Mediafax Echipa

Erdogan cere intensificarea eforturilor pentru a pune capăt războiului din Ucraina

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, a luat cuvântul în cadrul unei conferinţe de presă la Madrid, la finalul summitului NATO, unde a cerut intensificarea eforturilor pentru a pune capăt războiului din Ucraina.

Lavrov anunţă începutul unui nou război rece între Rusia şi Occident: Cortina de Fier coboară deja

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat joi că o nouă "Cortină de Fier" coboară între Moscova şi Occident pe fondul invaziei Kremlinului în Ucraina.

UE şi Noua Zeelandă au semnat un acord de liber schimb, după patru ani de negocieri

Uniunea Europeană şi Noua Zeelandă au declarat joi că au încheiat un acord de liber schimb după patru ani de negocieri şi au parafat un parteneriat pentru a-şi consolida cooperarea împotriva crimei organizate şi a grupurilor teroriste.

Ucraina rupe relaţiile cu Siria din cauza recunoaşterii zonelor controlate de separatişti

Ucraina a anunţat joi că a întrerupt relaţiile diplomatice cu Siria după ce autorităţile de la Damasc au recunoscut independenţa Republicii Populare Doneţk şi a Republicii Populare Luhansk, controlate de separatiştii pro-ruşi.

Barcelona are nevoie de bani. Clubul catalan a vândut o parte din drepturile TV pentru o sumă uriaşă

Barcelona a vândut o parte din drepturile sale de televiziune pentru peste 200 de milioane de euro pentru a-şi ajuta finanţele, a anunţat joi clubul.

Bogdan Aurescu: Suplimentarea trupelor aliate, o decizie în favoarea intereselor României

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, joi, că suplimentarea trupelor aliate în România este în favoarea intereselor de securitate ale ţării noastre.

115 angajaţi au donat peste 50 de litri de sânge în campania DIGI Donează VIAŢĂ

115 angajaţi au donat peste 50 de litri de sânge în campania DIGI Donează VIAŢĂ

Top cele mai scumpe oraşe din lume – pe locul 1 se află un oraş din Asia

Hong Kong a fost din nou numit drept cel mai scump oraş din lume, potrivit companiei globale ECA International. Asia este în mod clar cel mai scump continent, Hong Kong, Tokyo, Shanghai, Guangzhou şi Seul, toate fiind în top 10 al ECA. Costul vieţii a scăzut la Paris, Madrid, Roma şi Bruxelles, transmite The Brussels Times […]

Klaus Iohannis, întrevedere cu omologul turc, Recep Tayyip Erdoğan. Cei doi şefi de stat au abordat situaţia din Ucraina

„În cadrul discuţiilor, Preşedintele României a reliefat nivelul foarte bun al relaţiei de Parteneriat Strategic dintre România şi Turcia, iar Preşedintele Recep Tayyip Erdoğan a subliniat faptul că cele două ţări au o relaţie foarte puternică. De asemenea, cei doi omologi au salutat nivelul în creştere al relaţiilor economice, precum şi reuniunea recentă a Comisiei […]

Agricover anunţă noi numiri în conducerea Agricover Credit IFN SA

Agricover anunţă noi numiri în conducerea Agricover Credit IFN SA

Putin, reacţie după glumele liderilor G7: Ei ar arăta „dezgustător” dezbrăcaţi

Preşedintele rus Vladimir Putin a ripostat la comentariile liderilor occidentali care l-au ironizat, spunând că aceştia ar arăta "dezgustător" dacă ar încerca să-i imite apariţiile cu bustul gol.

Marea Britanie trimite experţi militari pentru a contracara influenţa rusă în Bosnia şi Herţegovina

Marea Britanie a anunţat joi că va trimite specialişti militari în Bosnia şi Herţegovina pentru a contracara influenţa rusă şi pentru "a consolida misiunea NATO şi a promova stabilitatea şi securitatea" în această ţară, relatează Reuters.

Human Rights Watch: atacul de la Kremenciuk este o „potenţială crimă de război”

Reprezentanţii organizaţiei Human Rights Watch susţin că bombardamentul de la Kremenciuk ar trebui investigat ca o „potenţială crimă de război".

