Mediafax Echipa

Aeroportul Otopeni, în top 10 cele mai proaste din lume. Vezi ce loc ocupă cel mai important aeroport din România

Cozi interminabile, toalete murdare, întârzieri şi anulări ale zborurilor sunt câteva dintre numeroasele probleme cu care milioane de clienţi ai companiilor aeriene se confruntă zilnic.

Răzvan Lucescu se va opera la umăr

Răzvan Lucescu a terminat un sezon plin de reuşite cu PAOK pe plan intern, iar acum are timp să se ocupe şi de viaţa sa personală. Mircea Lucescu a dezvăluit că fiul său se va opera în perioada următoare, din cauza unei probleme la umăr.

Marius Tucă Show. Dr. Mihaela Bilic: Kilogramele în plus nu sunt o boală/ „A început să-mi fie frică de salate”

Medicul nutriţionist Mihaela Bilic recomandă maxim trei mese pe zi şi chiar să alegi două, între cele trei, în funcţie de cât eşti de matinal sau nu, precum şi renunţarea la fresh-uri pentru potolirea foamei deoarce ele sunt percepute ca o băutură şi nu ca o mâncare.

Secretomanie în jurul naşterii bebeluşului regal. Ducii de Sussex refuză să facă public certificatul de naştere al fiului lor

Ducii Harry şi Meghan de Sussex refuză să facă public certificatul de naştere al fiului lor, Archie Harrison, născut pe 6 mai, încălcând, astfel, o altă tradiţie regală, potrivit The Telegraph.

Cineastul francez Jean-Claude Brisseau a murit la vârsta de 74 de ani

Cineastul francez Jean-Claude Brisseau, celebru pentru filme precum "Noce Blanche", cu Vanessa Paradis, dar şi pentru o condamnare pentru hărţuire sexuală, a murit la vârsta de 74 de ani, din cauza unei maladii cronice, potrivit Le Figaro.

Alegeri în linie dreaptă: Peste 20 milioane de buletine de vot au fost comandate pentru europarlamentare

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat că, pentru alegerile europarlamentare din 26 mai, au fost comandate 20.104.459 de buletine de vot pentru a fi folosite la secţiile de vot din România, iar pentru cele din străinătate un număr de 1.333.500 de buletine de vot.

Scene comice de campanie. Cioloş, „prins” în timp ce lipea un afiş şi luat la întrebări de un poliţist local din Teleorman

Într-o acţiune de campanie a USR-PLUS în teritoriu, Dacian Cioloş, candidatul de pe primul loc, a fost întrebat sâmbătă, de un agent al Poliţiei Locale din Alexandria (Teleorman) dacă ştie poziţia pe care ar trebui să lipească afişul pe panoul electoral conform unei cutume stabilite pe plan local. În înregistrarea video difuzată de Alianţa 2020 se poate auzi dialogul purtat de aceştia pe tema legii electorale şi dacă ar fi avut dreptul să urce printul de campanie pe panoul stradal.

Afaceri pe seama vizitei Papei Francisc. Cât cer proprietarii din Blaj pentru închirierea apartamentelor

După modelul deja testat la Alba Iulia, de Centenar, locuitorii din Blaj pleacă de acasă în 2 iunie, când va avea loc vizita Papei şi îşi închiriază apartamentele pelerinilor. Cu trei săptămâni înainte de vizita Suveranului Pontif, un apartament în centrul oraşului se închiriază cu 1.000 de euro.

Un român care a obţinut titlul de „Good Citizen” candidează ca independent pentru un post de consilier local în Dublin

Marius Maroşan este primul şi singurul român înscris la alegerile locale din Irlanda, care vor avea loc la sfârşitul lunii mai, împreună cu alegerile pentru PE. El candidează ca independent pentru un post de consilier local în Dublin, poziţie din care speră să sprijine comunitatea românească.

„Vestul sălbatic digital”. Instrumente cibernetice scăpate de sub control. China a obţinut coduri informatice ale NSA şi le-a utilizat

Agenţi ai serviciilor secrete chineze au obţinut instrumente cibernetice ale Agenţiei americane pentru Securitate Naţională (NSA) şi le-au utilizat în 2016 pentru a ataca aliaţi ai SUA din Europa şi din Asia, a constatat firma de securitate Symantec, potrivit cotidianului The New York Times.

