Mediafax Echipa

Three Dead, One Child Injured in Crash Caused by Drunk Driver on A1 Motorway

Three people, including a 5-year old child, died on Friday morning following a violent crash on the A1 Motorway in Timis county, after an intoxicated driver collided head-on with their car.

Rusia face apel la evitarea escaladării tensiunilor între Washington şi Teheran

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a făcut vineri apel tuturor părţilor să evite provocarea unui conflict în Iran, exprimând îngrijorare faţă de escaladarea tensiunilor între Washington şi Teheran, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Întârzieri de până la 9 ore, pe Aeroportul Otopeni, la cursele Blue Air. Compania anunţă cauza amânării zborurilor

Mai multe curse Blue Air au întârzieri de până la 9 ore, pe Aeroportul Otopeni, cauza fiind o defecţiune tehnică la una dintre aeronavele companiei. După ce compania a decis ca aeronava să rămână la sol, celelalte curse au ajuns la întârizeri de până la 9 ore, cum e cea spre Barcelona.

Lider PSD Vâlcea: Partidul se află la răscruce. Vom lovi cu fapte bune. Vom face un „rebranding”

Preşedintele PSD Vâlcea, Constantin Rădulescu, a spus, la ultima conferinţă extraordinară a organizaţiei judeţene, că PSD se află la răscruce, iar filiala din Vâlcea PSD Vâlcea nu va mai accepta lovituri fără să lovească: „Vom face un rebranding al relaţiei pe care o avem cu tinerii”.

Primăria Capitalei vrea să taie 600 de milioane de la străzi, şcoli, cultură şi biserici din cauza veniturilor scăzute/ Firea: Acum s-au trezit din visare. Când am atras atenţia că bugetul e masacrat, am vorbit în pustiu

Primăria Capitalei vrea să taie 600 de milioane de lei din buget (aproximativ 10%), din cauza încasărilor mai mici din cotele din impozit pe primele 5 luni, potrivit unui proiect de hotărâre. Principalele tăieri vor fi de la şcoli, străzi, cultură spaţii verzi sau biserici. Spitalele, pe plus. Totodată, Firea a mai scris pe Facebook că nimeni nu a crezut-o în privinţa problemelor privind bugetul, despre care spune ca este „masacrat”, iar în prezent, când municipalitatea e nevoită să taie din cheltuieli, mulţi şi-au dat seama că spusele ei nu erau „victimizare”.

Înregistrare cu Felix Stroe, preşedintele PSD Constanţa, din şedinţa de partid: „Capete în gură şi pe ei! ”

Preşedintele PSD Constanţa, Felix Stroe, şi-a îndemnat colegii, într-o şedinţă din urmă cu două zile, să răspundă la „M…e PSD“ cu „M…e PNL şi USR“, iar pe colege să aibă o atitudine bărbătească: „capete în gură, şi pe ei!”.

SCANDAL Vâlcov – protestatarul Ceauşescu. Au ajuns la poliţie după ce Vâlcov a fost huiduit la ieşirea din instanţă | VIDEO

Darius Vâlcov s-a prezentat la Secţia 14 de poliţie pentru a depune o plângere, după ce protestatarul Marian Moroşanu „Ceauşescu” l-a huiduit la ieşirea din Curtea de Apel Bucureşti şi a aruncat cu bani, strigându-i că va ajunge la puşcărie. La poliţie s-a prezentat şi protestatarul.

Echipa de handbal feminin CSM Bucureşti a fost acceptată direct în grupele Ligii Campionilor

CSM Bucureşti a fost acceptată direct în grupele Ligii Campionilor la handbal feminin, conform anunţului făcut de EHF. SCM Rm. Vâlcea va fi doar în urna a treia.

Nouă alertă meteo: COD PORTOCALIU de ploi şi vijelii în mai multe judeţe

ANM a emis mai multe avertizări nowcasting cod portocaliu de ploi torenţiale, vijelii şi grindină pentru mai multe judeţe.

