. Îşi rezolvă Germania problema energiei?

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat că fostul cancelar german Gerhard Schroeder, un apropiat al Rusiei, „se află la Moscova”.

Obezitatea este, oficial, problemă de sănătate publică: medicamente aprobate pentru combaterea bolii

Cinci molecule au fost aprobate în Statele Unite, iar kilogramele în plus sunt, de asemenea, legate de diabet.

Ce părere are Rafila despre utilizarea canabisului în scop medical

În momentul în care orice derivat de canabis va primi autorizaţie de utilizare la anumite categorii de pacienţi, aşa cum primeşte orice produs farmaceutic, şi România se va adapta legislaţiei europene în domeniu, spune ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. „Nu e vorba despre punctul de vedere al Ministerului Săpnătăţii, care se schimbă după cum vrea ministrul […]

Şevchenko a vizitat o şcoală şi s-a jucat cu copiii care au scăpat din război

Fostul mare fotbalist Andrei Şevchenko a vizitat, în mod neaşteptat, o şcoală de vară Salvaţi Copiii din Varşovia, pentru a cunoaşte copiii care au fugit de ororile războiului din ţara sa.

Noii salvatori ai oamenilor prinşi sub dărâmături: şobolanii VIDEO

Dezastrele naturale sunt un dat în viaţa oamenilor, indiferent de zona de pe glob, iar deseori este extrem de dificil ca salvatorii să găsească şi să ajungă la victime în timp util.   Aşa că undeva în Africa, şobolanii sunt pregătiţi pentru a oferi o „mânuţă” de ajutor. Sunt curioşi din fire şi au un […]

Dieta japonezilor: cum reuşesc să fie slabi şi să trăiască mult

Cu o rată de obezitate foarte scăzută şi o speranţă de viaţă mai lungă, Japonia este un model de sănătate şi, de asemenea, de model pentru ţările occidentale.

Tamara Ecclestone, recompensă de 7 milioane după cel mai mare furt comis într-o casă privată din Marea Britanie. Şi-a recuperat doar o pereche de cercei, găsită la o prostituată româncă

Fiica fostului şef al Formulei 1, Bernie Ecclestone, a fost victima unui furt în valoare de zeci de milioane de euro: hoţii au fost condamnaţi (toţi cu excepţia şefului lor), dar bunurile furate nu au fost niciodată găsite (cu excepţia unor cercei de 6.000 de lire sterline).

Autorităţile israeliene au avizat un nou proiect de colonizare la periferia Ierusalimului

Autorităţile israeliene au avizat, marţi, un plan privind construirea a mii de locuinţe într-o zonă disputată situată la periferia sudică a oraşului Ierusalim, informează cotidianul The Times of Israel.

Rafila: Probabil săptămâna viitoare vom depăşi o medie de 10.000 de noi cazuri Covid-19 pe zi

Probabil că săptămâna viitoare ne vom afla în jurul cifrei de 70.000 de cazuri Covid-19, spune ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila: „Vom vedea unde se va opri creşterea”.