Două persoane au murit în urma unei explozii într-un bloc de apartamente din Rusia

Cel puţin două persoane au murit şi alte două au fost rănite în urma unei explozii produse într-un bloc de apartamente din regiunea Rostov din Rusia, au transmis autorităţile locale, menţionând că, cel mai probabil, explozia a fost provocată de o scurgere de gaze, relatează agenţia de presă Tass.

Rebelii Houthi cer Naţiunilor Unite să impună implementarea unui acord de pace în Yemen

Rebelii Houthi au făcut apel Organizaţiei Naţiunilor Unite să impună coaliţiei conduse de Arabia Saudită să implementeze un acord de pace în Yemen, a transmis postul de televiziune al-Masirah, citat de Reuters.

Cel puţin 54 incendii de vegetaţie, izbucnite în Rusia

Cel puţin 54 de incendii de vegetaţie au izbucnit în 18 regiuni de pe teritoriul Rusiei, distrugând o suprafaţă de aproximativ 44.000 de hectare de teren, au anunţat reprezentanţii Serviciului Forestier din Rusia, relatează agenţia de presă Tass.

Proteste violente în Albania, faţă de regimul prim-ministrului Edi Rama

Autorităţile albaneze au intervenit în cadrul protestelor de sâmbătă din Tirana, la care au participat mii de persoane, după ce un grup de protestatari a aruncat cu bombe cu petrol în clădirea Guvernului, relatează Reuters.

Hassan Rouhani face apel la unitate, pentru a combate presiunea din partea Statelor Unite

Preşedintele iranian Hassan Rouhani a făcut sâmbătă apel la unitate în rândul facţiunilor politice din Iran, pentru a combate presiunea provocată de sancţiunile impuse de Administraţia de la Washington, relatează agenţiile de presă IRNA şi Reuters.

Lupta pentru înlocuirea premierului Theresa May complică negocierile Brexit- parlamentar laburist

Lupta din interiorul Partidului Conservator pentru înlocuirea prim-ministrului Theresa May complică negocierile privind Brexit cu Partidul Laburist şi posibilitatea găsirii unui compromis, a declarat parlamentarul laburist John McDonnell, conform Reuters.

Incidente izolate în cadrul protestelor organizate de mişcarea „Vestele Galbene” în Franţa

Aproximativ 18.600 de persoane au participat sâmbătă la protestele organizate de mişcarea „Vestele Galbene” pe teritoriul Franţei, incidente izolate având loc în oraşele Lyon şi Nantes, relatează publicaţia Le Figaro şi agenţia de presă Reuters.

FCSB a învins Sepsi, scor 5-1, în penultima etapă a play-off-ului Ligii I

Echipa FCSB a învins, sâmbătă seară, la Sfântu Gheorghe, formația Sepsi, cu scorul de 5-1, în penultima rundă din play-off-ul Ligii I.

Antrenorul Răzvan Lucescu, PERFORMANŢĂ majoră. PAOK Salonic, echipa antrenată de român, a câştigat Cupei Greciei

După ce a câştigat titlul cu PAOK Salonic, primul după 34 de ani, antrenorul român Răzvan Lucescu a reuşit, sâmbătă seară, eventul, cucerind şi Cupa Greciei. PAOK a învins-o în finala de la Atena pe AEK, 1-0, după golul marcat de Akpom în finalul primei reprize.

Băsescu, reacţie după ce CNSAS a cerut în instanţă stabilirea calităţii sale de colaborator al Securităţii

Traian Băsescu a afirmat, legat de hotărârea CNSAS de a trimite către Curtea de Apel Bucureşti o acţiune pentru a stabili dacă a colaborat sau nu cu Securitatea, că va merge în instanţă dacă va fi citat, precizând că s-ar fi bucurat ca lămurile pe care le-ar fi dat să fi fost anexate la dosar.

