Mediafax Echipa

Acordul Climatic de la Paris: Statele Unite au început retragerea formală, după mai bine de doi ani de la decizia anunţată de Trump

Statele Unite au demarat procesul formal de retragere din Acordul Climatic de la Paris, a informat luni secretarul de Stat american Mike Pompeo, după ce preşedintele Donald Trump a confirmat în luna octombrie această intenţie, relatează site-ul agenţiei Dpa.

Alina Gorghiu ar putea fi propusă de PNL pentru funcţia de preşedinte al Senatului

Alina Gorghiu ar putea fi propunerea PNL pentru funcţia de preşedinte al Senatului, au declarat surse politice, pentru MEDIAFAX. Liberalii nu se grăbesc cu o mişcare în acest sens şi aşteaptă decizia CCR în cazul sesizării privind alegerea lui Teodor Meleşcanu la şefia forului legislativ.

Daniela Pescaru a demisionat din funcţia de secretar de stat la Ministerul de Finanţe. Decizia semnată de Viorica Dăncilă

Viorica Dăncilă a semnat câteva decizii înainte de a fi învestit Guvernul Orban, publicate în Monitorul Oficial. Daniela Pescaru a fost eliberată, la cerere, din funcţia de secretar de stat la Ministerul de Finanţe, iar Bogdan Ionuţ Dintoi a fost numit la şefia DLAF.

Laburistul Lindsay Hoyle a fost ales în funcţia de preşedinte al Camerei Comunelor

Politicianul laburist Lindsay Hoyle, în vârstă de 62 de ani, a fost ales luni în funcţia de preşedinte al Camerei Comunelor din Parlamentul Marii Britanii, în urma deciziei lui John Bercow de a demisiona, relatează site-ul postului BBC.

Gaziantep, echipa antrenată de Marius Şumudică, a câştigat cu 2-1 meciul cu Ankaragucu din campionat

Marius Şumudică a câştigat primul meci cu Gaziantep în campionat, după 4 etape. Formaţia românului s-a impus în deplasarea cu Ankaragucu, cu 2-1.

Elena Hărătău, unul dintre deputaţii PSD care au votat Guvernul Orban, critica PNL cu câteva ore înainte

Elena Hărătău, unul dintre deputaţii PSD care a votat la învestirea Guvernului Orban, afirma, într-o declaraţie de presă luni dimineaţa, că PNL are în programul de guvernare închiderea şi comasarea spitalelor. În acest context, ea îndemna românii să voteze „cu inima candidatul PSD” la alegeri.

Primarul unei comune din Prahova, condamnat definitiv pentru pornografie infantilă

Primarul comunei Şotrile din Prahova a fost condamnat, luni, de Curtea de Apel Ploieşti la un an şi şase luni de închisoare pentru pornografie infantilă, pedeapsa fiind redusă faţă de cea pronunţată de instanţa de fond. Decizia este definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Autorităţile din Ucraina l-ar putea demite pe procurorul care l-a anchetat pe fiul lui Joe Biden

Autorităţile din Ucraina intenţionează să îl demită pe procurorul care a coordonat investigaţiile împotriva firmei Burisma, ce a fost condusă de Hunter Biden, fiul fostului vicepreşedinte american Joseph Biden, afirmă surse judiciare citate de agenţia de presă Reuters.

Codrin Ştefănescu: Vor regreta cei care au trădat, cei cărora li s-a promis marea cu sarea

Codrin Ştefănescu a declarat că cei care au trădat partidul, prin susţinerea Guvernului Orban, vor regreta. Fostul secretar general al PSD a precizat că social-democraţii vor regreta, la rândul lor, faptul că au permis prezenţa în formaţiune a unor oameni „lipsiţi de curaj şi de caracter”.

Xi Jinping îşi exprimă în continuare sprijinul pentru şefa Executivului din Hong Kong

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, i-a spus luni şefei Executivului din Hong Kong, Carrie Lam, că Guvernul de la Beijing are încredere în ea şi recunoaşte meritele echipei sale, a informat agenţia de presă Xinhua, citată de Reuters.

Campionatul Mondial de Skandenberg s-a terminat. Ion Oncescu a câştigat un nou titlu

A 41-a ediţie a celui mai puternic turneu din domeniu, totodată fiind şi a 22-a serie a Campionatului Mondial de Skandenberg pentru persoanele cu dezabilităţi, a avut loc în aceste zile la Constanţa.

Constantin Budescu: Merg cu plăcere la echipa naţională dacă o să fiu convocat

Constantin Budescu a fost omul meciului în partida Astrei Giurgiu, de pe teren propriu, cu Poli Iaşi (scor 4-0). A marcat două goluri spectaculoase, iar la finalul duelului a oferit primele păreri.

Germania îndeamnă Iranul să respecte Acordul atomic semnat cu marile puteri

Guvernul Germaniei a îndemnat luni seară Iranul să revină la respectarea prevederilor Acordului nuclear semnat cu marile puteri, criticând decizia Tehernului de intensificare a activităţilor de purificare a uraniului.