Eugen Tomac, despre protestele din Georgia: Eu sunt solidar cu acesta!

Liderul PMP Eugen Tomac se declară solidar cu mesajul protestatarilor, în urma amplelor proteste iniţiate de opoziţie în Georgia.

Incendiu la o fabrica de chibrituri din Indonezia: Zeci de persoane au murit

Cel puţin 30 au murit în urma unui incendiu izbucnit la o fabrică de chibrituri din provincia Sumatra de Nord din Indonezia, a transmis un purtător de cuvânt al fabricii, citat de Reuters.

Imagini incredibile: Accident produs în Braşov de un şofer beat, filmat când conduce pe contrasens | FOTO, VIDEO

Un accident rutier produs, joi noaptea, pe o stradă din Ghimbav, judeţul Braşov, a fost filmat de un participant la trafic, iar imaginile postate pe Facebook au avut zeci de comentarii deoarece şoferul care l-a provocat era vizibil sub influenţa alcoolului şi a condus pe contrasens.

Deputat PNL, despre criza citostaticelor: Pintea pasează din nou responsabilitatea pe medici

Deputatul PNL Antoneta Ioniţă afirmă că deşi ministrul Sănătăţii Sorina Pintea susţine că nu a primit nicio solicitare pentru medicamente oncologice, Comisia de Oncohematologie pediatrică a transmis un document la Minister. Deputatul o acuză pe Sorina Pintea că pune responsabilitatea pe medici.

Răsăritul de la Stonehenge este transmis LIVE în toată lumea/ Transmisia, inaugurată cu ocazia solstiţiului de vară 2019 | VIDEO

Răsăritul surprins la celebrul site arheologic britanic Stonehenge este transmis în toată lumea live începând de vineri, anunţă The Guardian.

Teheranul acuză: Statele Unite încearcă să creeze „o fobie iraniană” la nivel global

Administraţia de la Washington încearcă să creeze „o fobie iraniană” la nivel global, a transmis vineri Amir Hatami, ministrul Apărării al Iranului, în contextul tensiunilor dintre Statele Unite şi Iran, relatează agenţia de presă Reuters.

Balustrada unui pod s-a prăbuşit peste şosea, la ieşirea din Buzău spre Brăila. Construcţia, expertizată anul trecut

Balustrada unui pod s-a prăbuşit peste şosea, la ieşirea din Buzău spre Brăila. Nu s-au înregistrat victime, potrivit primarului din Buzău, Constantin Toma.

James Bond s-a întâlnit cu prinţul Charles

Prinţul moştenitor Charles al Marii Britanii a făcut o vizită pe platourile de filmare pentru cel mai nou film din franciza "James Bond", la studiourile Pinewood din Iver Heath, potrivit Reuters.

Comunitatea este vedeta celei de-a şaptea ediţii a Săptămânii Haferland

Cea de-a şaptea ediţie a Săptămanii Haferland, evenimentul care are ca scop revitalizarea zonei săseşti din Transilvania, va avea loc în perioada 25-29 iulie, arată un comunicat remis MEDIAFAX.

Trafic îngreunat pe centura Capitalei, din cauza unui accident rutier. Două persoane au fost rănite

Circulaţia se desfăşoară cu dificultate pe şoseaua de centură a Capitalei, în zona oraşului Bragadiru din judeţul Ilfov, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate două maşini, informează Centrul Infotrafic. Două persoane au fost rănite, în urma impactului.

Vizita istorică pentru medicina din România: Medicina viitorului în tratamentul AVC | FOTO

Prof. Jacques Moret, părintele neuroradiologiei intervenţionale şi prof. Laurent Spelle au vorbit despre medicina viitorului în tratamentul AVC în cadrul “Flying Experts”, unul dintre cele mai importante evenimente din S-E Europei, organizat pe 20 si 21 iunie la Tg-Mureş.