VIDEO Halep, lovită de minge la Madrid! Faza care se vede foarte rar în tenis. Simonei nu i-a venit să creadă, Bertens a avut o reacţie de zile mari

Simona Halep a fost urmărită şi de ghinion în finala de la Madrid, cu Kiki Bertens! După ce în primul set a condus cu 3-1 şi 4-2, dar l-a pierdut, românca a avut de pierdut şi în urma unei faze incredibile, în setul secund.

Băsescu, la adresa premierului Olandei: Un arogant/ În spate, la summitul de la Sibiu, au fost numai neînţelegeri

Traian Băsescu a declarat că premierul olandez Mark Rutte este „un arogant”, în contextul afirmaţiei acestuia cu privire la faptul că România nu va intra în Schengen până nu începe să respecte statul de drept şi valorile democraţiei.

Rupere de NORI. Străzi inundate într-un oraş, după o scurtă ploaie torenţială/ Drum din judeţul Dâmboviţa, acoperit de un strat gros de grindină

Vremea a produs câteva situaţii inedite pe străzile unui oraş şi pe un drum din Dâmboviţa. Câteva străzi din Teiuş, judeţul Alba, au fost inundate, sâmbătă, după ce canalizarea oraşului nu a făcut faţă unei ploi torenţiale. Apa a ajuns, în unele locuri, la 20 de centimetri înălţime, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Dăncilă, promisiuni de campanie: În scurt timp sperăm să adoptăm Codul administrativ, amnistia fiscală şi reducerea TVA

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, sâmbătă la Satu Mare, că în scurt timp speră ca Guvernul să adopte Codul administrativ, amnistia fiscală şi reducerea TVA de la 9 la 5% pentru produsele bio şi cele tradiţionale.

Mihaela Bilic, semnal de alarmă la Marius Tucă Show: A fi femeie în România e un handicap teribil. Hai să ieşim în stradă!

Mihaela Bilic este gata să ceară în stradă introducerea tratamentului de substituţie hormonală pentru femeile aflate la menopauză. Medicul nutriţionist a afirmat la emisiunea “Marius Tucă Show” că un astfel de tratament ar preveni degradarea rapidă a femeilor după vârsta de 50 de ani.

Fenomen extrem: O tornadă surprinsă în timp ce „soarbe” apă aproape de ţărm în Singapore/ VIDEO

Un puternic vârtej de apă a fost filmat în apropierea ţărmului sudic din Singapore.

Finală dramatică la Madrid. Halep a pierdut meciul în minimum de seturi

Jucătoarea de tenis din România Simona Halep a fost învinsă, sâmbătă seară, de olandeza Kiki Bertens în finala turneului Masters 1000 de la Madrid. Constănţeanca ratează astfel revenirea de luni pe locul 1 mondial, dar are asigurat locul secund.

De ce la mitingul PNL de la Iaşi n-au fost protestatari? Răspunsul Olguţei Vasilescu: „Eroii” de la PNL au fost păziţi

Olguţa Vasilescu a afirmat că „eroii” de la PNL au fost păziţi la mitingul de la Iaşi, de jandarmi, poliţia naţională, SPP cu zeci de maşini arondate pentru Klaus Iohannis şi lunetişti. Purtătorul de cuvânt al PSD precizează că a fost cam mare cheltuială pe bani publici pentru câţiva participanţi.

Novak Djokovic s-a calificat în finala turneului ATP de la Madrid

Novak Djokovic (1 ATP) s-a calificat în finala turneului ATP de la Madrid, după ce a trecut în penultimul act de Dominic Thiem (5 ATP), scor 7-6 (2), 7-6 (4).

Atac ARMAT într-un hotel de 5 stele din Pakistan. Cel puţin 70 de persoane, prinse înăuntru

Trei bărbaţi înarmaţi au atacat sâmbătă un hotel de cinci stele din oraşul Gwadar, din sud-vestul Pakistanului, au informat mai mulţi oficiali din cadrul Armatei ţării, citaţi de Reuters.

Atac fără avertisment. Bărbat lovit în Deltă, în faţa unui grup de turişti din Germania. Victima a suferit mai multe răni la nivelul feţei – VIDEO

Un bărbat de 44 de ani, din judeţul Tulcea, care conducea o barcă în Deltă, a fost atacat chiar în faţa clienţilor săi, un grup de ornitologi germani, de o persoană aflată într-o altă barcă. Victima a suferit mai multe răni la nivelul feţei, fiind lovită cu un pahar de sticlă, care s-a spart.