Ministerul Dezvoltării: ”Vom construi peste 100 de creşe noi, moderne şi prietenoase cu mediul”

”Vom construi peste 100 de creşe noi, moderne şi prietenoase cu mediul”, a anunţat, joi, ministrul dezvoltării, Cseke Attila, cu ocazia lansării ultimului apel de proiecte din cadrul jaloanelor asumate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin PNRR.

România anunţă investiţii importante în regiunile frontaliere cu Ucraina şi Moldova

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, negocierea şi semnarea de către România a programelor de finanţare a investiţiilor transfrontaliere. Este vorba despre investiţiile care vor fi realizate în comun de România, Ucraina, Republica Moldova şi ţările învecinate Mării Negre.

Dmitri Medvedev, nou discurs acid: Rusia ar putea vedea în sancţiunile Occidentului un motiv de război

„În anumite circumstanţe, astfel de măsuri ostile ar putea fi percepute ca un act de agresiune internaţională, sau chiar ca un casus belli”, a declarat Medvedev într-un discurs la un forum juridic, folosind termenul latin pentru o cauză, sau pretext, pentru declararea războiului. „Ca răspuns la acestea, un stat primeşte dreptul la apărare individuală şi […]

Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă privind decarbonizarea sectorului energetic

Guvernul a adoptat joi, la propunerea ministerului Energiei, Ordonanţa de Urgenţă privind decarbonizarea sectorului energetic, un jalon din PNRR, anunţă ministerul.

Ucraina va primi un nou ajutor militar de 800 de milioane de dolari de la SUA

Autorităţile din Statele Unite ale Americii vor anunţa în zilele următoare un nou ajutor militar pentru Ucraina în valoare de 800 de milioane de dolari, a declarat preşedintele american Joe Biden.

Începe cea de-a doua ediţie a Festivalului de film Cinefemina

În perioada 7-10 iulie are loc la Bucureşti Festivalul de film Cinefemina.

ONU: aproape 16 milioane de persoane din Ucraina au nevoie de ajutor umanitar

Aproape 16 milioane de persoane din Ucraina au nevoie de ajutor umanitar, potrivit ONU.

Irina Bara eliminată de la Wimbledon de favorita numărul 4, Paula Badosa

Paula Badosa şi-a respectat statutul de favorită în turul doi la Wimbledon, eliminând joi pe reprezentanta României în turneul londonez, Irina Bara (122 WTA).

Aproape 60 de curse întârziate joi pe Aeroportul „Henri Coandă” din Bucureşti

Aproape 60 de curse au avut întârzieri, joi, pe Aeroportul „Henri Coandă” din Bucureşti, cumulând în total 4.377 de minute.

Ana Bogdan învinsă la Wimbledon de dubla campioană Petra Kvitova

Petra Kvitova, de două ori campioană la Wimbledon, părea că nu va avea probeme în a se impune, joi, în faţa româncei Ana Bogdan, în turul doi al Grand Slam-ului londonez. După un set doi extrem de disputat, încheiat la tiebreak, sportiva cehă a reuşit să se califice în turul trei.

Spaniolul Bautista Agut, un nou abandon la Wimbledon din cauza COVID-19

Spaniolul Roberto Bautista Agut a anunţat joi că s-a retras de la Wimbledon după ce a fost depistat pozitiv la testul COVID-19, devenind astfel al treilea mare nume de pe tabloul de simplu masculin care se retrage de la turneul londonez, după ce a contractat virusul.

Rusia va deschide un proces împotriva baschetbalistei americane Brittney Griner

Jucătoarea americană de baschet Brittney Griner va fi judecată vineri în Rusia pentru acuzaţii de trafic de droguri care ar putea duce-o la o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare, într-un caz care afectează relaţiile deja tensionate dintre Moscova şi Washington.

De Historia Urbis, gardă de onoare la statuia Lupa Capitolina din Constanţa

Constanţa va intra, în vara aceasta, pe lista selectă a oraşelor turistice în care vizitatorii pot asista la un ceremonial de schimbare a gărzii de onoare, formată din câte doi legionari romani, sub comanda câte unui centurion.

Participarea preşedintelui României, Klaus Iohannis, la Summitul NATO de la Madrid

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, în perioada 28-30 iunie 2022, la reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) de la Madrid. Summitul a fost cea de a treia reuniune de vârf a Organizaţiei din acest an, dar prima cu caracter regulat.