România şi-a aflat adversarele de la Campionatul Mondial de handbal feminin/ Cum sunt alcătuite grupele

România va înfrunta Ungaria, Muntenegru, Spania, Senegal şi Kazakhstan la Campionatul Mondial de handbal feminin din Japonia (30 noiembrie - 15 decembrie), în urma tragerii la sorţi care a avut loc la Tokyo.

Hotărâre guvernalentală privind Institutul Naţional al Patrimoniului cu noi prevederi legate de organizare şi funcţionare

O hotărâre pentru modificarea şi completarea HG nr. 593/2011 privind organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional al Patrimoniului (INP), cu referiri, printre altele, la Programul Naţional de Restaurare a monumentelor şi candidaturile pe lista UNESCO, a fost adoptată joi de Guvernul României.

Trei români şi un grec, prinşi în Curtea de Argeş când vindeau 3 kg de cannabis. Cât au cerut pe marfă

Trei cetăţeni români şi un grec au fost prinşi în Curtea de Argeş în timp ce încercau să vândă 3 kilograme de cannabis cu 14.000 de euro. La percheziţiile ulterioare, în locuinţele acestora s-au găsit aparate folosite la porţionarea substanţelor halucinogene şi bani.

Primăria Capitalei îi cere Maiei Morgenstern să taie din bugeul Teatrului Evreiesc: ”Am primit firman de la Înalta Poartă….”

Maia Morgenstern, directoarea Teatrului Evreiesc de Stat (TES), anunţă că a primit o notificare de la Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) prin care i se cere să taie din bugetul instituţiei 500.000 de lei, în caz contrar reducerea făcându-se aleatoriu: ”Am primit firman de la Înalta Poartă....”

Klaus Iohannis: Digitalizarea este o astfel de provocare, dar în acelaşi timp este o oportunitate

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, vineri, un mesaj cu ocazia celei de-a patra ediţii a Iniţiativei pentru dezvoltarea digitală în spaşiul universitar francofon şi a Conferinţei miniştrilor pentru învâţământul superior din ţările francofone, găzduite în România.

Karl Lagerfeld, omagiat de vedete şi mari case de modă, la Paris

Regretatul creator de modă german Karl Lagerfeld a fost omagiat de vedete, precum Helen Mirren, Pharrell Williams şi Carla Bruni, dar şi de prima doamnă a Franţei, Brigitte Macron, şi de mari case de modă, ca Chanel şi Fendi, într-o gală care a avut loc la Paris, potrivit Reuters.

Fetiţa de 7 ani împuşcată de poliţişti: Procurorul efectuează cercetări pentru vătămare corporală

Procurorul de caz efectuează cercetări, în cadrul dosarului de la Maramureş, şi pentru vătămare corporală, după ce o fetiţă de 7 ani a fost împuşcată în picior de poliţişti în timpul unei urmăriri, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse apropiate anchetei.

Remanierea Guvernului: 6-7 ministere pe listă/ Daniel Suciu, Răzvan Cuc, Bogdan Trif şi Carmen Dan, în vizor

Remanierea Guvernului ar putea fi una dintre temele abordate la întâlnirea informală de la Neptun între Viorica Dăncilă şi liderii judeţeni, printre miniştrii posibil să fie vizaţi de demitere fiind Daniel Suciu, Răzvan Cuc, Bogdan Trif şi Carmen Dan au declarat surse din PSD, pentru MEDIAFAX.

BNR, chemată în comisia de buget pentru a da explicaţii cu privire la achiziţionarea Băncii Româneşti

Senatorul PNL Florin Cîţu scrie pe Facebook că va solicita audierea, în comisia de buget-finanţe, a conducerii BNR, dar şi a ministrului de Finanţe Eugen Teodorovici, cu privire la achiziţionarea, de către EximBank, a Băncii Româneşti, tranzacţie pe care o cataloghează "mega suspectă".

Prognoză METEO specială pentru Capitală: Disconfort termic accentuat în weekend

Vremea rămâne călduroasă în Capitală, ajungându-se la 32 de grade. În weekend, disconfortul termic va fi accentuat, dar se vor înregistra şi averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului.