Fierbere şi în Satu Mare. Premierul PSD-ALDE, aşteptat de protestatari ţinuţi la distanţă de jandarmi. Dăncilă le-a transmis că e puternică să reziste – VIDEO

Premierul Viorica Dăncilă a fost aşteptată de câteva zeci de protestatari şi la Satu Mare. Jandarmii au format un cordon în faţa protestatarilor, care scandează „Fără mici şi bere, PSD-ul piere” şi „Susţineţi hoţii, vă pleacă nepoţii”.

Momentul în care mai mulţi parlamentari sunt implicaţi într-o altercaţie. Unul dintre ei a fost scos din clădire pe o targă | VIDEO

Mai mulţi parlamentari din Hong Kong au fost implicaţi într-o altercaţie sâmbătă, pe fondul dezbaterii unui proiect de modificare a legii extrădării, potrivit site-ului cotidianului The Guardian.

Iohannis, intrat OFICIAL în campanie, la Iaşi. Şeful statului, la MITINGUL PNL: Gaşca care vrea să pună mâna pe România vă spune că votul vostru nu contează. Fals / VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis a intrat oficial în campania pentru referendum, la Iaşi, după ce a luat parte la primul său miting politic alături de PNL. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, că PSD a fost la Iaşi ca să îi umilească pe ieşeni, spunându-le că europarlamentarele şi referendumul nu sunt importante, sunt nişte „poveşti”, însă acea gaşcă „care vrea să pună mâna pe România” se înşală.

Speranţa Cliseru şi-a dat demisia din funcţia de consilier al Gabrielei Firea – surse

Speranţa Cliseru, consilierul Gabrielei Firea şi fostul prefect al Capitalei, a demisionat din funcţie, au precizat pentru MEDIAFAX surse din cadrul Primăriei Capitalei. Cliseru a fost învestită în postul de consilier al primarului general în ianuarie 2019.

O jurnalistă a fost ÎMPUŞCATĂ mortal, în timp ce se îndrepta spre redacţie | FOTO

O jurnalistă din Afganistan, care ocupa în acelaşi timp şi funcţia de consilier pentru camera inferioară a parlamentului, a fost împuşcată mortal, sâmbătă, la Kabul.

Un bărbat a fost internat în spital după ce a alergat dezbrăcat în curtea unei şcoli din Capitală

Un bărbat în vârstă de 39 de ani a fost imobilizat de către poliţişti şi condus ulterior la secţie după ce a sărit, dezbrăcat, gardul unei şcoli din Bucureşti şi a alergat prin curte. Acesta a fost internat în Spitalul de Psihiatrie pentru investigaţii medicale.

Raport CSM privind lista vulnerabilităţilor de la parchetele din România: Lipsa predictibilităţii legislative, atacuri ale politicienilor, subfinanţarea/ Mai multe achitări şi cauze restituite în 2018

Lipsa predictibilităţii legislative şi atacurile lansate de oamenii politici sunt doar câteva dintre vulnerabilităţile depistate la parchete în 2018, incluse într-un raport CSM. Totodată, faţă de 2017, procurorii au avut mai multe achitări definitive şi mai multe cauze restituite de către instanţe.

Întâlnire EMOŢIONANTĂ: Şi-a revăzut mama, în urma a 60 de ani de căutări disperate, după ce a fost abandonată într-un orfelinat | VIDEO

O bătrână din Irlanda şi-a reîntâlnit mama în vârstă de 103 ani, la aproximativ şase decenii după ce pensionara a început să o caute pe cea care i-a dat viaţă.

Care este impactul reţelelor de socializare online asupra copiilor şi cum le influenţează fericirea. Studiu pentru părinţii îngrijoraţi

Reţelele de socializare online nu afectează semnificativ nivelul de satisfacţie privind viaţa al copiilor, potrivit rezultatelor unui nou studiu realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea Oxford, din Marea Britanie, relatează The Guardian.