Gabriela Firea, postare pe Facebook, după votul pentru Guvernul Orban: „Cine trădează va fi trădat” – FOTO

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a postat, luni seara, pe Facebook, un citat din romanul „Cel mai iubit dintre pământeni”, al lui Marin Preda, cu trimitere la social-democraţii care au trădat PSD şi au votat pentru Guvernul Orban. „Cine trădează va fi trădat”, scrie Firea.

Iohannis a stat doar două minute la şedinţa noului Guvern: „Chiar dacă mandatul e unul scurt, sunt convins că va fi de succes” – VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis a stat, luni seară, două minute la şedinţa informală a noului Guvern. Premierul Ludovic Orban a anunţat că şeful statului este invitat şi la următoarea reuniune a Executivului.

Proteste la Barcelona în timpul vizitei regelui Spaniei. Protestatarii au dat foc pozelor Regelui Felipe

Mii de persoane au protestat luni la Barcelona faţă de o vizită a familiei regale spaniole, în condiţiile în care capitala Cataloniei este afectată de proteste ale separatiştilor de mai multe săptămâni, informează Reuters.

Guvernul Iordaniei a demisionat

Guvernul iordanian şi-a anunţat luni demisia, informează presa din această ţară, care notează că anunţul vine în contextul în care în următoarele zile era aşteptată o remaniere guvernamentală, informează Reuters.

Ciolacu: Îi lăsăm să treacă de luna de miere şi pregătim o moţiune. Acesta e rolul Opoziţiei

Marcel Ciolacu a declarat că PSD, acum că este în Opoziţie, va pregăti o moţiune de cenzură, însă îi lasă pe cei de la PNL „să treacă luna de miere”.

Ludovic Orban vorbeşte despre o minune: Şapte formaţiuni politice au reuşit să se unească

Premierul Ludovic Orban a declarat luni, la ceremonia de depunere a jurământului Executivului pe care îl conduce, că ceea ce se întâmplă astăzi este o "minune", în condiţiile în care PNL are 20% în Parlament şi a fost nevoie de efortul a şapte partide.

Statele Unite impun sancţiuni împotriva unor oficiali de rang înalt din Iran

Administraţia Donald Trump a adoptat, luni, sancţiuni împotriva unor oficiali de rang înalt din Iran, vizând inclusiv apropiaţi ai liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, la 40 de ani de la criza ostaticilor din Ambasada SUA de la Teheran.

Guvernul Orban, selfie în microbuz înainte de a depune jurământul la Palatul Cotroceni

Florin Cîţu, ministrul Finanţelor, a postat pe Facebook, cu puţin timp înainte de a avea loc ceremonia de depunere a jurământului la Palatul Cotroceni, un selfie în care apar mai mulţi membri ai Cabinetului, inclusiv premierul Ludovic Orban.

Anchetă după ce un bărbat a murit în Constanţa, prins într-un utilaj de tăiat baloţi. FOTO

Un bărbat de 31 de ani, din localitatea constănţeană Independenţa, a murit, luni seara, după ce a fost prins într-un malaxor de baloţi de paie.

Dăncilă, întrebată dacă îl va primi pe noul premier: Cred că va nimeri Palatul Victoria şi biroul

Viorica Dăncilă a declarat, întrebată dacă îl va primit pe noul premier Ludovic Orban, că şeful statului Klaus Iohannis i-a arătat deja drumul, aşa că liderul PNL „va nimeri Palatul Victoria şi biroul”.

Reacţii din PSD, după ce a pierdut puterea | „De astăzi începe oficial austeritatea. Guvernul Orban este născut din ură şi trădare”

Fostul ministru al Afacerilor Interne, Mihai Fifor, a transmis, după ce Guvernul Ludovic Orban a fost învestit în Parlament, că de luni începe austeritatea, precizând că Executivul liberal a fost votat de trădători din ALDE, Pro-România, UDMR şi chiar din PSD.

VIDEO Guvernul Orban a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Iohannis: Se termină guvernarea PSD-istă. Mă tem de ce vor găsi noii miniştri în ministere

Premierul Ludovic Orban şi miniştrii din Cabinetul său au depus jurământul în faţa preşedintelui Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni, la ceremonia de depunere a jurământului Cabinetului Orban, că aşteaptă de la noul guvern să repare ce a stricat guvernul PSD în justiţie, dar se teme de ce vor găsi noii miniştri în instituţii.

MONITORUL APĂRĂRII | Raport: Brexit şi vidul politic riscă să amplifice activităţile paramilitare în Irlanda de Nord

Eventuala ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană şi vidul politic regional riscă să alimenteze activităţile paramilitare în provincia britanică Irlanda de Nord, arată o evaluare elaborată de Comisia Independentă de Raportare (IRC).