Putin spune că Rusia este deschisă dialogului cu SUA despre neproliferarea nucleară

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat joi că Moscova este deschisă dialogului privind stabilitatea strategică şi neproliferarea nucleară, însă Kremlinul a precizat că deocamdată nu sunt prevăzute astfel de discuţii cu Washingtonul.

Grecia se înarmează din cauza tensiunilor cu Turcia. Vrea să achiziţioneze 20 de avioane de luptă F-35

„Documentul relevant a fost semnat”, a declarat una dintre surse. Livrările de avioane vor începe în 2027-2028, potrivit Reuters. Potrivit televiziunii de stat ERT, scrisoarea de solicitare a fost semnată şi se aşteaptă ca aceasta să fie înaintată Ambasadei SUA la Atena în această săptămână. Acesta este primul pas dintr-un proces în mai multe etape. […]

Românii scapă de electrocasnicele vechi, iar copiii lor se joacă de-a reciclarea

Românii scapă de electrocasnicele vechi, iar copiii lor se joacă de-a reciclarea în campania „România Reciclează”

Contract semnat pentru heliportul celui mai mare spital din sud-estul României

Cel mai mare spital din sud-estul României va avea heliport pentru elicopterul medical. Contractul pentru realizarea investiţiei în valoare de peste 25 de milioane de lei a fost semnat joi şi lucrările vor începe în curând.

Ucraina începe exporturile de energie electrică spre Uniunea Europeană

Ucraina a început să exporte energie electrică către Uniunea Europeană, au anunţat, joi, premierul ucrainean, Denys Shmyhal, şi preşedintele Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen.

Firea, critici la adresa lui Nicuşor Dan: Bucureştiul arată rău, pare un oraş părăsit

Gabriela Firea îl critică pe primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan: „Bucureştiul arată rău, pare un oraş părăsit! Şantierele pe care le-am început în mandatul de primar general bat pasul pe loc sau sunt complet blocate”

Summitul de la Madrid | Stoltenberg: NATO se confruntă cu cea mai gravă criză din ultimele decenii

Alianţa Nord-Atlantică se confruntă cu cea mai gravă criză strategică din ultimele decenii, dar dă dovadă de unitate şi este determinată să contracareze riscurile generate de Rusia şi de China, precum şi terorismul, modificările climatice şi problemele alimentare .

Raport: România înregistrează aproape jumătate din vânzările online din Europa de Est

România înregistrează aproape jumătate din vânzările online din Europa de Est, potrivit unui studiu pregătit de Centrul pentru Perspectivă de Piaţă al Universităţii de Ştiinţe Aplicate din Amsterdam la solicitarea Ecommerce Europe şi EuroCommerce.

Jens Stoltenberg respinge ameninţările lui Vladimir Putin la adresa Finlandei şi Suediei

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a respins joi, la finalul summitului de la Madrid, ameninţările preşedintelui rus, Vladimir Putin, la adresa Finlandei şi Suediei, care marţi vor semna acordurile de aderare, subliniind că Alianţa Nord-Atlantică este pregătită pentru orice situaţie.

Se află România într-o nouă bulă imobiliară?

Contrar aparenţelor, locuinţele din România sunt de până la 3 ori mai accesibile decât erau în perioada crizei imobiliare din anul 2008

Volodin anunţă că Rusia va efectua o „anchetă substanţială” asupra membrilor capturaţi ai regimentului Azov

Unii membri capturaţi ai Regimentului Azov din Ucraina vor fi judecaţi, a declarat joi preşedintele camerei inferioare a parlamentului rus, la o zi după ce instanţa supremă din Rusia a amânat o decizie privind catalogarea unităţii drept entitate teroristă.

Papa a vorbit despre expansionism şi imperialism în Ucraina în faţa unor lideri ortodocşi

Papa a vorbit despre expansionism şi imperialism în Ucraina adresându-se unor lideri ortodocşi şi făcând referire la politica Rusiei, potrivit Reuters.

Guvernul a modificat legislaţia vânzării terenurilor agricole situate în extravilan

În şedinţa Guvernului de joi a fost aprobată o OUG ce modifică şi completează Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor de deţin terenuri publice.