Petiţie pentru numirea lui Keanu Reeves ca personalitate a anului 2019 de către editorii Time

Peste 33.000 de fani au semnat o petiţie prin care se cere publicaţiei Time să îl numească pe actorul Keanu Reeves personalitatea anului 2019, pentru "bunătatea lui înnăscută", potrivit foxnews.com.

ALERTĂ ANM: Cod galben de ploi torenţiale, grindină şi vijelii în 34 de judeţe

ANM a emis, vineri, o nouă informare meteo de vremea rea, în vigoare până duminică seara. Vineri la ora 12.00, 34 de judeţe din Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova, cea mai mare parte a Olteniei şi nordul Munteniei intră sub cod galben de ploi torenţiale şi vijelii, până sâmbătă noapte.

The New York Times: Donald Trump a aprobat o serie de ATACURI împotriva Iranului, pe care le-a anulat ulterior

Preşedintele american Donald Trump a aprobat o serie de atacuri militare împotriva Iranului ca răspuns la doborârea unei drone de supraveghere de către forţele iraniene, însă decizia a fost anulată înainte ca acestea să fie lansate, relatează cotidianul The New York Times şi agenţia Reuters.

Dan Alexa: Marius Şumudică atacă toţi antrenorii

Dan Alexa nu s-a putut abţine şi i-a răspuns lui Marius Şumudică, după ce acesta a afirmat, despre fostul antrenor al Dunării Călăraşi, că este un tehnician care nu poate ţine în prima ligă vreo echipă. Alexa s-a luat de faptul că Şumudică nu se poate abţine şi se ia de toţi antrenorii.

Care este starea lui Rică Răducanu, după operaţia de prostată/ Reprezentant Spital Colentina: „Este foarte glumeţ”

Starea de sănătate a lui Rică Răducanu evoluează favorabil şi primeşte tratament cu antibiotice după ce a fost operat de adenom de prostată la Spitalul Colentina din Capitală, medicii urmând să-l externeze la începutul săptămânii viitoare. Fostul portar al naţionalei României şi-a păstrat umorul.

România se poate califica în semifinalele EURO U21 şi de pe locul secund

Rezultatele meciurilor de la Campionatul European U21, de joi seară, ne dau şanse mari la calificarea în semifinalele competiţiei.

O carte pe zi: „Zilele noastre mărunte”, de Cezar Amariei

Un englez soseşte în Moldova, la sfârşitul secolului al XVII-lea, cu gândul să deschidă o tipografie. În cheamă John Newcomb, românizat Ion Nucă. Debarcă la Galaţi.

Echipa de handbal masculin CSM Bucureşti se desparte de doi jucători

Situaţia la CSM Bucureşti nu este deloc roză în această perioadă, sunt probleme serioase de ordin financiar, dar şi anumite conflicte interne. Dacă la handbal feminin lucrurile sunt lămurite în mare mare din punct de vedere al lotului, în schimb, la masculin situaţia este încă neclară.

Darius Vâlcov, la Curtea de Apel Bucureşti unde contestă controlul judiciar: Ştiţi cu toţii care e adevărul/ Avocat: Are contract de muncă în Bucureşti, în mediul privat. Fapta nu e infracţiune

Darius Vâlcov s-a prezentat, vineri dimineaţă, la Curtea de Apel Bucureşti, pentru a-şi susţine contestaţia faţă de controlul judiciar dispus de DIICOT în dosarul deschis după ce acesta a publicat pe Facebook protocolul secret între SRI şi Parchetul General.

Tudor Băluţă a fost propus Barcelonei

Gică Popescu, fost mare internaţional, a declarat că, în urmă cu ceva timp, l-a propus pe Tudor Băluţă la Barcelona. A insistat, spunând că mijlocaşul merită o şansă, dar spaniolii nu au vrut să o acorde. Acum, din spusele lui Popescu, cei de acolo regretă.