Cine sunt pesediştii care au fost prezenţi şi au votat în Parlament la învestirea Guvernului Orban. Decizia lui Dăncilă

Preşedintele PSD Viorica Dăncilă a anunţat luni, după învestirea Cabinetului Orban cu 240 de voturi, inclusiv suportul unor parlamentari PSD, că cei care i-au arătat susţinere lui Ludovic Orban vor fi excluşi din partid.

Bădălău: Un guvern învestit de câteva partide şi nişte trădători de la PSD

Noul Guvern a fost învestit „de câteva partide şi nişte trădători de la PSD”, spune ministrul demis al Economiei, Niculae Bădălău. Deputat PSD de Cluj, Horia Nasra, spune că la prima moţiune de cenzură va vota demiterea „acestui guvern incompetent, susţinut de o armată de mercenari în Parlament”.

Ion Cristoiu, despre învestirea Guvernului Orban: O operaţiune politico-electorală în favoarea lui Iohannis

Analistul politic Ion Cristoiu a declarat luni, pentru MEDIAFAX,că învestirea Guvernului Orban în Parlament este o operaţiune care face parte din campania electorală a preşedintelui Iohannis şi prin care se urmăreşte inducerea ideii că şeful statului va câştiga alegerile prezidenţiale din primul tur.

Bucureştenii din Sectorul 3 rămân fără apă caldă şi căldură. Cât durează lucrările

RADET anunţă, luni, că bucureştenii care locuiesc în zona cuprinsă între Bulevardul Energeticienilor, strada Fizicienilor, Calea Vitan şi Şoseaua Mihai Bravu, din Sectorul 3 al Capitalei, alimentată de Magistrala II Sud, rămân, timp de trei zile fără apă caldă şi căldură.

Experiment Microsoft reuşit. Productivitatea s-a mărit după ce compania a introdus săptămâna de lucru de patru zile

Un număr tot mai mare de companii mici adoptă săptămâna de muncă de patru zile. Rezultatele unei experienţe recente a Microsoft sugerează că ar putea funcţiona chiar şi pentru cele mai mari companii, întrucât productivitatea pe angajat a crescut cu 40%, transmite CNN.

Presa internaţională, despre învestirea Guvernului Ludovic Orban

Presa internaţiuonală relatează, luni după-amiază, despre învestirea Cabinetului Ludovic Orban, notând că situaţia va permite formarea echipei Comisiei Europene.

Orban anunţă şedinţă informală la Palatul Victoria, după depunerea jurământului la Cotroceni

Ludovic Orban a declarat că noua echipă guvernamentală va avea o şedinţă informală la Palatul Victoria după depunerea jurământului la Palatul Cotroceni. Guvernul Orban va depune jurământul, luni, de la ora 19.00, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Dumitru Buzatu: Parlamentarii PSD care au votat pentru Guvernul Orban trebuie excluşi imediat

Parlamentarii PSD care au votat pentru învestirea Guvernului Orban trebuie excluşi imediat din partid, spune preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu.

Meleşcanu explică ABSENŢA sa de la prezidiul plenului din timpul votului pentru Guvernul Orban

Teodor Meleşcanu a afirmat, luni, că nici el, nici Marcel Ciolacu nu au condus plenul reunit, pentru a nu exista îndoieli privind corectitudinea procesului de învestire. PSD a participat, însă, la numărarea voturilor, dând dovadă de seriozitate şi asigurându-se de legitimitatea votului în Parlament.

Iohannis l-a eliberat din funcţia de consilier prezidenţial pe Aurescu, după învestirea Guvernului

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul de eliberare din funcţia de consilier prezidenţial a lui Bogdan Aurescu, după ce Guvernul Orban a fost învestit în Parlament, anunţă Administraţia Prezidenţială. Bogdan Aurescu urmează să depunp jurământul în calitate de ministru de Externe.

Sesizare a unui ONG după ce Dăncilă şi Pintea s-au fotografiat cu bebeluşi într-un spital

O sesizare împotriva conducerii Spitalului Judeţean „Sf. Pantelimon” Focşani a fost trimisă după ce Viorica Dăncilă şi Sorina Pintea s-au fotografiat cu bebeluşi în spital: „Halatul de unică folosinţă şi papucii de unică folosinţă nu sunt suficienţi pentru a apăra sistemul imunitar al unui bebeluş”.

Prima reacţie a lui Ludovic Orban după ce a primit votul de învestitură al Parlamentului

Executivul Orban a fost învestit, luni în plenul reunit al Parlamentulului, cu 240 de voturi „pentru”, din cele 233 de voturi necesare învestirii. Deputaţii şi senatorii au votat pentru validarea listei celor 16 miniştri, precum şi programul de guvernare al PNL.

Fostul primar al Timişoarei, condamnat cu suspendare în dosarul finanţării Clubului Politehnica

Fostul primar al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul finanţării Clubului de Fotbal Politehnica. Sentinţa este definitivă. Fostul edil are de lucrat 120 de zile în folosul comunităţii.